Sumbawa este mai mare decât insulele Bali şi Lombok luate împreună; este situată în estul celei din urmă. E pietroasă şi săracă, dar, datorită unui proiect recent de extracţie de aur şi cupru, s-ar putea ca în viitor să fie mai dezvoltată şi mai bogată. Până atunci însă, locuitorii se ocupă cu agricultura şi pescuitul – unii cresc şi exportă nişte cai mici şi solizi, specifici insulei.
Sumbawa este împărţită în mod natural în două – zona de est şi de vest, separate de vulcanul Tambora. În 1815, erupţia Gunung Tambora a ucis mii de oameni, iar muntele şi-a redus drastic înălţimea de la 4 200 m la 2 850 m, cât are azi.
Locuitorii din vestul insulei aduc puţin cu cei din Lombok în privinţa aspectului, dar şi a limbajului, iar cei din est seamănă mai mult cu locuitorii insulei Flores. Toată lumea este însă devotat musulmană, şi aşa a fost de la începutul secolului XVII, deşi animismul încă îşi face simţită prezenţa.

Majoritatea turiştilor vin pe Sumbawa pentru surfing
Atracţiile insulei sunt în primul rând naturale: pe vulcan poţi face căţărări, deşi e destul de greu şi durează două zile să ajungi în vârf. Dar, odată ajuns acolo (şi dacă e senin), priveliştea e spectaculoasă, iar caldera largă de circa 6 km are un lac bicolor. Totuşi, cei mai mulţi turişti vin aici pentru că pot face surfing de mare clasă pe plajele Hu’u şi Lakey, ideală în perioada iunie-august.
Principalul oraş al insulei, Sumbawa Besar, este mic, prăfos şi provincial – uşor de explorat pe jos sau cu trăsurica. Oamenii sunt ospitalieri şi prietenoşi, iar din oraş poţi porni spre Poto, unde se găsesc apreciatele saronguri din songket (ţesătură cu fire de aur şi argint). Tot aproape sunt şi câteva morminte megalitice fascinante a căror vechime a fost evaluată la circa 2 000 de ani. Sumbawa poate nu e o insulă deosebită, dar merită câteva zile s-o vizitezi.
POPULAŢIE
1 391 340 (2014).
CÂND SĂ TE DUCI
Mai-octombrie.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu avionul până la Sumbawa Besar sau Bima din Bali, Sumba sau Flores; cu feribotul de pe multe alte insule indoneziene.
PUNCTE DE ATRACŢIE
- Palatul de lemn al sultanului şi Casa Galbenă Art Deco din Sumbawa Besar.
- Surfing la Maluk şi Sekongkang.
- Excursie la Pulao Moyo, o insulă rezervaţie naturală, înconjurată de excelente recife de corali.
- Închiriază un cal cu care să te plimbi prin pădurea de lângă Tegel.
- Cursele duminicale de cai de pe stadionul Desa Panda, lângă Bima.
- Muzeul din palatul sultanului din Bima.
TREBUIE SĂ ŞTII
Nu-ţi dezgoli prea mult corpul dacă nu eşti pe plajă – locuitorii insulei sunt musulmani devotaţi şi s-ar simţi ofensaţi.
Booking.com