Insulele Kampong Som alcătuiesc un alt mic grup în apropiere de Sihanoukville, pe coasta cambodgiană, iar Koh Rong, la 44 km distantă, nu e numai cea mai mare dintre ele, ci şi a doua ca mărime dintre insulele ţării. Vin câţiva turişti aici, mai ales de pe continent, în excursii de o zi, dar cei care vor să rămână peste noapte într-un cort instalat pe plaje neatinse sunt foarte puţini.
Această situaţie fericită se va schimba în anii care urmează deoarece se fac planuri ca insula Koh Rong şi vecina ei să devină staţiuni turistice.
Până atunci însă, aceasta este cu adevărat lumea lui Robinson Crusoe. Are forma unei haltere, iar mijlocul este plat, în timp ce capetele sunt muntoase şi acoperite de junglă deasă, impenetrabilă. În partea de sud-vest se află una dintre cele mai frumoase plaje din lume.

Una dintre splendidele plaje de pe Koh Rong
O întindere de circa 8 km de nisip dureros de alb şi strălucitor, atât de fin încât se aşază în grămăjoare scârţâitoare în urma paşilor tăi, iar de pe versanţi împăduriţi curg la vale izvoare cu apă dulce. Într-unul din capete există un sat de pescari de unde poţi cumpăra alimente de bază, iar în capătul de sud-vest este un mic templu de lemn.
Abundenţa de apă dulce hrăneşte mai multe păduri de mangrove de coastă, dar ia o barcă şi o să găseşti alte golfuri şi alte plaje de explorat. În afară de partide fantastice de înot sau de snorkeling, poţi face şi scufundări – sunt vreo două locuri în zonă şi poţi ajunge la ele aranjându-ţi plecarea de pe continent. Dacă vrei să campezi, vino cu prieteni, în cazul în care eşti sociabil. Altfel, poţi să stai pe nisip, uitându-te la cerul spectaculos al nopţii şi minunându-te de lumea noastră fascinantă.
POPULAŢIE
50 (estimare)
CÂND SĂ TE DUCI
Oricând, dar navigaţia e mai difcilă în perioada noiembrie-februarie.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu barca de la Sihanoukville sau Koh Sdach.
PUNCTE DE ATRACŢIE
- Koh Rong Samloen – plaje frumoase şi un golf în formă de inimă.
- O plimbare cu barca în jurul insulei.
- Parcul Naţional Ream, pe continent.
TREBUIE SĂ ŞTII
Nu încerca să te aventurezi în interiorul insulei – nu doar că acolo se fac tăieri ilegale de copaci, dar în junglă sunt cobre şi alţi şerpi veninoşi. În satul de pescari sunt rottweileri răi, dar localnicii sunt prietenoşi.
Booking.com