insula-lombok

Insula Lombok

Şirul de insule din estul Bali este denumit colectiv Nusa Tenggara – Lombok este cea mai vizitată dintre ele. Are circa 80 km de la nord la sud şi cam aceeaşi lungime de la est la vest – un peisaj dominat de munţii din nord, cu versanţi acoperiţi de păduri protejate, din mijlocul cărora se ridică muntele Rinjani, al doilea vulcan ca înălţime din Indonezia. Partea de vest este verde şi bogată, dar estul şi sudul sunt considerabil mai uscate şi mai puţin populate.

Indigenii sasak constituie 90% din populaţia insulei, iar restul sunt balinezi şi alte etnii. Populaţia sasak are limbă şi cultură proprii şi, deşi religia predominantă este islamul, păstrează şi propria lor religie, wektu telu, un amestec de islam, hinduism şi zoolatrie.

Invaziile de la începutul secolului XVII au plasat insula Lombok în mâinile balinezilor, până în 1750, iar de la sfârşitul secolului XIX şi până la câştigarea independenţei s-a aflat sub stăpânire olandeză.

muntele-rinjani

Nori deasupra craterului din muntele Rinjani

La fel ca Bali, insula a suferit de pe urma masacrelor de după tentativa de lovitură de stat din Java, iar în anii 1960 şi 1970 a fost foamete. Prin anii 1980 a început turismul, dar şi el a suferit odată cu ţara. Azi sunt mari speranţe în potenţialul turistic al zonei.

Lombok are peisaje la fel de bogate ca Bali, plaje pustii, cu nisip alb, locuri bune pentru snorkeling şi surfing, izvoare termale, cascade, palate, temple şi trasee pe versanţii puternicului Rinjani. Poţi asista la dansuri şi ceremonii tradiţionale sezoniere sau poţi asculta o muzică remarcabilă, în care vocile imită sunetul unei orchestre gamelan.

Există şi nişte întreceri sasak deosebite, cum ar fi Peresehan – doi bărbaţi care se înfruntă cu bastoane şi scuturi – sau Lanca – bărbaţi care se luptă cu lovituri de genunchi.

POPULAŢIE

3 167 000 (2010).

CÂND SĂ TE DUCI

Perioada cea mai uscată este aprilie-septembrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul de la Kuala Lumpur, Singapore, Java, Bali sau Sumbawa; cu feribotul de pe alte insule. PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Templul Pura Meru.
  • Complexul sacru Pura Lingsar.
  • Satele de olari Banyumulek şi Penujak.
  • Satele de artizani din sudul Tetebatu.
  • Festivalul Sasak Nyale, în februarie/martie pe plaja Kuta.
  • Palatul de apă şi grădinile Mayura.

TREBUIE SĂ ŞTII

Linia Wallace, imaginată de naturalistul Sir Alfred Wallace pe la 1800, desparte insulele Bali şi Borneo de Lombok şi Sulawesi. Teoretic, în partea de vest există plante şi animale euro-asiatice, iar în est sunt specii australe. De fapt, este o zonă de tranziţie între cele două.


Booking.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.