Insula Umboi se află între partea continentală din Papua-Noua Guinee şi capătul de vest al insulei Noua Britanie (New Britain) şi este cea mai mare (50 km lungime) dintre insulele de pe coasta de nord a Noii Guinee.

Este formată din mai mulţi vulcani; unii au pe flancuri conuri satelit, iar cel mai înalt ajunge la 1 548 m. Rupt de valurile mării, muntele are trei conuri în vârful cărora se află câte un lac de crater. Totuşi, în istoria insulei nu au existat erupţii.

Cu toate că e îndepărtată, muntoasă, aburindă şi acoperită de junglă, activităţile misionare au adus aici şcoli şi biserici, nu numai în satele de pe coastă, ci şi adânc în interior; se vorbeşte chiar şi engleza. Dar Umboi este cunoscută mai ales pentru ropen – creatura nocturnă despre care se spune că seamănă cu un pterozaur.

Reprezentare şocant de realistă a ropenului

Din 1994, cercetătorii americani explorează insula în încercarea de a afla mai multe despre acest animal. Sute de martori îl descriu ca o creatură cu aripi mari, coadă lungă, corp subţire şi bot ca de crocodil, plin de dinţi. Unii au spus că ar avea şi creastă pe cap sau o ţeapă pe coadă. Noaptea vânează peşte şi pare că e bioluminiscent, reuşind să strălucească intermitent, ca să atragă peştii.

Nu a reuşit nimeni să fotografieze acest animal care a fost văzut şi în partea continentală din Papua-Noua Guinee. Povestea capătă o oarecare credibilitate şi datorită unor desene indigene rupestre, expuse acum la Port Moresby, în care este înfăţişat un şaman, iar deasupra lui o creatură asemănătoare unei şopârle, cu gât lung, cioc şi aripi subţiri. Oricum, Umboi este cu siguranţă habitat pentru nu mai puţin de opt specii de liliac fructivor – şi toate foarte mari.

POPULAŢIE

4 500 (estimare 1997).

CÂND SĂ TE DUCI

Aprilie-noiembrie, dar insula este mereu caldă şi umedă.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu barca din PNG.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Explorarea insulei, în încercarea de a deveni prima persoană care reuşeşte să filmeze sau să fotografieze ropenul.

TREBUIE SĂ ŞTII

Umboi este şi unul dintre cele două locuri în care trăieşte cangurul arboricol al lui Matschie. Are culoare brună-deschis, coadă aurie şi labe scurte, poate să sară, dar, tocmai datorită membrelor scurte, se poate căţăra cu uşurinţă în copaci.

Cunoscut şi ca „insulele iubirii”, Trobriand este un arhipelag îndepărtat de insule joase de coral la nord-est de Papua-Noua Guinee. Sunt patru insule principale – Kiriwina, Kaileuna, Vakuta şi Kitava – şi mai multe insule mici, aproape toate înconjurate de recife pure de corali.

Insulele au fost „descoperite” de o corabie franceză în 1793 şi au primit numele căpitanului corăbiei. La începutul secolului XX, cultura localnicilor, mai apropiată de cea polineziană decât de cea melaneziană, a fost studiată în amănunt de antropologul Bronislaw Malinovski.

Malinovski a fost fascinat de societatea matriarhală de pe insulă, de cultura de igname, de schimburile de daruri şi de comportamentul sexual colorat al indigenilor – de aici şi porecla insulei. Experienţa sexuală începe din copilărie, iar adolescenţii sunt încurajaţi să ducă o viaţă sexuală activă, cu mai mulţi parteneri.

Copii participând la festivalul de pe insulă

În această perioadă, norocoşii adolescenţi duc o viaţă dedicată plăcerilor – munca şi tabuurile nu li se impun. Când doi tineri ajung să coabiteze situaţia se poate finaliza în două feluri – fie cuplul se desparte fără niciun fel de urmări, fie cei doi se căsătoresc.

Insulele sunt fertile, iar economia se bazează pe cultura de igname – oamenii sunt mândri de grădinile lor şi au chiar şi competiţii între cultivatori. Aici există o mulţime de peşti şi de scoici – imaginează-ţi cum e să înoţi prin recif într-o noapte fără lună, privindu-i pe tineri cum se scufundă să prindă raci împlătoşaţi care vor fi copţi pe plajă şi consumaţi cu un strop de lămâie – sublim.

Flora şi fauna sunt şi ele neobişnuite, iar nivelul endemismului este ridicat. Insulele sunt acoperite de păduri tropicale joase, iar păsările sunt fabuloase – poţi vedea două specii endemice de păsări ale paradisului. Aceste insule sunt fărâme de paradis.

POPULAŢIE

12 000 (2003).

CÂND SĂ TE DUCI

Aprilie-noiembrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul de la Port Moresby.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Să stai noaptea pe o plajă pustie, cu localnicii, ca să priveşti ţestoase marine care vin să depună ouă.
• Să-i urmăreşti pe artizanii locali care sculptează bastoane, castroane imense şi statui – probabil aici sunt cei mai buni sculptori din PNG.
• Să înoţi şi să faci snorkeling printre recifele splendide din marea extraordinar de albastră.
• Să explorezi iazuri cu apă dulce, peşteri de calcar, izvoare termale, bazine de noroi şi gheizere.

TREBUIE SĂ ŞTII

Sărutul Trobriand este descris astfel: cei doi stau pe o saltea, îmbrăţişaţi, apoi îşi smulg unul altuia pâr din cap, cu mâinile, şi gene, cu buzele. Insularii consideră că e frumos să ai gene scurte! Dar ai grijă, o relaţie dintre un străin şi un localnic nu e bine văzută.

Îndepărtata insulă Manus, parte a provinciei Manus din Papua-Noua Guinee şi cea mai mare dintre Insulele Amiralităţii, se află la 320 km nord de Papua-Noua Guinee, chiar la sud de ecuator. Este muntoasă şi acoperită de păduri tropicale – cel mai înalt vârf este Dremsel (718 m). Relieful sălbatic şi stâncos face ca numai capătul estic al insulei şi câteva mici suprafeţe de coastă să fie potrivite pentru cultura de taro, igname, sago sau fructe.

Este locuită de 40 000 de ani, iar legăturile strânse cu americanii, care au construit o uriaşă bază navală la Lombrun după ce i-au învins pe invadatorii japonezi în 1944, au lăsat moştenire insularilor religia „cargo“ (cargo cult). Altfel, localnicii – organizaţi în clanuri, iar clanurile în sate – cred într-un spirit ancestral care îi protejează, dar spiritul acela nu e un zeu. Creştinismul e un fenomen recent.

Una dintre nenumăratele plaje frumoase din insula Manus

Flora şi fauna reflectă poziţia izolată a Insulelor Amiralităţii -sunt şase specii de păsări endemice, dintre care trei sunt considerate vulnerabile, şi două specii endemice de mamifer – oposumul din Insulele Amiralităţii şi şoarecele mozaicat. Printre alte animale care trăiesc în păduri se găsesc bandicotul, posumul, mistreţul, iar, sus, în coronament, zboară şi ţipă o mulţime de păsări printre crengile pline de orhidee colorate, cu rădăcini aeriene.

Cum arborii au început să fie defrişaţi, habitatul şarpelui de copac Manus, de un verde strălucitor, începe treptat să dispară.

Cea mai mare parte a populaţiei trăieşte pe coastă, deşi în estul mai fertil sunt aşezări şi în interior. Dansurile tradiţionale sunt unice. Tobele din lemn – garamut – de diverse mărimi şi tonalităţi nasc ritmuri rapide şi energice, iar insularii cu trupurile pictate în culori vii dansează frenetic.

POPULAŢIE

33 000 (2004).

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând, dar lunile august şi septembrie sunt probabil cele mai uscate.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul până la aeroportul Momote, pe insula vecină Los Negros, legată de Manus printr-un pod.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Frumoasa şi izolata coastă de vest, la care nu poţi ajunge decât de pe apă.
• Lorengau, oraşul principal.
• Scufundările în apele insulelor Amiralităţii sunt printre cele mai frumoase din lume – vizibilitatea apei poate depăşi 100 m.
• Excursie cu barca în golful Kali, să vezi dugongi şl ţestoase.
• O vizită pe insula Seleheu, în apropierea golfului Kali, folosită de locuitorii insulei Nihon pentru cultivarea legumelor.

TREBUIE SĂ ŞTII

Pe insulă circulă o mulţime de poveşti cu eroi mitici numiţi pokop. Stabiliţi pe vârfuri de munte, aceşti eroi erau bărbaţi, nu aveau strămoşi şl nici urmaşi – un concept antropologic interesant.


Booking.com

Insula Bougainville se află la est de Noua Britanie (New Britain) şi, geografic, este cea mai mare dintre Insulele Solomon. Are 120 km lungime şi 65-95 km lăţime; este străbătută de la nord la sud de un lanţ muntos în care sunt şi şapte vulcani, câţiva încă activi. Munţii coboară spre şesuri şi câmpii costale, în care cresc mangrove, păduri de mlaştină cu apă dulce, dar şi o pădure tropicală virgină.

Bougainville este o regiune autonomă din Papua-Noua Guinee, cu guvernare şi parlament propriu pe insula Buka, de care este separată printr-un canal maritim îngust de 100 m numit Pasajul Buka. E de aşteptat ca în câţiva ani insula Bougainville să devină independentă.

Vulcanul activ Bagana, pe Bougainville

Locuitorii insulei sunt oameni remarcabili – prietenoşi şi ospitalieri, dar extrem de dârzi şi hotărâţi, aşa cum a demonstrat istoria recentă. În anii 1970, compania minieră de tristă faimă Rio Tinto a început să exploateze vastele resurse de cupru şi aur de pe insulă. Consecinţele exploatării – poluarea, distrugerea ecologică şi distribuţia complet nerezonabilă a profiturilor – au provocat un lung război de gherilă.

În 1989 mina a fost închisă forţat, dar  PNG, sprijinită de Australia şi de mercenarii de la Sandline Internaţional, au încercat să înăbuşe revolta – 10% din populaţia ţării a fost ucisă, iar infrastructura insulei a fost distrusă.

Pentru că nu a reuşit să înăbuşe revolta, PNG a supus insula unei blocade care a durat şase ani, timp în care localnicii au supravieţuit cu resurse minimale şi medicină tradiţională. Ultimele unităţi militare australiene au fost retrase în 2003, iar azi insularii au început să-şi reconstruiască locuinţele, oraşele şi economia.

Înconjurată de recife de corali, insula e frumoasă şi bogată în resurse naturale. În jungla deasă a pădurii tropicale sunt ascunse unele dintre cele mai mari peşteri din lume, cascade spectaculoase şi izvoare termale. Râurile sunt pline de peşte, la fel ca marea, iar cocotierii încep să fie replantaţi. Splendidul port Tonolei este şi unul dintre puţinele locuri de reproducere pentru ton.

POPULAŢIE

175 165 (2000).

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul de la Port Moresby până pe insula Nissan (la nord de Buka) şi de acolo cu feribotul; cu feribotul din insulele Solomon.

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând – mereu e cald şi umed.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Epava avionului în care s-a aflat celebrul amiral japonez Yamamoto, doborât în al Doilea Război Mondial.
• Plaja Kangu din Buin.
• O excursie la insulele Shortland.
• La numai 20 de minute distanţă, insularii traversează graniţa în fiecare sâmbătă să-şi vândă peştele în piaţa Buin.

TREBUIE SĂ ŞTII

Upe, pălăria tradiţională şi simbolul insulei, încă este purtată de tinerii din vest. În al Doilea Război Mondial, insula a fost teatru de război, iar jungla e şi acum plină de rămăşiţe ale luptelor, inclusiv muniţie şi bombe neexplodate.

La numai 5 km de capătul de sud-est al insulei Noua Guinee se află micuţa şi frumoasa insulă Samarai. Odinioară centru administrativ dinamic şi oraş-port pentru Papua, azi a rămas doar o umbră; guvernul de azi a declarat-o insulă-patrimoniu naţional.

Descoperită de căpitanul John Moresby în 1873, cinci ani mai târziu s-a stabilit aici o misiune. Până la instalarea misiunii, pe insulă se întemeiase deja un mic oraş comercial şi, sub stăpânirea britanică, oraşul a devenit un port mare şi prosper.

În 1927, Samarai avea electricitate şi iluminare stradală, iar coloniştii europeni duceau aici o viaţă foarte bună – insula era supranumită „Perla Pacificului”. În al Doilea Război Mondial, australienii au distrus o bună parte din infrastructură, de teama unei invazii japoneze; invazia nu a avut loc, dar japonezii au bombardat intr-adevăr ce mai rămăsese din oraş.

Croazieră luxoasă în golful Milne

Refăcută oarecum după război, Samarai nu şi-a revenit niciodată, iar centrul administrativ a fost mutat la Alotau. Azi, cei care vizitează insula (treizeci de minute de mers pe jos) pot vedea urmele trecutului ei colonial – o biserică, o şcoală, câteva mici magazine şi un teren de cricket care pare suprarealist, dar care e încă folosit. Locuitorii duc o viaţă simplă, fac ceva agricultură şi pescuiesc – s-ar părea că există intenţia de a se înfiinţa o crescătorie de perle.

Tăcuta şi împădurită insulă Kwato, la cinci minute distanţă, a fost odată şantier naval. În 1891, pe insulă locuia un misionar, Charles Able, cu familia lui; biserica cu ziduri deschise, construită din calcar scoţian, de unde se văd superb Samarai şi strâmtoarea China, este încă funcţională, iar insularii au păstrat tradiţia construirii de bărci şi de case.

POPULAŢIE

Necunoscută.

CÂND SĂ TE DUCI

Octombrie-decembrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul de la Port Moresby la Alotau şi de acolo cu un vas de croazieră.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Memorial Hall şi reşedinţa comisarului de district din Samarai.
• Explorarea insulelor din golful Milne.
• Scufundări printre atolii de corali din apele insulei.
• O slujbă la o biserică unde se cântă frumos.

TREBUIE SĂ ŞTII

Pe epavele din apele portului Samarai (pline de peşti) au crescut corali neobişnuiţi; aici se găseşte una dintre singurele două colonii de Acanthastrea minuta descoperite vreodată. Aici trăieşte şi o specie rară, posibil endemică, Chaetodontoplus melanosoma, care, spre deosebire de peştii din specia lui, are capul deschis la culoare, nu spatele.

Cu Marea Bismark în sud-vest şi Oceanul Pacific în nord-est, Noua Irlandă (New Ireland) are cam 320 km lungime, dar nu depăşeşte 10 km lăţime. Această insulă îngustă are un lanţ de munţi abrupţi şi stâncoşi – cel mai înalt, muntele Lambel, are 2 150 m – şi o pădure tropicală densă.

Se presupune că a fost locuită de 30 000 de ani, dar în 1900, când a venit aici Franz Boluminski, administratorul german al regiunii, nu era populată.

Până atunci locuitorii insulei erau cunoscuţi drept canibali feroce care îi măcelăreau cu voioşie pe marinarii care ajungeau la ţărmurile lor. Boluminski a pus bazele unei plantaţii de copra, care a avut mare succes, şi a construit o şosea de coral pentru a se putea folosi de portul bun de la Kavieng, capitala insulei. După invazia japoneză din al Doilea Război Mondial, Noua Irlandă a fost cedată Australiei, iar acum face parte din Papua-Noua Guinee.

Insularii melanezieni au trei culturi diferite şi vorbesc 22 de limbi.

Statuile lor funerare splendid sculptate sunt unice şi multe dintre ele se găsesc acum în marile muzee europene. Sculptori mai sunt şi acum prin vreo două sate; din nefericire însă, această artă pare să dispară.

Localnici mascaţi participă la Spectacolul Malangan

O altă tradiţie este chemarea rechinilor. Unii insulari pot „chema” rechinii lângă barca lor, iar când aceştia apar, sunt ucişi cu suliţa.

Kavieng este un oraş plăcut, iar drumul din jurul golfului este umbrit de copaci bătrâni şi frumoşi. Mai vin şi acum vase mari, pentru copra sau petrol, dar vin şi turişti care vor să se bucure de „o insulă-port la mare desprinsă din scrierile lui Somerset Maugham”, aşa cum este ea descrisă.

Scufundările sunt interesante – pe fundul mării zac o mulţime de epave, ba chiar şi în port. Închiriază o barcă şi porneşte vâslind către insuliţele din golf sau vizitează golful Karu ca să te uiţi la ţestoasele care depun ouă.

POPULAŢIE

10 600 (2000).

CÂND SĂ TE DUCI

În sud este mereu cald şi destul de umed. dar centrul şi nordul, mereu calde, au şi un sezon uscat, între mai şi octombrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul din Port Moresby, Lae sau Rabaul; cu barca de la Rabaul.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Festivalul Luka Barok, în luna iunie/iulie. Spectacolul Malangan şi festivalul Ziua independenţei, patru zile în luna septembrie.
• Insulele Tabar, cu sculptori In lemn şi chemători de rechini.
• Insula Lihir – se spune că are cel mai mare depozit de aur din lume.

TREBUIE SĂ ŞTII

Prin anii 1870-1880, marchizul de Raye a vândut sute de hectare de pământ în Cape Breton, pe care el îl caracteriza ca o aşezare prosperă, unor colonişti naivi lăsaţi In junglă cu mâncare pentru trei săptămâni. Majoritatea au murit înainte să poată fi salvaţi, iar marchizul şi-a sfârşit zilele într-un azil din Franţa.

Noua Britanie (New Britain) este cea mai mare insulă din arhipelagul Bismark din Papua-Noua Guinee – de fapt, ca mărime ocupă locul al treizeci şi optulea în lume. Muntoasă şi vulcanică, o mare parte din suprafaţă este acoperită de păduri tropicale luxuriante încâlcite, pentru că din cantităţile mari de precipitaţii sunt alimentate mai multe râuri mari.

În 1700, William Dampier, primul european care a vizitat-o, a fost şi cel care a botezat-o. În 1884, Noua Britanie a intrat în componenţa Noii Guinee germane, dar în 1914 insula a fost preluată de australieni; a rămas la australieni până în 1975, când şi-a câştigat independenţa (o scurtă perioadă în al Doilea Război Mondial a fost cucerită de japonezi).

Azi, Noua Britanie de Est a devenit destinaţie turistică, în timp ce Noua Britanie de Vest este în mare parte neatinsă şi nedescoperită.

Capitala actuală, Kokopo, a luat locul oraşului Rabaul în 1994, când acesta a fost distrus aproape complet de o erupţie în urma căreia a fost acoperit de cenuşă şi lavă. Avertizările prealabile le-au permis locuitorilor să scape cu viaţă.

Cimitirul de război Bitapaka

Economia e mixtă – ulei de palmier, copra, bumbac, cafea şi plantaţii de cauciuc, în primul rând, dar se extrag şi cupru, cărbune şi aur. Din păcate, interiorul şi o parte a coastei de sud sunt acum exploatate forestier.

Oamenii şi culturile lor sunt fascinante. Populaţia kove, din vest, a fost studiată prin anii 1960 de revista National Geographic; sunt cunoscuţi şi în Papua-Noua Guinee pentru practica de superincizie a penisului. În est sunt mai multe grupuri tribale matriarhale care folosesc ca monedă de schimb scoici, nu numai ca zestre sau în cadrul ceremoniilor, ci şi pentru a cumpăra pământ sau alimente.

Este o insulă superbă, cu flori şi plante care prosperă pe solul vulcanic fertil, cu delicioase fructe şi legume care se găsesc din belşug, în afară de snorkeling şi scufundări, sunt şi alte puncte de atracţie, precum izvoarele termale sau peşterile – mai presus de toate însă sunt oamenii, fermecători, prietenoşi, bucuroşi să te vadă.

POPULAŢIE

493 585 (2010).

CÂND SĂ TE DUCI

Este mereu umed şi ploios, dar în perioada decembrie-martie e posibil să cadă mai puţine precipitaţii.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul până la Tokua, din Papua-Noua Guinee.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Cimitirul de război Bitapaka – un memorial impresionant pentru cei căzuţi la datorie, administrat de Commonwealth War Graves Commission.
• Tunelurile japoneze din război.
• Scufundări nocturne în „catedrală”, în golful Kimbe.
• Piaţa din Kokopo.

TREBUIE SĂ ŞTII

O echipă franceză de speologi afirmă că sistemul de peşteri Muruk din Noua Britanie de Vest este cel mai adânc din emisfera sudică şi are dedesubtul intrării, la 1 200 m, un canion.


Booking.com

Noua Guinee este a doua insulă ca mărime din lume şi în acelaşi timp una dintre ultimele zone sălbatice, mari şi îndepărtate. Cu o istorie politică complexă, această insulă mare e divizată. Partea de vest este numită acum Papua şi este o regiune din Indonezia, iar partea de est, Papua-Noua Guinee (PNG) este o ţară independentă din 1975.

Noua Guinee face parte din Cercul de Foc al Pacificului şi se confruntă din când în când cu erupţii vulcanice, cutremure şi tsunami.

Pe toată lungimea insulei se întinde un lanţ muntos, iar pădurea tropicală adâncă acoperă tot terenul. Insula are o mulţime de frumuseţi naturale, unele protejate ca parcuri naţionale sau rezervaţii UNESCO ale biosferei, de natură şi umanitate, dar zone uriaşe sunt necartografiate şi, practic, inaccesibile.

În mod firesc, cele mai importante oraşe ale ambelor ţări se află pe coastă, dar drumuri şi infrastructură nu prea există. Aici se călătoreşte mai mult pe apă – râurile traversează toată insula -, pe jos sau cu avionul.

Noua Guinee este populată de circa 1 000 de triburi diferite, care vorbesc un număr similar de limbi. Turişti sunt puţini şi vin aici mai ales pentru a vizita extraordinara cultură dani, din frumoasa vale Baliem.

Războinici huli la o sărbătoare “sing sing”

Cu toate că, oficial, populaţia dani e creştină, oamenii trăiesc tot tradiţional. Bărbaţii poartă apărătoare de penis, femeile poartă fuste scurte, făcute din fibră de orhidee. Această vale înaltă, înconjurată de vârfuri montane, e un adevărat vis cu terenuri fertile cultivate. Râul Baliem oferă peşte, iar porcii sunt esenţiali, se mănâncă la orice ceremonie.

În PNG, principalul punct de atracţie sunt triburile de vânători/culegători care trăiesc pe malurile celui mai lung râu de pe insulă, Sepik. Această cultură este indisolubil legată de crocodili, iar dimensiunile cicatricelor pe care le au bărbaţii sugerează mărimea acestor animale. Trăind în case comune, lungi, oamenii de pe râul Sepik sunt celebri pentru sculpturile lor în lemn. Diferite ca stil de la sat la sat, multe şi-au găsit drumul către cele mai mari muzee din lume.

POPULAŢIE

7 500 000 (2007).

CÂND SĂ TE DUCI

Este mereu umezeală, dar ceva mai uscat este în iunie-septembrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Spre Papua: cu avionul din Java sau Sulawesi, sau cu barca. Spre PNG: cu avionul din Australia.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Explorarea insulei Biak; înot şi scufundări de pe plajele ei albe.
• O plimbare în jurul lacului Sentani, pe jos sau pe apele lui, cu o pirogă.
• O vizită în Parcul Naţional Wasur.
• O drumeţie pe traseul Kokoda, locul unde Australia a obţinut o grea victorie în faţa japonezilor în al Doilea Război Mondial.
• O vizită la tribul huli, în valea Tari.

TREBUIE SĂ ŞTII

Aici există mii de specii endemice de floră şi faună, inclusiv unele care nu s-au văzut niciodată în Occident Din 284 de specii de mamifere (indusiv canguri de copac şi wallaby), 195 sunt endemice. Din 578 de specii de păsări rezidente (inclusiv cele mai multe spedi de păsări ale paradisului), 324 sunt endemice. Sunt 200 000 de spedi de insecte, 400 de amfibieni, 455 de fluturi şi 200 de specii de peşte. În Noua Guinee se găsesc 75% din coralii lumii.