ambergris-caye

Insula Ambergris Caye

În timpurile mayaşe, Ambergris Caye era un centru comercial care susţinea 10 000 de oameni. La 40 km lungime şi maximum 1,5 km lăţime, este cea mai mare din puzderia de insuliţe care punctează coasta Belizelor şi se află în cel mai sudic punct al vârfului peninsulei Yucatan din Mexic.

Mayaşii au construit această insulă săpând un canal care să asigure ruta de transport de la golful Chetumal până în Caraibe – acum canalul este graniţa dintre Belize şi Mexic.

Acum, ca şi atunci, există o singură aşezare importantă, San Pedro, construită peste ruine mayaşe; aici trăieşte cea mai mare parte a indigenilor mestizos (mayaşi spanioli), creoli, refugiaţi din America Centrală şi americani care au fuzionat într-o populaţie cu propriul dialect sanpedronez – turiştii vor recunoaşte cuvinte din diverse limbi, dar de obicei acestea înseamnă cu totul altceva. Locul e excentric, vesel, relaxat şi prietenos.

ambergris-caye-ape-putin-adanci

Apele puţin adânci din jurul insulei Ambergris

Vizitatorii vin cu miile pentru bariera de corali din Belize, lungă de 310 km, a doua după Marea Barieră de Corali din Australia, care merge paralel cu insula la numai 370 m de plajă. Este unul dintre cele mai bune locuri pentru scufundări, în care găseşti grote, pereţi, coloane, catedrale şi poduri.

Mai mult, cum reciful este atât de aproape de ţărm, amatorii de snorkeling şi înotătorii se pot bucura de frumuseţea lui la fel ca şi scufundătorii profesionişti.

Natura este o bogăţie – mangrove albe, roşii şi negre, platani, plante specifice pădurii litorale, precum gumbo limbo, sapodilla, smochinul, icaco sau palmetto; egrete, granguri, muscari de pucioasă, colibri-scorţişoară, bâtlani albaştri, sfrâncioci cu gât roşu şi încă vreo 300 de alte specii; pădurile sunt pline şi de cerbi, pecari, ratoni şi, ocazional, jaguari.

Viaţa de noapte în San Pedro este şi ea excelentă – mai ales punta, un dans local cu unduiri de şolduri.

POPULAŢIE

8 000 (2007).

CÂND SĂ TE DUCI

Noiembrie-iunie

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul, prin Belize City până la San Pedro, cu barca (sau feribotul rapid) din Belize City la San Pedro.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Tucanu, crocodilii si maimuţele urlătoare, printre alte minuni ale Crooked Tree Wildlife Sanctuary, din junglă.
  • Tubing în peşteră, una dintre nenumăratele aventuri pe care le poţi avea în expediţiile de pe râurile junglei şi de pe uscat, importantele situri mayaşe de la Tikal, Lamanal sau Altun Ha, doar câteva dintre cele care se află aproape de San Pedro.
  • Păsări-cardinal roşu, şoimul hohotitor, vrabia cu guler alb, papagalul de foc, chachalaca şi colibriul de mango cu piept verde.
  • Înot şi snorkeling în habitatul acvatic deosebit al lagunei Zaak Ba Ajo, care are propriul bazin albastru micuţ, la San Juan, la nord de San Pedro.

TREBUIE SĂ ŞTII

Cu atâta abundentă de fructe de mare excelente, cu uriaşa diversitate de fructe tropicale de sezon, la care se adaugă influenţele diferite ale mai multor culturi, mâncarea de pe Ambergris Caye este renumită.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.