insula-pastelui

Insula Paştelui

În sud-estul Pacificului, la peste 3 200 km de cea mai apropiată zonă ceva mai populată, coasta statului Chile, Insula Paştelui este una dintre cele mai izolate insule locuite. Insula Paştelui, sau Rapa Nui, este triunghiulară, cu câte un vulcan stins în fiecare vârf.

Insula şi insuliţele care o înconjoară, precum Motu Nui şi Motu Iti, sunt partea superioară a muntelui vulcanic care se ridică din mare la peste 2 000 m.

Insula Paştelui are un peisaj de o frumuseţe singulară, cu cratere vulcanice, formaţiuni de lavă, ape albastre şi strălucitoare, plaje, dealuri domoale şi joase şi ferme de animale. Totuşi, nu peisajul îi atrage pe vizitatori, ci statuile enigmatice, multe foarte mari, ajungând la impozanta înălţime de 9 m.

Marile statui de piatră – moai – pentru care este celebră Insula Paştelui au fost sculptate într-o scurtă explozie de creativitate din timpuri megalitice. Au fost găsite circa 900 de statui. Deşi de multe ori se vorbeşte despre „capetele din Insula Paştelui”, statuile reprezintă de obicei un cap şi un bust.

Din secolul XVIII, când au fost descoperite de europeni, au fost dezbateri permanente în legătură cu cine, de ce şi cum au fost ridicate aceste statui.

Locuită iniţial de un mic grup de polinezieni pe la anul 400 d.Hr., Insula Paştelui a fost în mai toată istoria ei cel mai izolat teritoriu populat din lume. Având resurse atât de limitate de hrană, apă, lemn pentru foc şi construcţii, locuitorii ei, rapanui, au trăit foamete, epidemii şi un război civil şi nu o dată populaţia a dispărut aproape complet.

celebrele-busturi-de-la-ahu-tongariki

Celebrele statui de la Ahu Tongariki

Au mai suferit şi din cauza raidurilor făcute pentru sclavi şi a coloniştilor, dar au reuşit să lase o moştenire culturală care le-a adus o faimă total disproporţionată cu numărul lor. În afară de aceste statui uimitoare, indienii rapanui au mai lăsat sistemul de scriere rongorongo – singura limbă scrisă din Oceania -, dar şi cele mai multe petroglife şi sculpturi în piatră din Polinezia.

Aproape toate statuile sunt sculptate în tuf vulcanic, o rocă uşor de lucrat, colectat dintr-un singur loc, Rano Raraku. Băştinaşii rapanui nu aveau metale sau maşinării, doar unele simple de bazalt.

Numai un sfert dintre statui au fost înălţate pe platformele lor definitive, restul au rămas culcate pe la Rano Raraku sau în alte părţi ale insulei, probabil în drum către locaţia stabilită.

POPULAŢIE

5 761 (2012).

CÂND SĂ TE DUCI

Octombrie, noiembrie, martie sau aprilie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul din Chile.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Festivalul cultural anual Tapati, care celebrează cultura Rapanui. Moai-Poike, o statuie cu gura căscată, una dintre preferatele localnicilor.
  • Ahu Tahai e o altă statuie remarcabilă datorită ochilor şi moţului de pe cap.
  • Nu rata cele şapte statui de la Akhivi, aşezate cu faţa spre apus.
  • Nenumăratele peşteri de pe insulă – una pare să fi fost un centru ceremonial, iar alta are două „ferestre”.
  • Orongo – rămăşiţele unui sat de piatră în capătul de sud-vest al insulei, aşezat dramatic pe buza craterului Rano Kau, în locul în care o faleză de 250 m se întâlneşte cu peretele interior al craterului.
  • Rano Kau, unde a luat naştere cultul omului-pasăre, la sud de Hanga Roa.

TREBUIE SĂ ŞTII

Chile a fost prima care a desemnat insula parc naţional, în 1935; în 1996, UNESCO a înscris-o în Patrimoniul Mondial.


Booking.com


insula-tierra-del-fuego

Insula Tierra del Fuego

A primit acest nume în 1520 de la Magellan, inspirat de focurile deschise pe care le făceau băştinaşii yamana în bărcile cu care mergeau la pescuit sau în tabere, pentru căldură. Climatul e mai mult decât inospitalier. Vara ninge, bate vântul cu putere, e ceaţă, umezeală şi un frig aspru.

În interiorul insulei sunt anumite zone care au climă polară. Bunul-simţ ar spune că aici nu ar trebui să crească nici un copac, dar pădurile subantarctice sunt unice în lume, iar copacii acoperă aproape toată insula, până spre capătul dinspre America de Sud (chiar dacă sunt răsuciţi şi piperniciţi din cauza vântului).

Tierra del Fuego are într-o parte strâmtoarea Magellan şi în cealaltă parte canalul Beagle, care leagă Oceanele Atlantic şi Pacific. Este politic împărţită între Chile şi Argentina care îşi păzesc cu îndârjire dreptul la petrol, gaze şi minerale. Dar ambele ţări au sesizat prompt valoarea ecoturismului şi au început să aprecieze puterea cooperării.

beagle-canal

Vedere asupra canalului Beagle

Acum, cele două ţări pun accent pe „moştenirea” comună – istoria mai degrabă ruşinoasă a invaziei colonialiste care a făcut ca indigenii yamana şi selk’nam să fie aproape nimiciţi de căutătorii de aur şi de vânătorii de balene; atât în Ushuaia, cel mai mare oraş de pe insulă, locul în care se adună turiştii din Argentina, cât şi in Porvenir, principalul oraş chilian aflat mai departe, în nord, muzeele de etnografie sunt fascinante. Străvechile mitologii tribale referitoare la creaţie aduc căldura umană într-unul dintre cele mai neprimitoare locuri din lume.

Tierra del Fuego înseamnă păstrăv brun de mare, mamifere oceanice man şi păsări pe măsură. Înseamnă lacuri şi gheţari, munţi, prerii, mlaştini şi păduri dese de o frumuseţe sălbatică.

Este un loc aspru şi tulburător.

POPULAŢIE

Argentina. 120 000; Chile, 50 000 (estimare 2007).

CÂND SĂ TE DUCI

Noiembrie-martie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul de la Buenos Aires sau Santiago până la ushuaia (Argentina, in sud) sau de la Punta Arenas până la Porvenir (Chile, in nord); cu autobuzul, via Rio Gallegos. până la Ushuaia.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Papagali, condori, pescăraşi verzi, bufniţe, colibri roşii încoronaţi şi stoluri de păsări de apă. Pescuit de păstrăv de clasă mondială in râurile de lângă Rio Grande, sursa principală.
  • Parcul Naţional Tierra del Fuego, de lângă Ushuaia, în care se găsesc siturile arheologice los concheros şi extraordinara coastă a golfului Lapataia.
  • Focile, leii de mare şi pinguinii ale căror colonii se întind de-a lungul canalului Beagle.
  • Imensa „închisoare de la capătul lumii” (380 de celule plus o mulţime de ateliere), construită în 1902-1920 şi închisă in 1947, acum Museo del Presidio şi originala raison d’etre a oraşului Ushuaia.
  • Museo Tierra del Fuego din Porvenir.
  • Chile, care spune povestea căutătorilor de aur şi a altor forme de exploatare a populaţiei indigene.

TREBUIE SĂ ŞTII

Tierra del Fuego aprinde imaginaţia publicului pentru că este „cel mai sudic punct al lumii”. Nu e aşa. Onoarea aceasta îi revine insulei Aguila (Islote Aguila), cea mai sudică dintre insulele arhipelagului Diego Ramirez, deci pe continentul Sud-American, la circa 100 km de capul Horn, în strâmtoarea Drake.


Booking.com


isla-de-chiloe

Isla de Chiloe

Chiloe este mare, are 190 km lungime şi 55-65 km lăţime, cu o coloană vertebrală centrală de munţi care separă coasta pacifică de vest, sălbatică şi bătută de ploi, şi coasta de est, mai caldă şi mai uscată, plină de porturi naturale şi o mulţime de insuliţe.

Cu mult înainte de 1608, când spaniolii i-au adus pe iezuiţi să-i convertească pe huilliche, cuncos şi chonos, indienii se stabiliseră aici şi pescuiau în golfurile insulei; acum insula e plină de crescătorii mari de somon. Ocupaţia colonialistă a lăsat o arhitectură foarte colorată.

În oraşe precum Castro sau Chonchi, palafitos (case pe piloni) erau la modă în secolul XIX, iar acestea, la fel ca aproape toate celelalte clădiri, sunt văruite în culori ameţitoare. Dar cea mai fascinantă moştenire a insulei este reprezentată de bisericile de lemn.

santa-maria-chiloe

Biserica Santa Maria din oraşul Colo

Iezuiţii le-au construit cu sutele în secolele XVII şi XVIII, încorporând în arhitectura lor şi fantezii locale, din dorinţa de a câştiga sufletele indigenilor. Au dat frâu liber imaginaţiei şi au ridicat coloane, turnuri, arcade şi galerii de lemn, inspirate de folclor şi mitologie, într-un adevărat imn al culorilor.

Au îmbinat credinţele băştinaşilor cu creştinismul şi au realizat frumuseţi extraordinare, înscrise azi în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Apele Pacificului au tot izbit coasta de vest a insulei; chiar înainte de a ajunge în Parcul Naţional Chilot îţi vei da seama că puţine lucruri s-au schimbat din 1834, când a fost aici Darwin.

Când te plimbi cu bicicleta sau pe jos prin pădurea virgină mereu verde (pădurea tropicală temperată din Valdivia este extrem de rară), în care cresc arbori de mirt, luma, coigue, tepu sau zadă, o să vezi un număr neobişnuit de mare de animale, o bună parte endemice, cum este vulpea de Chilod sau ciocănitoarea de Patagonia.

La Quellen, în sud, poţi admira balene albastre aproape de mal.

La Ahuenco, în sectorul nordic al parcului (Chepu), păşeşti pe dune de coastă şi plaje sălbatice până la singura colonie mixtă de pinguini Magellan şi Humboldt.

POPULAŢIE

155 000 (estimare 2005).

CÂND SĂ TE DUCI

Decembrie-martie, dar pe Chiloe poţi să treci prin toate anotimpurile în câteva ore. În decembrie sunt flori peste tot şi multe festivaluri locale; poţi să te duci şi în februarie, pentru festivalul Costumbrista Chilote.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul de la Santiago până la micile aeroporturi din Castro sau Quelldn; cu autobuzul şi cu barca, prin Paragua (pe continent) şi Chacao (insulă) de la Puerto Montt până la Ancud (în nord); cu barca de la Chaiten sau Puerto Chacabuco până la Quellon (în sud).

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Casele pe piloni de pe plajă, cu acoperiş de ţiglă (palafitos şi tejuelas) din lemn de Alerce şi alte case în stiluri arhitecturale colorate din Piaza de Armas, în Castro, oraş întemeiat în 1567.
  • Paradisurile de viaţă sălbatică de pe insulele dintre Chiloe şi continent – la multe poţi ajunge pe jos la reflux sau cu o barcă mică.
  • Cărările şerpuitoare din pădure, Sendero El Tepual, tradiţionalele case chilote, din stuf, artefactele huiliche de la Museo Artesanal din parcul naţional.
  • Turnul cu trei niveluri şi arcadele multiple ale bisericii din secolul XIX San Carlos de Chonchi, piesa de rezistenţă a pitorescului oraş (supranumit „oraşul cu trei etaje”), construit pe coasta unui deal.
  • Poncho, lâneturi, coşuri şi obiecte din lemn de la duminicalul târg Feria Artesanal, cea mai bună piaţă de obiecte de artizanat, care se ţine la Dalcahue.
  • Să stai printre păsările de pe coasta sălbatică a Pacificului, în ploaie, când începi să pricepi ce spune Darwin, şi multe altele.

TREBUIE SĂ ŞTII

Cultura tradiţională Huiliche de pe Chiloa este una dintre cele mal remarcabile şi relativ complete poveşti care au supravieţuit în America de Sud – s-au păstrat inclusiv folclorul şi mitologia erotică.


Booking.com


isla-del-sol

Isla del Sol

Cel mai mare lac din America de Sud şi lacul navigabil la cea mai mare altitudine din lume se află la 3 810 m şi se întinde pe 196 km de-a lungul Anzilor, la graniţa dintre Peru şi Bolivia. Lacul Titicaca este leagănul civilizaţiei inca, iar Isla del Sol este locul cel mai sacru.

Aici, copiii zeului Soarelui, Inti, Manco Tupac şi Mama Ocllo, s-au născut dintr-o ridicătură mare de gresie numită Titikala (Stânca Sfântă), alungând întunericul şi frigul din lume în strălucirea soarelui renăscut. Incaşii au construit un templu pe această stâncă, templu lărgit al X-lea inca Tupac, Inca Yupanqui.

Tot el a construit o mănăstire pentru mamaconas (femei alese) şi un tambo (han) pentru pelerini – le poţi vedea acum printre cele 180 de ruine de pe insulă, majoritatea incaşe.

Dar săpăturile de la Ch’uxuquila, deasupra micului golf Challa, au arătat că Isla del Sol fusese venerată ca loc sfânt cu cel puţin 5 000 de ani înaintea incaşilor.

isla-del-sol-golf

Unul dintre frumoasele golfuri de pe Isla del Sol

Aproape tot ce se leagă de lacul Titicaca este în contradicţie cu lumea modernă, cu tehnologia sau politica. Populaţia aymara cultivă orz, quinoa, cartofi şi porumb pe terase abrupte, săpate oriunde a fost posibil pe terenul stâncos şi aspru, la fel cum au făcut milenii la rând strămoşii lor, când incaşii au venit la putere şi apoi au decăzut.

Azi insula îi aparţine Boliviei. Populaţia aymara conservă încărcătura spirituală, a locului. Activităţile lor – pescuitul, agricultura, creşterea turmelor de alpaca – nu permit dezvoltarea unor facilităţi convenţionale pentru turism sau drumuri (deşi familiile de aici îţi închiriază cu plăcere o cabană sau o cameră), iar stilul de viaţă nu e influenţat de turişti.

După ce pleci din oraş, fă-ţi timp să te opreşti şi să iei ceva în acest peisaj aspru, înfrumuseţat de aerul autentic de spiritualitate.

POPULAŢIE

5 000 (estimare 2007)

CÂND SĂ TE DUCI

Octombrie-martie, când zilele sunt mai calde. Nopţile sunt reci mereu.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu feribotul principal, care trece pe la mai multe insule de pe Titicaca, de la Puno (Peru) sau Guiaqui (Bolivia).

În micul sat bolivian Copacabana se ajunge de pe malul lacului, cu maşina sau autobuzul, apoi cu o barcă până la isla del Sol, până unde face o oră.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Aşezarea de la Challapampa, printre ruine incaşe, în „v”-ul format de plajele care se îngustează într-un istm la capătul nordic al insulei Jacques Cousteau a folosit un minisubmarin pentru a explora apele din zonă, în căutarea lanţului de aur de două tone al inca Huascar, parte a legendarei comori scufundate în lacul Titicaca atunci când spaniolii au ajuns la Cuzco.
  • Imaginaţia care începe să-ţi zboare după ce urci cu respiraţia tăiată cele 200 de trepte ale scării abrupte construite de vechii incaşi de la port până la Yumam, singurul oraş” din zonă.
  • „Oraşul-staţiune” Copacabana, locul unde se organizează Fiesta de la Virgen de la Candelaria (Fecioara întunecată a Lacului), instituită în 1592 de inca Tito Yupanqui.

TREBUIE SĂ ŞTII

Populaţiile aymara şi quechua pe lacul Titicaca, dar mai ales cei care trăiesc pe Isla del Sol par că nu fac parte din această lume, iar noi le încălcăm locurile sacre.


Booking.com


rhipelagul-tinhare

Arhipelagul Tinhare

Bahia este una dintre cele mai vechi regiuni ale Braziliei, colonizată de primii portughezi la începutul secolului XVI şi celebră pentru atmosfera destinsă. Chiar la sud de Salvador, în mijlocul Coastei Palmierilor (Costa do Dende) – numele vine de la palmierii de ulei care cresc peste tot -, se află arhipelagul Tinhare.

Micile lui insule punctează apele albastre şi adânci din zonă, separate de râuri, păduri tropicale luxuriante, mangrove şi splendide golfuri ascunse, cu sate pitoreşti de pescari, neatinse de turism, plus o mână de hoteluri popularizate de cei mai faimoşi şi mai la modă oameni din lume.

Tinhară este cea mai mare dintre insule, cu 22 km lungime şi 15 km în partea cea mai lată, iar satul Morro de Sao Paolo, în capătul ei nordic, este punctul central pentru tot ce se întâmplă în arhipelag.

plaja-din-sao-paolo

Plaja din Sao Paolo

Morro este o aşezare încărcată de istorie – aterizezi printre ruinele unor forturi construite în 1630 pentru apărarea golfului, iar principala stradă este acoperită de nisip şi trece printre clădiri vechi de piatră, transformate azi în buticuri, restaurante şi baruri.

Nu există maşini. Pentru transport se folosesc măgăruşi, cai şi, ocazional, pentru distanţe mai lungi, un tractor la care se ataşează o remorcă pentru bagaje. Este un loc cu adevărat ecologic, dar cei mai mulţi turişti vin la Morro să se distreze.

Ei admiră splendoarea naturală nu numai pentru frumuseţea ei, ci şi pentru că poate să le alunge mahmureala cauzată de petrecerile explozive organizate spontan în fiecare noapte de vară.

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând. Du-te imediat după carnaval, când Tinhare este încă încărcată de atmosferă, iar petrecăreţii încep să-şi revină.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul, prin Salvador de la Rio sau Recife, până la Morro; cu barca, de la Mercado Modelo, din centrul Salvadorului, sau de la Valencia, pe continent.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Maimuţele, păsările şi orhideele pe care o să le vezi pe traseul Fonte do Ceu, care trece prin păduri.
  • Praia Segunda, măcar pentru o noapte în viaţa ta.
  • Panorama senzaţională de pe Ruinas de Fortaleza, mai ales la apus, când ies delfinii la joacă. Moqueca – tradiţională în Bahia, un fel de tocană bogată, cu ulei de palmier, lapte de cocos, peşte sau creveţi, orez şi sos de chili.

TREBUIE SĂ ŞTII

Pau Brasil (Caesalpinia Echinate) este arborele naţional al Braziliei, specie ameninţată cu dispariţia, care se mai găseşte în pădurea tropicală atlantică – considerat singurul lemn potrivit pentru arcuşul de vioară.


Booking.com


ilha-do-papagaio

llha do Papagaio

Papagaio este o insulă privată, cu doar 20 de bungalouri amplasate intr-o pădure de palmieri şi pomi fructiferi. Este situată în capătul de sud al insulei Santa Catarina, la circa 30 km de Florianopolis, capitala statului Santa Catarina din sudul Braziliei.

Două lucruri fac din llha Papagaio ceva special. Primul ar fi că este rezervaţie naturală – cei 145 km de linie de coastă fac parte din parcul de stat de pădure tropicală atlantică Serra do Tabuleiro; şi, în larg, sanctuar brazilian al balenelor sudice. Cu mai puţin de zece ani în urmă, aceste balene ajunseseră aproape de extincţie din cauza vânătorii.

Acum, în perioada iulie-noiembrie poţi să vezi mii de balene bălăcindu-se cu puii în aceste ape şi stând aproape de mal pentru a evita prădătorii – de obicei vin foarte aproape de plajele insulei Papagaio, care se găsesc în zona lor de siguranţă.

ilha-do-papagaio-lagune

Lagunele de smarald ale insulei Ilha do Papagaio

Al doilea lucru ar fi că, în afară de faptul că beneficiază de toate deliciile unui sanctuar tropical ultraliniştit, inclusiv nişte scoici minunate, Papagaio are şi petroglife.

Sculpturi geometrice în piatră de o anumită complexitate, descoperite recent în zona golfurilor, demonstrează că acest paradis a aparţinut odinioară unei societăţi sofisticate care se întindea până la insula Santa Caterina.

La Papagaio descoperi foarte repede istoria ei şi cultura ei diferită de cea a alăturatei insule Florianopolis; are sate de pescari din secolul XVII, dealuri acoperite de junglă, lagune de smarald şi 40 de plaje cu nisip fin, pline de cluburi fiţoase şi de oameni fascinanţi.

POPULAŢIE

100 (estimare 2007).

CÂND SĂ TE DUCI

lulie-noiembrie, când fac spectacol balenele şi pinguinii.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul până la Florianopolis din Sao Paolo, Curitiba sau Buenos Aires, apoi cu elicopterul sau cu o ambarcaţiune închiriată de la clubul de iahturi veleiros, din Floripa; cu maşina pe autostrada 101 până la Praia do Sonho, pe continent.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • O baie în magia cristalină a cascadei Zanella, de 15 m, în mijlocul rezervaţiei Serra do Tabuleiro, la care ajungi pe o cărare parcă luminată de culorile păsărilor tropicale.
  • Să meditezi la sensul noţiunii „Ochiul lui Dumnezeu” şi la alte noţiuni reprezentate în petroglifele de la Papagaio.
  • Să joci şah pe malul apei, în Ribeirao da llha, unul dintre cele mai vechi sate de pescari, aflat chiar vizavi de Papagaio.
  • Bungalourile de piatră, bărcile decolorate, femeile care trec, călare pe măgari, pe străzile întortocheate, pe lângă biserici vechi de 250 de ani din San Antonio de Lisboa – în directă legătură cu pescarii veniţi din Azore pe insula Santa Caterina în 1752.

TREBUIE SĂ ŞTII

Ilha do Papagaio a fost caracterizată de curând de The Guardian ca „loc de poveste”.


Booking.com


llha de Marajo

Ilha de Marajo

Mai mare decât Elveţia, Marajo este una dintre cele mai întinse insule fluviale ale lumii. Cu toate că pe una dintre părţi se deschide spre Atlantic, insula este înconjurată complet de apă dulce: forţa cu care se varsă Amazonul în partea ei nordică şi estuarul Tocantins/Para, pe partea de sud, ţin la distanţă apele sărate ale oceanului.

Jumătatea vestică a insulei, Regiao da Mata, este acoperită aproape complet de junglă şi pădure deasă. Regiao dos Campos, în est, este o zonă cu şesuri joase, iar coasta este o combinaţie spectaculoasă de mangrove dense şi plaje frumoase, flancate de arcadele palmierilor regali de Amazon – miritzeiros.

În ciuda inundaţiilor sezoniere, estul insulei găzduieşte cea mai mare parte a populaţiei, precum şi mari turme de bivoli sălbatici care asigură hrana insulei. În cel mai importantoraş, Soure, la câţiva kilometri în amonte pe Rio Paracauari, bivolilor li se permite să hălăduiască în voie, dar asta nu înseamnă că nu pot ajunge mâncare, obiecte de piele sau mijloc de transport.

ilha-de-marajo-estuar

Un estuar amazonian care trece prin Ilha de Marajo

Timp de 3 000 de ani, Marajo a întreţinut civilizaţii indiene succesive care au iniţiat tradiţia artei ceramice, iar obiectele realizate de ei au fost adunate în Muzeul Marajo din fermecătorul şi rusticul orăşel Cachoeira do Arări.

Regiunea este cunoscută pentru cultura Caboclo, pentru canale şi lagune: aici te duci să pluteşti lin cu barca pentru a vedea papagali macaw albaştri, egrete, berze jabiru, ibişi roşii şi un adevărat festival de culori şi sunete care vin din coronamentul verde.

Marajo este plin de caimani, leneşi, maimuţe, căprioare, ţestoase, şerpi boa şi o mulţime de peşti, cum ar fi pirarucus, tucunares, tambaquis sau piranha.

Este poarta de intrare în lumea acvatică ecuatorială, iar jungla ei este înnoită şi îmbogăţită constant de Amazon. Dacă nu iei în seamă serviciile rudimentare de pe coasta de est a insulei, o să descoperi că Marajo este la fel de diferită de Brazilia precum este diferită Elveţia de restul Europei; şi la fel de bogată, în felul ei.

POPULAŢIE

250 000 (2007)

CÂND SĂ TE DUCI

Sezonul „uscat” (mai puţin ploios) ţine din iunie până prin decembrie-ianuarie. Du-te în perioada festivalurilor Quadrilhas sau Boi-Bumba, la sfârşitul lunii iunie, sau la târgul Agro Pecuaria, din septembrie, unde toate se leagă de bivoli, sau în noiembrie, pentru sărbătoarea regională Cirio de Nazara, de la Soure.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu un charter de la Belem până la Soure; cu o navă de pasageri de la Pier Escandinha, Belem, până la Soure; cu maşina/autobuzul, traversând cu feribotul cei 13 km de la Icoroaci la Salvaterra.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • O fazenda din junglă (fermă de bivoli încă funcţională).
  • Asistă la pororoca – ciocnirea produsă în larg între apele Amazonului şi cele ale fluxului atlantic, un fenomen care se observă cel mai bine în nopţile cu lună plină sau lună nouă din ianuarie—aprilie.
  • Dansează carimbo şi lundu la serbările rurale.
  • Praia Pesqueiro şi Praia Araruna -două plaje frumoase de lângă Soure, unde mareea are până la 3 m.

TREBUIE SĂ ŞTII

Mergi mereu încălţat – printre paraziţii scârboşi de aici se numără şi puricele de nisip, care se îngroapă în pielea piciorului.



Booking.com


florianopolis-insula

Insula Florianopolis

Florianopolis, capitala statului brazilian Santa Catarina, se află pe frumoasa insulă cu acelaşi nume care, la rândul ei, este numită adesea Florianopolis. Acest oraş plin de viaţă are cel mai ridicat standard de viaţă din Brazilia, iar locuitorii lui ştiu să se distreze.

Insula este celebră pentru lungile plaje cu nisip fin ca zahărul, pentru excelentele specialităţi din fructe de mare şi tradiţionala ospitalitate de Azore. Climatul tropical, peisajul exotic şi modul de viaţă incredibil de relaxat fac din insulă destinaţia clar favorită a vacanţelor braziliene, dar acum este din ce în ce mai vizitată de turişti din toată lumea.

Cea mai mare parte a populaţiei trăieşte în capătul de nord al insulei. Deşi a fost iniţial colonizat de portughezi veniţi din Azore, oraşul are puternice influenţe germane şi italiene.

În toiul sezonului, din decembrie până în februarie, populaţia oraşului se triplează, iar plajele care se află mai aproape de centru – Canasvieiras, Jurure şi Praia dos Ingleses – sunt pline. Dar mai sunt o grămadă de plaje.

florianopolis-lagoa-da-conceicao

Florianopolis şi Lagoa da Conceicao

Spre est, dealurile bogat împădurite lasă loc plajelor albe şi largi de la Galheta, Mole şi Joaquina. Aici mişcarea amplă şi fascinantă a oceanului îi atrage pe surferii aflaţi în căutarea valului perfect, în sud-estul insulei, cu faţa spre Atlantic, se află plajele pustii şi stân-coase de la Campeche, Armagao, Lagoinha do Leste şi Naufragios, la care nu se poate ajunge decât pe jos.

Ribeirao da Ilha, în vest, păstrează şi acum semnele imigranţilor din Azore. Frumos conservatele sate de pescari veniţi din Portugalia şi Azore se mândresc cu o arhitectură în culori vii şi cu locuitori primitori. Centrul istoric, în Frequesia, are o piaza frumoasă în care vei vedea biserica Nossa Senhora da Lapa do Ribeirao şi un interesant muzeu etnologic.

Aici se poate ajunge numai pe un drum de coastă îngust, şerpuitor şi pitoresc, de unde poţi admira pitoreasca Baia Sul şi dealurile pline de vegetaţie de pe cealaltă parte a golfului.

Lagoa da Conceicao este o celebră atracţie naturală din mijlocul insulei. O lagună mare, parţial înconjurată de dune de nisip, cu ape puţin adânci şi cu vânturi puternice care o fac ideală pentru surfing. Tot aici găseşti cele mai bune restaurante şi cea mai frumoasă viaţă de noapte.

POPULAŢIE

477 798 (2016)

CÂND SĂ TE DUCI

lunie-noiembrie ca să vezi balene sudice care migrează pe lângă coaste.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul până la aeroportul internaţional Florianopolis.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Să te bucuri de scufundări, snorkeling, plimbări cu barca, surfing, pescuit sau pur şi simplu să te relaxezi pe una dintre nenumăratele plaje superbe
  • Catedral Metropolitana – una dintre cele mai frumoase clădiri din oraş, în Praca XV de Novembro. Ribeirao da Ilha – o regiune încântătoare, celebră pentru satele de pescari construite de imigranţi veniţi din Portugalia şi Azore.
  • Lagoa da Conceicao – încearc să faci surfing, după care răsfaţă-te cu fructe de mare la unul dintre restaurantele bune din apropiere.

TREBUIE SĂ ŞTII

Florianopolis mai este numit Floripa, pe scurt.


Booking.com


fernando-de-noronha

Insulele Fernando de Noronha

Din apele clare şi calde ale Oceanului Atlantic, la 350 km în largul coastelor braziliene se ridică în toată splendoarea lor tropicală munţii bogat împăduriţi şi falezele abrupte ale insulelor Fernando de Noronha.

Sunt 21 de insule în arhipelag şi nici una nu e locuită, în afară de insula omonimă. Apele din jurul arhipelagului sunt rezervaţie marină şi habitat pentru nenumărate specii de peşti, pisici de mare, rechini şi delfini-sfârlează.

Considerată unul dintre cele mai importante sanctuare ecologice din lume, înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO, zona este un magnet pentru pasionaţii de scufundări şi de natură, care vin aici pentru o excursie memorabilă.

Pentru a împiedica distrugerea mediului, pe insulă nu au voie decât 420 de turişti o dată. Cazarea se face în cabane ecologice.

fernando-de-noronha-apus

Fernando de Noronha la apus

Insula este ocupată aproape tot timpul, mai ales în lunile cele mai aglomerate, decembrie şi ianuarie.

Descoperit iniţial de un negustor şi cartograf italian, în 1503, arhipelagul se află la patru grade de ecuator. În cei 500 de ani de istorie, Fernando de Noronha a fost ocupată temporar de olandezi, francezi, britanici şi portughezi, care au intrat în posesia ei în 1737 şi au construit aici nouă forturi pentru a-şi apăra teritoriul.

Fernando de Noronha este celebră pentru plajele sale, pentru apele albastre şi limpezi precum cristalul, care îţi oferă condiţii perfecte pentru înot. Praia do Leao şi Baia do Saricho sunt considerate cele mai bune plaje din Brazilia.

Având o vizibilitate subacvatică de până la 50 m, insula este Mecca scufundătorilor şi a pasionaţilor de snorkeling care pot admira în adâncuri peste 200 de specii de peşte, cinci specii de rechin, ţestoase şi delfini.

Snorkelingul în bazinul mareic de la Praia da Atalaia este acum restricţionat la doar 100 de persoane pe zi. Homari, caracatiţe şi numeroase specii de peşte trăiesc in acest bazin şi ai putea să vezi şi vreun pui de rechin.

O altă privelişte memorabilă ţi-o oferă Baia dos Golfinhos (Golful Delfinilor), unde în fiecare dimineaţă peste 1 000 de delfini se adună să facă tumbe şi să se distreze în lumina soarelui matinal. Ţestoase marine se găsesc şi ele din belşug şi-şi depun ouăle pe plajele mari şi retrase.

POPULAŢIE

3 012 (2010)

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând, chiar şi în sezonul ploios (aprilie-august), când sunt doar averse intermitente.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul de la Recife sau Natal, în Brazilia, sau cu vaporul în perioada octombrie-februarie

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Praia do Leao şi Baia do Sancho – plaje neatinse, cele mai bune de pe insulă şi, se pare, cele mai bune din Brazilia.
  • Praia da Atalaia – un frumos bazin mareic adânc de numai 45-60 cm, cu o viaţă marină extraordinar de diversă pe care o poţi admira făcând snorkeling.
  • Scufundările în apele cristaline, pentru a vedea delfini-sfârlează, ţestoase, rechini-lămâie şi alte animale de apă.

TREBUIE SĂ ŞTII

Insulele mai mici nu pot fi vizitate decât cu autorizaţie specială de la Institutul de Mediu din Brazilia.


Booking.com


ilha-grande

Ilha Grande

La sud-est de Rio de Janeiro în districtul Agra dos Reis din Brazilia, se află Ilha Grande, un lung lanţ muntos care răsare din ape turcoaz. În golf sunt peste 360 de insule, iar versanţii lor împăduriţi coboară spre câteva dintre cele mai curate plaje din lume.

O mare parte din zonă a fost inclusă în Parcul de Stat Ilha Grande, pentru a proteja această frumuseţe naturală. Odinioară aici a fost o colonie penitenciară, celebra Candido Mendes, în care erau încarceraţi cei mai temuţi criminali din ţară.

Între secolele XVI şi XVIII, golful a fost martor la nesfârşite bătălii între corsari, invadatori imperiali şi piraţi. Din acest motiv, apele golfului au cea mai mare concentrare de epave din lume, fiind un loc minunat pentru scufundări şi snorkeling.

Printre cele mai bune se numără Lage do Gurin (Ponta de Castelhanos), pe insula Jorge Grego, şi insulele Meros şi Naufragios. Există şi o epavă de elicopter, la numai 8 m sub apă. În ocean mai sunt nenumărate peşteri şi caverne, înalte de 10-20 m, cu o mare diversitate de peşti şi corali. Vizibilitatea excelentă şi apele calme fac din scufundări o experienţă de neuitat.

Pentru o vacanţă mai puţin activă, poţi să te plimbi în jurul satului Abrao, o aşezare încântătoare, cu biserici albe şi clădiri joase, văruite în nuanţe calde de galben, albastru şi roz. Aici există restaurante, cafenele şi magazine de artizanat si o plajă frumoasă cu nisip fin.

Acest paradis tropical oferă multe alte plaje frumoase, o bună parte accesibile doar cu barca sau caiacul Lopes Mendes este un loc perfect pentru surfing, windsurfing alte sporturi acvatice, la fel şi Freguesia de Santan şi Saco do Cea.

ilha-grande-stanci

Linia stâncoasă de coastă de pe Ilha Grande

Apele calme, azurii şi puţin adânci ale Lagoa Azul (Laguna Albastră), de pe insula Macaco, găzduiesc milioane de peşti galbeni şi negri.

De asemenea, merită să vizitezi şi peştera de la Acaia. În interiorul ei, intensitatea soarelui face ca apa să-şi schimbe culoarea de la albastru-deschis la verde-smarald. Spuma de la suprafaţa apei străluceşte în lumină ca diamantul – o experienţă încântătoare.

Şi drumeţiile sunt o activitate populară. Dealurile împădurite sunt presărate cu flori exotice colorate şi se deschid spre şesuri de coastă şi mangrove. Printre animale se numării multe specii de păsări, precum papagali şi saracura, la care se adaugă maimuţe, iguane şi şerpi.

Cea mai mare parte a traseelor trec prin pădurea tropicală şi se încheie pe o plajă cu nisip pur, perfectă pentru picnic.

POPULAŢIE

2 000 (2007)

CÂND SĂ TE DUCI

Martie-iunie

CUM AJUNGI ACOLO

Cu feribotul de la Agra dos Reis sau Mangaratiba, pe continent.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Diving şi snorkeling printre nenumăratele epave din golf.
  • Să închiriezi un caiac cu care să explorezi splendida linie de coastă în căutarea unor plaje pustii şi frumoase, unde să înoţi
  • Rezervaţia Praia do Sul, unde poţi admira flora şi fauna abundente Abrao – capitala neoficială a Ilha Grande, cu arhitectură frumoasă şi biserici interesante.
  • Cele mai bune baruri, restaurante şi hoteluri se găsesc aici.

TREBUIE SĂ ŞTII

Cea mai mare parte a golfului şl a insulelor au fost desemnate parc de stat pentru conservare.


Booking.com