insula-phuket

Insula Phuket

Cea mai mare şi probabil cea mai cunoscută insulă thailandeză, Phuket se află în Marea Andaman, în largul coastelor de vest sud-thailandeze, şi este o provincie autonomă. În decembrie 2004 insula a fost devastată de tsunamiul care a lovit atât de puternic Asia, încât multe staţiuni litorale şi sate au fost grav afectate.

Din fericire, Phuket este o insulă bogată, iar azi, datorită unui program important de reconstruire, a intrat din nou în circuitul turistic – vizitatorul mai observă cu greu vreo urmă a suferinţei trecute.

Phuket este în mare parte muntoasă – cel mai înalt vârf este Mai Thao Sip Song, de 529 m – şi o bună suprafaţă a insulei este împădurită. Din secolul XVI până relativ de curând, mineritul a fost o parte importantă a economiei, iar cultura muncitorilor chinezi a influenţat mult insula. Au fost şi alte influenţe, portugheze sau islamice – circa 35% din populaţie este musulmană.

phuket-plaja

Una dintre nenumăratele plaje fabuloase ale insulei

Phuket a fost considerată insulă de vacanţă de prin anii 1980 -an de an, ea se îmbogăţeşte cu noi staţiuni, restaurante şi centre de scufundare. Majoritatea plajelor bune – uriaşe întinderi de nisip alb sau mici golfuri izolate – se află pe coasta de vest, dar cele dinspre capătul nordic sunt mai puţin aglomerate. Patong, cea mai populară dintre ele, este foarte bine dezvoltată, iar Phuket City e plin de turişti care fac shopping sau petrec toată noaptea.

Merită să explorezi interiorul insulei, cu plantaţii de arbori de cauciuc, câmpuri de orez şi livezi care oferă locuri de muncă insularilor cu un stil de viaţă tradiţional, departe de scena turismului internaţional.

Parcul Naţional Khao Phra Thaeo, aflat la numai 20 km de Phuket City, nu poate fi ratat – dealurile şi văile de aici sunt acoperite de pădure tropicală în care se găseşte şi centrul de reabilitare pentru gibonul Lar. Aceste creaturi fermecătoare sunt ameninţate cu dispariţia şi proiectul este foarte important pentru supravieţuirea lor.

POPULAŢIE

313 835 (2007)

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând, dar cel mai bine ar fi în perioada noiembrie-mai.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul, autobuzul sau trenul până la Surat Thani, apoi cu autobuzul sau vaporul. Phuket este legată de continent printr-un pod.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Scufundări şi snorkeling. Plimbări cu iahtul sau cu barca în jurul insulei.
  • Arhitectura sino-portugheză din Phuket City.
  • Ko Sire, cu satele de ţigani ai mărilor şi o statuie a lui Buddha culcat.
  • Parcul Naţional Sirinath.

TREBUIE SĂ ŞTII

În 1785, Phuket a fost atacată de trupe din Birmania, care încerca să preia controlul ţării. Guvernatorul murise şi insula ar fi fost cucerită, dacă văduva şi sora acesteia nu s-ar fi gândit să îmbrace femeile din Phuket în haine bărbăteşti şi să atace trupele invadatoare.

Birmanezii s-au retras, crezând că insularii au primit întăriri. Regele Rama l le-a oferit surorilor titluri regale, iar fapta lor este cinstită de Monumentul Eroinei, amplasat într-un sens giratoriu din şoseaua principală.


Booking.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.