sao-tome-principe

Sao Tome şi Principe

Parte a unui lanţ muntos vulcanic, Sao Tome a fost botezată de exploratorii portughezi după Sfântul Toma, pentru că au descoperit-o chiar de ziua acestuia. Împreună cu insula vecină, Principe, alcătuieşte o ţară insulară din golful Guineea, la 250 km în largul coastelor Gabonului – cea mai mică ţară vorbitoare de portugheză din lume.

Secole la rând, Sao Tome şi Principe au fost importante centre ale negoţului de sclavi. Cu coloniştii portughezi în frunte, comerţul cu trestie de zahăr din toată lumea era condus de aici pe la 1500; ulterior, insula s-a umplut de plantaţii masive de cafea şi cocos.

Apoi, în 1975, o mişcare naţională de eliberare a dus la prăbuşirea imperiului portughez şi a adus independenţa insulelor. Odată cu independenţa au început şi declinul plantaţiilor şi exodul în masă al europenilor.

Pe această insulă aproape necercetată, aflată chiar deasupra ecuatorului, poţi savura una dintre cele mai bune cafele din lume şi, energizat de ea, poţi să te legeni în ritm de ussua şi socope. Cultural vorbind, populaţia din Sao Tome este africană, dar indigenii au fost puternic influenţaţi de portughezii care i-au stăpânit.

ecuator-sao-tome-principe

Monumentul care marchează punctul prin care trece ecuatorul, la Iheu das Rolhos, în capătul de sud al insulelor Sao Tome şi Principe.

Frumuseţea scufundărilor în apele limpezi de aici încă nu este pe deplin apreciată; în interior, în adâncul pădurilor tropicale, se găsesc unele dintre cele mai rare păsări din Africa. După ani de nelinişte, abia acum minuscula ţară insulară începe să se stabilizeze. Pentru călătorul pasionat, este un paradis intact, neatins.

POPULAŢIE

192 993 (2013).

CÂND SĂ TE DUCI

Evită sezonul ploios, octombrie-mai. Cea mai uscată şi mai răcoroasă perioadă este iunie-septembrie. În restul anului este cald şi înăbuşitor.

CUM AJUNGI ACOLO Cu avionul de la Lisabona.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Diavolul de mare şi ţestoasa marină.
  • Un picnic la Boca do Inferno – la sud de capitală.
  • ascensiune pe străvechiul Pico Sao Tome (două zile, cu oprire peste noapte).
  • Păsări rare.
  • Fabrica de ciocolată de pe Principe, o afacere de familie.

TREBUIE SĂ ŞTII

Scufundătorii se simt aici în elementul lor – chiar e posibil să devii membru al Equator Diving Club.


Booking.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.