insula-kiwayu

Insula Kiwayu

Coboară cu picioarele goale din barcă, afundându-ţi tălpile în nisipul moale şi cald al acestei insule paradiziace, subţiri ca un creion, din Oceanul Indian, chiar în largul coastelor kenyene. La numai 48 km sud de Kiwayu se află Lamu – o insulă la fel de superbă şi abia descoperită, dar plină de turişti şi hoteluri.

Din fericire, acel „borcan cu miere“ reuşeşte să ţină la distanţă mulţimile de sora ei mai puţin cunoscută, şi pe Kiwayu ajung numai turişti intreprizi – sau celebrităţi ciudate – atraşi de izolarea plajelor.

Kiwayu este poate îndepărtată şi neştiută, dar se ajunge cu uşurinţă aici. Cel mai plăcut mod de a călători este să închiriezi o dhow din Lamu, cu care să faci un drum tihnit. Poţi să-ţi petreci zile la rând doar răscolind nisipul şi patrulând plajele.

În partea de est a insulei sunt bazine mareice, bune pentru snorkeling şi scufundări, şi, dacă reuşeşti să renunţi la plajă, ai ocazia să vezi în tufişuri o mulţime de animale – lei, girafe, bivoli şi elefanţi.

pescari-captura-kiwayu

Pescarii din zonă îşi aduc captura la mal

Apa îţi oferă posibilitatea cea mai bună de a face mişcare -snorkeling, scufundări printre recifele de corali, schi nautic sau doar înmuierea degetelor în ape limpezi şi răcoroase. În larg, lamantini şi dugongi înoată în voie, iar pescarii pasionaţi prind fără probleme marlini, baracude sau peşti-spadă.

Locurile de cazare variază de la cabane luxoase de safari la moteluri ieftine şi campinguri. La sfârşitul zilei, du-te în punctul cel mai înalt de pe insulă şi admiră soarele sângeriu scufundându-se în mare.

POPULAŢIE

800 (estimare 2004).

CÂND SĂ TE DUCI

Ianuarie şi februarie sunt fierbinţi, uscate şi aglomerate. Din iunie în septembrie vremea e tot uscată.

Martie-mai este o perioadă mai liniştită, mai ieftină, dar mai umedă.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul de la Nairobi sau Mombasa până la Kiwayu (via Lamu). De la Lamu cu o barcă cu motor (2 ore) sau cu o dhow (7 ore).

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Un picnic în Turtle Bay.
  • O porţie de peşte prins chiar de tine.
  • Dhow cu echipaj, pentru a explora insulele.
  • Pe insula vecină, Lamu – festivalul Maulidi, vechi de secole.

TREBUIE SĂ ŞTII Marinarii din satele locale pot părea cam neîngrijiţi, dar sunt extrem de pricepuţi şi cunosc bine apele destul de periculoase.


Booking.com


insula-mombasa

Mombasa

În sud-estul Kenyei, pe o insulă separată de continent prin două râuri, Mombasa este cel mai mare port din Africa de Est. Este al doilea oraş ca mărime din Kenya şi e important în economia ţării – centru major de export şi import, dar şi obiectiv turistic.

În 1498, Vasco da Gama a vizitat oraşul, pe atunci arab, în cruciada lui prin care încerca să răspândească credinţa creştină şi căuta să îmbunătăţească legăturile comerciale portugheze. Deşi a fost întâmpinat cu multă ostilitate, el a reuşit să încheie o alianţă cu regele din Malindi.

Doi ani mai târziu, când au ajuns aici soldaţii portughezi, l-au numit pe rege sultan de Mombasa, iar el şi-a folosit influenţa pentru a-şi stăpâni supuşii în beneficiul portughezilor. Mombasa a devenit o haltă comercială importantă pentru aceştia; pe la 1590 au construit aici o mare fortăreaţă, Fort Jesus, atât pentru protecţie, cât şi pentru a stabili un centru de comerţ.

alee-in-centrul-istoric-mombasa

Alee în centrul istoric al insulei Mombasa

Principalele mărfuri care treceau prin port erau mirodenii, cafea, bumbac – şi sclavi, care erau întemniţaţi în fort înainte de a fi îmbarcaţi pe corăbii.

Portughezii au stăpânit Mombasa aproape 200 de ani, până când au fost răsturnaţi de la putere de arabii omani, care, la rândul lor, au cedat oraşul britanicilor în anul 1888. În 1963, Mombasa a fost inclusă în proaspăt independenta Kenya.

Pe lângă excelentele plaje din nordul şi sudul oraşului, Mombasa are şi un splendid oraş vechi, cu alei înguste şi arhitectură arabă -uşi sculptate şi balcoane de fier forjat. Peste tot sunt culori vii şi arome exotice – o experienţă senzorială. Nu rata vechiul port, unde ambarcaţiunile tradiţionale – dhow – vin şi pleacă, livrând peşte şi alte bunuri de-a lungul coastei.

Climatul fierbinte al oraşului Mombasa dictează ritmul liniştit al vieţii – lent şi senin. Atmosfera generală e prietenoasă şi însufleţită, cu o viaţă de noapte plăcută -barurile şi restaurantele sunt animate până târziu.

POPULAŢIE

700 000 (2004)

CÂND SĂ TE DUCI

lunie-martie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul până la aeroportul internaţional Moi.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • O plimbare cu o dhow în jurul portului – nici o excursie nu e completă fără o călătorie magică într-o barcă tradiţională din Mombasa.
  • Fort Jesus – fortăreaţă cu vedere la mare, construită de portughezi pe la 1590, găzduieşte un muzeu în care sunt expuse artefacte din vremea aceea. Aici erau ţinuţi sclavii până la îmbarcare – poţi vizita camerele de tortură şi de detenţie.
  • Plajele din nordul şi din sudul oraşului, frumoase, cu nisip alb şi recife de corali – merită să-ţi petreci o zi aici.
  • Faimoşii colţi de elefant de pe bulevardul Moi – sunt doi colţi de elefant care se intersectează şi formează litera „M” de la Mombasa. Monumentul a fost ridicat în cinstea vizitei făcute de regina Elisabeta a ll-a în 1952.
  • plimbare prin labirintul de străzi înguste, cu magazine desuete, din oraşul vechi.

TREBUIE SĂ ŞTII

Insula Mombasa este legată de continent la nord prin podul Nyali, la sud prin feribotul Likoni şi la vest prin şoseaua Makupa şi linia de cale ferată.


Booking.com


insula-lamu

Insula Lamu

Parte a arhipelagului cu acelaşi nume din Oceanul Indian, aproape de coasta de nord a Kenyei, insula Lamu este înconjurată de plaje lungi de nisip alb, încadrate de dune unduitoare, la fel de neatinse azi ca atunci când insula a fost colonizată, în secolul XIV. Negustorii arabi au construit aici un port şi moscheea Pwani.

Portul a prosperat datorită negoţului cu cherestea, fildeş şi chihlimbar, iar după un timp a devenit un centru important pentru exportul cu sclavi. După ce a învins insula vecină, Pate, în secolul XIX, Lamu a devenit o mare putere regională. Totuşi, după abolirea sclaviei în 1873, economia a avut de suferit şi nu şi-a mai revenit. Azi turismul este principala sursă de venit.

Oraşul Lamu, cea mai mare aşezare de pe insulă, a fost întemeiat în secolul XIV şi are o mulţime de clădiri reprezentative pentru arhitectura swahili. Oraşul vechi a fost înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO drept cea mai veche şi mai bine conservată aşezare swahili din Africa de Est.

Cu linii simple ale arhitecturii, construit din coral şi lemn de mangrove, cu verande şi terase de acoperiş, oraşul a reuşit să-şi păstreze farmecul şi personalitatea distinctă. Măgăruşii hoinăresc pe labirinturile străzilor înguste, pentru că pe această insulă idilică nu există mijloace de transport motorizate.

Sunt mai multe muzee în oraş, inclusiv Muzeul Lamu, unde este expus cornul ceremonial al insularilor, şi un alt muzeu dedicat culturii swahili. Merită să vizitezi şi fortul Lamu, construit pe un ţărm de sultanul din Pate, la începutul secolului XVII, cu scopul de a-i proteja pe membrii guvernului său nepopular.

lamu-moscheea-riyadha

Moscheea Riyadha, construită în anul 1900, este un centru important de studii islamice.

Moscheea Riyadha a fost construită la 1900 şi a devenit cel mai prestigios centru de studii islamice din Africa de Est. Moscheea este şi centrul festivalului anual Maulidi, care atrage pelerini din toată Africa.

Cele mai spectaculoase plaje de pe insulă sunt în jurul satului Shela, la circa 3,2 km de oraşul Lamu – cu nisip alb, curat şi tradiţionalele dhow-ur\. Din păcate, zona a fost afectată în 2004 de un tsunami iscat în urma unui cutremur din Oceanul Indian.

POPULAŢIE

18 382.

CÂND SĂ TE DUCI

Decembrie sau Ianuarie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul de la Mombasa sau Nairobi; cu feribotul de la Mokowe, pe continent, sau de pe insula Manda.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Relaxare – cum pe insulă nu sunt maşini, este un loc foarte liniştit, unde nu se aud decât răgetele măgarilor şi frunzele de palmier foşnind în briza oceanului. Lasă acasă telefonul mobil şi laptopul şi bucură-te de linişte.
  • Muzeul Lamu – într-o clădire în care odinioară a stat Jack Haggard, consulul reginei Victoria. Sunt o mulţime de exponate ale culturii swahili, chiar o casă reconstruită şi relicve din Takwa. Este expus aici şi cornul ceremonial al insularilor.
  • Restaurantele din Lamu, cu vedere la mare – peşte foarte proaspăt la preţuri rezonabile.
  • Sanctuarul măgăruşilor, în nordul insulei – înfiinţat pentru protejarea celor 2 200 de măgari care muncesc pe insulă.

TREBUIE SĂ ŞTII

Lamu este o insulă islamică foarte strictă, aşa că ai grijă cum te îmbraci.


Booking.com