Ko Samet, în Golful Thailandei, la circa 200 km de Bangkok, este o destinaţie favorită de vacanţă. De pe continent se ajunge cam în 30 de minute cu vaporul, deci insula e uşor accesibilă din Bangkok, iar celebrele ei plaje cu nisip alb şi fin ca pudra au făcut-o să fie îndrăgită de familii, de excursionişti cu rucsacul în spate, de turişti care preferă pachetele de vacanţă, ba chiar şi de fetele care lucrează şi au nevoie de odihnă.
Declarată parc naţional în 1981, insula ar fi trebuit să fie protejată de dezvoltare, dar toate plajele accesibile din jurul acestei insule lungi de 6 km sunt pline de hoteluri, bungalouri, restaurante şi baruri înşirate pe ţărm.
Cele mai mari aglomerări sunt pe coastele de est şi nord-est, iar staţiunile mai sunt în capătul de nord, pe coastele de vest şi de sud. În afara parcului mai există un singur sat, Na Dan, unde ancorează vasele şi unde trăieşte cea mai mare parte a populaţiei.
Interiorul este muntos şi acoperit de o densă pădure trdpicală, unde găseşti giboni, macaci cu coadă lungă, varani, lilieci fructivori, tucani şi o mulţime de fluturi splendizi. Există câteva cărări care traversează muntele central de la est la vest, dar altfel această parte a rămas în starea ei naturală. Din vârful stâncilor ai privelişti extraordinare şi apusuri magnifice.

Hat Sai Kaew
Hat Sai Kaew, Plaja de Diamant, este cea mai apropiată de docurile feribotului, are o lungime de 780 m şi este o întindere superbă de nisip. Moale şi alb, cu un conţinut ridicat de silicon care îl face să scârţâie sub picioare. Spre sud, o să vezi statuia unei sirene, ridicată aici în memoria unuia dintre cei mai mari poeţi thailandezi din secolul XIX, Sunthom Phu, care a locuit o perioadă pe Ko Samet.
POPULAŢIE
1 000 (estimare 2005).
CÂND SĂ TE DUCI
Este plăcut aproape tot timpul anului. În septembrie şi octombrie cad cele mai multe precipitaţii.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu maşina până la Ban Phe, apoi cu barca.
PUNCTE DE ATRACŢIE
- Înot, snorkeling şi pescuit în apele insulei.
TREBUIE SA ŞTII
Nu cumpăra nimic de la bişniţarii e pe cheiul Ban Phe. la-ţi bilet doar dus pentru o cursă de feribot către insula pe care o vrei şi vezi dacă găseşti acolo un loc de cazare – e mai simplu în timpul săptămânii. Ai grijă la ţânţari şi la hoţii de buzunare.
Booking.com