insula-elefantina

Insula Elefantina

Numită de egiptenii antici Abu sau Yabu – care înseamnă „elefant” insula Elefantina este un sit cu adevărat antic, aflat la prima cataractă a Nilului şi formând o graniţă naturală între Egipt şi Nubia.

Pentru că e cea mai mare insulă de la Assuan, a fost uşor de apărat; se presupune că la un moment dat a fost un important centru de comerţ cu fildeş -de unde, poate, şi numele. Dar alţii spun că numele provine de la bolovanii de granit în formă de elefant de pe ţărmurile ei.

Se spune că zeul cu coame de berbec al cataractelor, Khnum, ar fi trăit în peşterile de sub insulă, de unde controla apele Nilului. Azi, în capătul sudic se găsesc ruinele templului lui Khnum, reconstruit în timpul Dinastiei XIII. Până în 1822, mai erau aici templele lui Tutmes al lll-lea şi al lui Amenhotep al III-lea, dar guvernul otoman, în „înţelepciunea” lui, le-a distrus.

Insula Elefantina este splendidă, înţesată de istorie străveche şi binecuvântată cu artefacte importante. Transportat instantaneu înapoi în timp, hoinăreşti pe sub bananieri şi curmali, prin sate nubiene pline de culoare, cu alei înguste şi prăfoase şi case de pământ pe care sunt pictaţi sau sculptaţi peşti şi crocodili.

barci-cu-panze-elefantina

Bărci cu pânze în plimbare pe Nil, pe lângă insula Elefantina

În capătul insulei este unul dintre cele mai vechi nilometre din Egipt – o scară de piatră cu care se măsura adâncimea fluviului. Ultima oară a fost reconstruită pe vremea romanilor şi a fost folosită până în secolul XIX. Are 90 de trepte care coboară spre fluviu, marcate cu cifre hindu-arabice, romane şi hieroglifice, şi chiar la marginea apei se văd inscripţii săpate adânc în piatră în secolul XVII.

Insula Elefantina este o oază verde de linişte, împodobită cu flori, spălată de apele albastre ale Nilului, care îşi păstrează liniştită trecutul exotic.

POPULAŢIE

2 000 (estimare 2006)

CÂND SĂ TE DUCI

Extrem de cald în iunie-august (temperaturile diurne ajung la 40°C). Dacă nu îţi place căldura, perioada decembrie-februarie este cea mai potrivită, dar în martie-mai şi în septembrie-noiembrie este călduţ şi mai puţin aglomerat.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu o şalupă sau cu o felucă de la Assuan; cu avionul, trenul sau vaporul de la Cairo sau din altă parte.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Muzeul Assuan, din capătul sudic al insulei.
  • Grădina botanică de pe insula vecină, Kitchener.
  • Barajul Assuan şi lacul Nasser.
  • Un ceai de după-amiază la hotelul Old Cataract Assuan.
  • plimbare cu feluca pe Nil, la apus. Un zbor scurt până la Abu Simbel, unde este uimitorul templu al lui Ramses al II-lea.

TREBUIE SĂ ŞTII

Un calendar rar, „Calendarul elefantin”, datând din vremea lui Tutmes al lll-lea, a fost găsit aici fragmentat. Insula este la fel de faimoasă şi pentru Fântâna lui Eratostene – aici a făcut Eratostene prima măsurătoare a circumferinţei Pământului, prin anul 240 î.Hr.


Booking.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.