Cam pe la jumătatea coastelor Mozambicului se află un lanţ de cinci insule care alcătuiesc arhipelagul Bazaruto. Fiind formate din nisip depozitat de fluviul Limpopo, plajele de nisip şi recifele de corali au apărut natural. Este de multă vreme un parc naţional. Bazaruto, Benguerra şi Magaruque sunt insulele cele mai mari, urmează Santa Carolina şi cea mai mică dintre ele, Bangud.
Graţie statutului de arie protejată şi izolării lor relative, care le-a ferit din calea războiului, natura s-a dezvoltat în voie; în largul coastelor înoată printre alge lamantini şi dugongi cu aspect bizar, dar înduioşător. Insula Bazaruto are 37 km lungime; pe şesurile mareice se plimbă flamingi de un roz strident, iar lacurile cu apă dulce colcăie de crocodili mari de Nil.
Vestul insulei este acoperit de pajişti şi tufărişuri, în timp ce coasta de est are doar dune impresionante de nisip. Benguerra are circa 11 km lungime şi un amestec de păduri, savane şi mlaştini în care îşi au habitatul animalele din zonă. Nucile caju sunt endemice şi cresc mai ales pe lângă ţărmuri.

Plimbări nesfârşite pe plajele arhipelagului
Portocali sălbatici şi arbori de sisal se găsesc din abundenţă, la fel ca şi palmierii mlala – din frunzele cărora se fac rogojini, coşuri şi pălării. Iubitorii de natură, adoratorii soarelui şi pasionaţii de sporturi de apă sunt atraşi aici în egală măsură. Insulele acestea se apropie cel mai mult de un adevărat paradis tropical.
Cu ape limpezi şi albastre, cu plaje nesfârşite, la umbra palmierilor, acesta este locul care te ajută să evadezi din viaţa stresantă – să faci snorkeling şi scufundări, să-ţi treci printre degete nisipul roz de coral. Nu sunt şosele, nu sunt magazine şi nici alte atracţii turistice care să-ţi distragă atenţia de la relaxare.
POPULAŢIE
3 500 (2007)
CÂND SĂ TE DUCI
Oricând, dar evită sezonul ciclonic din februarie. Între aprilie şi noiembrie cad puţine precipitaţii.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu avionul până la Viklankulo (uneori prin Maputo), iar de acolo – ai legături spre arhipelag.
PUNCTE DE ATRACŢIE
- Pescuit de marlin de la jumătatea lunii septembrie până la sfârşitul lunii decembrie. Pescuit de peşte-velier din aprilie în august; pescuit de peşti mai mici – macrou, scrumbie sau sardină – tot timpul anului.
- Observarea păsărilor – prigorii, muscari ai paradisului, fluierari.
- Răscoleşte plajele în căutarea celebrei scoici „panseluţă”, cochilia ariciului de mare, la North Point, Pansy Island sau pe alte plaje cu dune.
- O masă cu peşte proaspăt gătit în stil portughez.
TREBUIE SĂ ŞTII
Localnicii fac din coaja nucilor caju o băutură foarte tare.
Booking.com