hispaniola-insula

Insula Hispaniola

A doua insulă ca mărime din Caraibe, revendicată de Columb în 1492 şi trambulină pentru cuceririle spaniole din America de Sud, Hispaniola este împărţită de multă vreme între francofonul Haiti şi hispanica Republică Dominicană.

Europenii au adus aici boli şi i-au decimat pe indigenii arawak, după care au importat sclavi care să-i slujească şi să transforme insula fertilă în cea mai profitabilă „fermă” din lume, pe care s-au certat mai bine de 200 de ani Spania, Franţa, Anglia şi Statele Unite, timp în care cele două jumătăţi ale insulei Hispaniola s-au dezvoltat în culturi diferite, dar sub acelaşi fel de dictatură rapace care a asuprit populaţia în numele câştigului personal.

Trujillo, în Republica Dominicană, avea o armată de gorile, în Haiti, „Papa Doc“ Duvalier avea poliţia secretă Tonton Macoute cu ajutorul căreia intenţiona să creeze o societate cu două niveluri, acum dispărută, dar încă neînlocuită de reforme democratice.

punta-cana-plaja

Palmieri pe Playa Punta Cana, în Republica Dominicană

Hispaniola este uimitoare geografic şi ecologic şi are toate calităţile de primă mână solicitate de hedonismul subtropical al păsărilor hibernale din nord aflate în căutarea unui daiquiri cu umbreluţă.

Dimensiunile insulei au generat o floră şi o faună mai bogate, potrivită munţilor înalţi şi habitatelor diverse; numai că Haiti şi Republica Dominicană sunt ţări sărace şi suprapopulate, care suferă şi acum consecinţele asupririi civililor. Aşa că trebuie să alegi între plăcerea de a sta într-un hotel frumos şi explorarea culturilor complet diferite care se găsesc în afara lui.

 

Toţi locuitorii insulei au forme fantastice de muzică, pun culori vibrante în arta, hainele şi dansurile lor, iar spiritualitatea lor profundă se manifestă în toate felurile, de la biserici confesionale la voodoo şi animism.

Dar Haiti este afro-caraibiană, influenţele europene au început să se estompeze de când Toussaint Louverture a organizat prima răscoală a sclavilor; Republica Dominicană este pe cale să devină americano-vest-indiană, un alt Puerto Rico.

POPULAŢIE

Haiti. 10 604 000 (2015). Republica Dominicană, 10 075 045 (2016)

CÂND SĂ TE DUCI

Haiti are două sezoane umede, aprilie-mai si septembrie-octombrie. Dar nu există un vârf de sezon în care să crească preţurile, aşa că du-te în perioada noiembrie-martie. În Rep Dominicană cel mai frumos e în perioada noiembrie-iulie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul până la Port-au-Prince (Haiti) sau, în Republica Dominicană, până la Santo Domingo (în sud), sau Puerto Plata (în nord).

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Marche de Fer din secolul XIX – gălăgioasă, haotică, centrul activităţii oraşului Port-au-Prince, cu clădirile lui vechi, uriaşe picturi murale şi taptaps (autobuze publice decorate cu artă nebună şi proverbe creole).
  • Arhitectura spaniolă de la Cap Haitien, fosta capitală, numită odinioară Parisul Antilelor, unde aroma de portocale te trimite cu gândul la Grand Marnier şi Cointreau.
  • Peninsula Samana, Republica Dominicană, unde din ianuarie până în martie 10 000 de balene cu cocoaşă se întorc din Atlanticul de Nord pentru a-şi naşte şi hrăni puii.
  • Catedralele, fortul şi străzile întortocheate din secolul XVI din Ciudad colonial, Santo Domingo; splendid păstrat, acum e plin de cafenele, baruri şi restaurante pline de viaţă.
  • Cel mai jos punct din Caraibe (40 m sub nivelul mării), Lago Enriquillo, în sud-vestul Republicii Dominicane – sărat, plin de crocodili, punctul unde se întâlneşte pădurea tropicală cu deşertul plin de cactuşi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.