lundy-insula

Insula Lundy

Cam la 19 km în largul canalului Bristol, acolo unde Oceanul Atlantic se întâlneşte cu fluviul Severn, se află insula Lundy. Protejată de faleze înalte de granit şi izolată, insula are un trecut plin de culoare. Solitudinea şi frumuseţea ei aduc vizitatori fideli an de an.

Lundy a fost locuită încă din vremurile preistorice şi a fost disputată de mulţi. În 1242, Henric al IlI-lea a construit aici un castel pentru a-şi întări controlul, dar pe insulă au domnit anarhia şi haosul, până când, în 1834, a fost cumpărată de William Hudson Heaven.

El a ridicat multe clădiri, inclusiv biserica St. Helena, dar în 1925 a vândut insula naturalistului Martin Harman, care a transformat-o complet, iar statul a achiziţionat-o în 1969.

Insula este alcătuită dintr-un mlăştiniş deschis, în nord, ceva pământ cultivabil şi un sat, în sud. Anual vin aici în jur de 20 000 de turişti, unii pentru a sta într-una dintre cele 23 de clădiri frumos renovate, printre care se numără farul şi castelul.

Cei care stau mai mult se pot plimba pe splendidul drum de coastă, de 11 km, admirând apele din jur, care sunt protejate de prima rezervaţie marină din Marea Britanie. Viaţa subacvatică este deosebit de bogată – specii rare de alge, corali şi evantaie de mare. Focile cenuşii sunt primele care ies în evidenţă, dar poţi vedea şi rechini-peregrin.

vase-lundy

Vase vizitând insula Lundy

O mare parte din insulă este sit de interes ştiinţific special; flora şi fauna sunt bogate şi variate – specii endemice de varză şi o rasă specială de ponei de Lundy. Este un paradis şi pentru pasionaţii de păsări. Deşi pufinii sunt puţini, pe faleze îşi au habitat mii de păsări de mare; primăvara şi toamna apar şi păsări migratoare.

POPULAŢIE

Aproximativ 20.

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând; cel mai bine ar fi în perioada aprilie-noiembrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu feribotul de la Bideford sau llfracombe; cu elicopterul de la Hartland Point (noiembrie-martie).

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Carierele de granit abandonate.
  • Devil’s Slide – unde poţi face căţărări.
  • Cele trei faruri – unul în care te poţi caza, celelalte două încă funcţionale.
  • Scufundări printre epave şi sporturi acvatice, cum ar fi surfingul.
  • Oaia Soay şi capra sălbatică.

TREBUIE SĂ ŞTII

În 1929, Martin Harman a emis propria serie de timbre poştale pentru Lundy, iar valoarea lor era exprimată în „pufini”. Aceste timbre se tipăresc şi azi, dar nu se lipesc decât în colţul stâng al plicului; în preţul lor sunt incluse şi taxele pentru Poşta Regală. Cunoscute în lumea filateliştilor drept „mărci de transport local”, unele timbre de Lundy sunt acum la mare preţ.


Booking.com


mersea-insula

Insula Mersea

Numele insulei este derivat din cuvântul englezesc vechi meresig, „insula din bazin“; Mersea se află în largul apelor comitatului Essex, în estuarul râurilor Blackwater şi Colne. Fiind la 14 km sud-est de Colchester, este cea mai estică insulă britanică locuită.

Are 8 km2, dar, deşi populaţia ei este considerabilă, are suficiente mlaştini sărate şi teren bun pentru creşterea animalelor. Sunt şi plaje, şi căsuţe pe plajă, plus restaurante pe malul apei, unde poţi savura peşte prins în zonă sau vin din podgoriile locale.

Locuită încă din anul 3000 î.Hr., sub stăpânirea romană s-a construit primul drum care leagă insula de continent. Drumul, The Strood, este inundat la fiecare flux mai puternic. Mersea a fost staţiune de vacanţă de pe vremea când soldaţii romani veneau aici la odihnă, iar după ce s-a instalat pacea în Britannia, au venit în vacanţă şi romani bogaţi.

În 1898, arheologii au descoperit fundaţiile unei vile romane, cu pavaj şi podea de mozaic. Tot romanii au lăsat o moştenire de mare preţ şi azi – cultivarea scoicilor, care acum aduce venituri importante economiei locale.

west-mersea-casute

Căsuţe de plajă pe litoralul din West Mersea

Majoritatea localnicilor trăiesc în micul oraş West Mersea, alţii în East Mersea. Agricultura, pescuitul, construcţia de bărci şi turismul sunt ocupaţiile principale ale acestei comunităţi, care are două ziare locale şi tot ce trebuie la nivel de magazine, şcoli etc.

Vara, populaţia creşte dramatic şi apele din jurul insulei sunt pline de multicolore ambarcaţiuni cu pânze, windsurferi şi kitesurferi. Portul din West Mersea este foarte însufleţit – bărci care vin şi pleacă, şantiere de construcţie şi West Mersea Yacht Club.

POPULAŢIE

7 000 (2007).

CÂND SĂ TE DUCI

Ideal ar fi în perioada aprilie-octombrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Pe The Strood, şoseaua care duce de la Colchester la Mersea (B 1025).

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Cudmore Grove Country Park.
  • Muzeul Mersea island.
  • Ferma de scoici Colchester.
  • Mersea week and Regatta, care se ţine anual în luna august.
  • Festivalul Fructelor de Mare Mersea, care se ţine anual în luna septembrie.

TREBUIE SĂ ŞTII

Scriitorul Sabine Baring-Gould (1834-1924) a fost rector la biserica St. Edmunds din West Mersea vreme de un deceniu. El este cunoscut pentru imnul „Onward Christian Soldiers”.


Booking.com


brownsea-insula

Insula Brownsea

Chiar în gura portului Poole, vizavi de oraşul cu acelaşi nume, în Dorset, se află insula Brownsea, cea mai mare dintr-un grup de insuliţe. Toată suprafaţa insulei a fost desemnată sit de interes ştiinţific special; capătul de nord al acestei insule micuţe – 2,4 km lungime şi 1,2 km lăţime – a fost concesionat de Dorset Wildlife Trust şi a devenit rezervaţie naturală.

Lunga istorie a insulei a cunoscut multe – creştinismul timpuriu, vikingii şi programul de fortificare din timpul regelui Henric al VIH-lea, care urmărea protejarea portului Poole. Insula a trecut prin multe mâini.

În al Doilea Război Mondial a fost folosită ca diversiune pentru apărarea portului. În 1961, proprietarul, o persoană retrasă care permisese revenirea insulei la starea naturală, a murit şi statul a reuşit să o achiziţioneze.

castelul-brownsea

Castelul Brownsea

Dar Brownsea este cunoscută în special pentru activitatea cercetaşilor. La începutul secolului XX, Robert Baden-Powell a vizitat insula şi, în 1907, a organizat aici prima tabără de cercetaşi pentru 20 de băieţi din Dorset. Acum castelul Brownsea şi terenul aferent sunt închiriate de John Lewis Partnership, devenind staţiune de vacanţă pentru angajaţii acestei instituţii.

Pe insulă sunt habitate diverse şi o mulţime de animale şi plante sălbatice. Sunt mlaştini sărate, stufărişuri, lacuri cu apă dulce, bărăgane, păduri tăcute de pin şi o lagună cu apă stătută, este un paradis pentru veveriţa roşie indigenă şi tot aici găseşti multe exemplare din specii introduse pe insulă, cum ar fi cerbul sika şi iepurele. Poţi vedea păsări minunate – bâtlani, egrete mici, chire, vara, şi ciocîntors, iarna.

POPULAŢIE

Nu există populaţie permanentă.

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând; grupuri organizate numai în noiembrie-aprilie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu barca de la Sandbanks, North Haven sau Poole Quay; printr-o excursie de o zi, organizată din staţiunile vecine; cu o barcă închiriată.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Biserica St. Mary, construită la mijlocul secolului XIX.
  • Locul în care Baden-Powell a organizat prima tabără de cercetaşi.
  • Festivalul anual de teatru în aer liber, când se joacă piese de Shakespeare.

TREBUIE SĂ ŞTII

În 2007, cercetaşii au sărbătorit 100 de ani de existentă şi atunci au avut loc mai multe evenimente. Cel mai important a fost organizarea taberei Sunrise, unde s-au strâns 310 tineri din 155 de ţări. Exact la ora când, cu 100 de ani în urmă, a început mişcarea cercetaşilor. Toţi cei 28 de milioane de cercetaşi din lume şi-au înnoit legământul.


Booking.com


foulness-insula

Insula Foulness

Foulness este cea mai mare dintre insulele din Essex şi a patra ca mărime din Anglia; din cauza situaţiei sale deosebite, este şi una dintre cele mai puţin cunoscute. Insula are trei proprietari absoluţi – Consiliul Parohial, Biserica Anglicană şi Ministerul Apărării, care a cumpărat aceste 2 550 ha de teren în 1915. Aici armata îşi testează artileria.

Geografic, Foulness se află în delta Tamisei, fiind înconjurată de râurile Crouch, în nord, Rouch şi Shelford Creek, în vest, şi de fluviul Tamisa la sud şi la est. Pământul insulei este un mlăştiniş aluvial fertil şi aproape toată suprafaţa se află sub nivelul mareei înalte, fapt care a necesitat înconjurarea ei cu un zid.

Biserica St. Mary

O parte din teren este cultivată – o să vezi aici o mulţime de oi şi de vite; Foulness şi Maplin Sands sunt un paradis pentru păsări marine – aici cuibăreşte a doua mare colonie de ciocîntors din Anglia. În nenumăratele golfuleţe şi pe râuri vezi frecvent bâtlani.

Trebuie să faci eforturi ca să vizitezi Foulness – fie să ai o invitaţie din partea unui localnic, fie să-ţi faci o rezervare la singurul pub de pe insulă, localul George and Dragon, din secolul XVII. În oricare variantă, ai nevoie de un permis, altfel te trezeşti că eşti respins la punctul de verificare al armatei, instalat la primul dintre podurile care leagă insula de continent.

Odată ajuns pe Foulness, o să găseşti majoritatea rezidenţilor instalaţi în două sate din capătul nordic. Atmosfera are ceva aparte şi pentru vizitator este o experienţă deosebită, dacă se poate obişnui cu exploziile destul de puternice care se aud din când în când.

POPULAŢIE

Aproximativ 200.

CUM AJUNGI ACOLO

Pe podul rutier de la Shoebury -după ce ai obţinut permisul de acces.

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând; ideal ar fi într-o zi caldă de vară.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Satele Churchend şi Courtsend.
  • Observarea păsărilor.

TREBUIE SĂ ŞTII

Podurile către insulă au fost construite abia în 1926; înainte de ele se ajungea acolo pe jos sau cu barca.

Nu se ştie când au fost construite zidurile de protecţie, dar la începutul secolului XIII existau cu certitudine câteva mlaştini înconjurate de ziduri.

Foulness a fost inundată de mai multe ori, ultima oară în 1953, în timpul Marelui Flux, când doi oameni şi-au pierdut viaţa.


Booking.com


insulele-farne-si-lindisfarne

Insulele Farne şi Lindisfarne

În largul coastelor comitatului Northumberland se află un grup de circa 20 de insule mareice. Împărţite într-un grup interior şi altul exterior, acestea sunt denumite generic Insulele Farne.

În afară de ornitologi sezonieri, pe insule nu locuieşte nimeni. Pietroase şi pustii, insulele sunt o adunătură de stânci golaşe, cu vegetaţie doar pe zonele de turbărie.

Numele Insulei Inner Farne este strâns legat de cel al Sfântului Cuthbert, care a trăit aici câţiva ani, singur. Pe urmele sfântului, mort în anul 687, au venit şi alţi eremiţi, mulţi de la mănăstirea Durham. În 1255 a fost construită aici o mică mănăstire benedictină, cu două capele separate.

Deoarece apele cu stânci ascunse au fost întotdeauna periculoase pentru navigaţie, în 1673 a fost construit un far, iar de atunci insulele au fost martore la construcţia şi demolarea a nenumărate altele.

Azi, pe Inner Farne şi Longstone există două faruri complet automatizate (deasupra), precum şi ruine ale farurilor vechi. Insulele sunt renumite ca unul dintre cele mai importante sanctuare de păsări din Marea Britanie, dar şi pentru că aici îşi au habitatul mii de foci cenuşii de Atlantic.

manastirea-lidnisfarne

Mănăstirea Lindisfarne

La nord de Insulele Farne se află mistica Lindisfarne, Insula Sfântă. Legată de continent printr-un drum mareic, o mare parte din insulă şi din împrejurimile ei au intrat în componenţa unei rezervaţii naturale naţionale, în care este protejată o importantă populaţie de păsări de iarnă şi migratoare.

Cea mai cunoscută mănăstire de pe Lindisfarne a fost întemeiată în anul 635 d.Hr. de Sfântul Aidan, iar Sfântul Cuthbert a fost aici timp de doi ani abate şi episcop.

Este unul dintre cele mai importante situri ale creştinismului timpuriu din Anglia.

Remarcabilul manuscris anluminat Evangheliile Lindisfarne a fost făcut pe insulă prin anul 700; acum este păstrat la British Library. Pe insulă mai e un castel din vremea Tudorilor, construit în 1570 şi restaurat în 1901 de Edwin Lutyens. Grădina a fost proiectată de Gertrude Jekyll.

POPULAŢIE

Insulele Farne nu sunt locuite.

Lindisfarne: 162 (2007).

CÂND SĂ TE DUCI

Pentru păsări, ideal este toamna sau iarna, dar Lindisfarne e frumoasă primăvara sau vara.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu vaporul până la insulele Farne, pe jos sau cu maşina la Lindisfarne.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Scufundări printre numeroasele epave care înconjoară insulele Farne.
  • Capela St. Cuthbert, pe Inner Farne.
  • Turnul Peele, un mic fort de apărare construit în secolul XVI pe Inner Farne.
  • Rămăşiţele mănăstirii din Lindisfarne, muzeul şi centrul pentru vizitatori.
  • Vechile cuptoare de var de pe Lindisfarne.
  • Miedul de Lindisfarne – reţeta lui s-a păstrat din Evul Mediu şi este şi azi un secret bine păzit de familia care încă îl produce la distileria St. Aidan’s.

TREBUIE SĂ ŞTII

Farul Longstone a fost reşedinţa administratorului de far william Darling. În 1838, fiica sa Grace, de 22 de ani, a văzut o navă eşuată pe stâncile din apropiere. Împreună cu tatăl ei a urcat într-o barcă şi cei doi au reuşit salvarea a nouă persoane, pe o vreme extrem de potrivnică.


Booking.com


Insula Eel Pie

Aflată pe fluviul Tamisa, vizavi de Twickenham, insula Eel Pie (Plăcintă de Ţipar) este una dintre cele mai căutate destinaţii. Cu dimensiuni mici, dar cu o reputaţie uriaşă, Eel Pie este o legendă, mai ales pentru cei născuţi în perioada 1940-1960. Abia dacă are 181 m de la un capăt la celălalt; este în mare parte rezidenţială, cu câteva mici afaceri şi cu câte o rezervaţie naturală minusculă la fiecare capăt.

Încă de la începutul secolului XVII era considerată un loc al distracţiei – o hartă din 1635 indică în acest loc un teren descoperit de popice, iar în 1700 aici erau mai multe localuri.

Unul dintre acestea, reconstruit pe la 1830, a fost mărit şi transformat în hotelul Eel Pie Island şi curând a devenit foarte popular. Clubul de canotaj Twickenham, unul dintre cele mai vechi cluburi înfiinţate pe Tamisa, şi-a ridicat cartierul general aici în 1880; azi şi Clubul de Iahting Richmond se află tot pe insulă.

Insula Eel Pie este una dintre cele mai căutate destinaţii ale Londrei.

Hotelul avea şi o sală mare de dans. Iniţial folosită ca sală de bal, în anii 1920-1930 aici se organizau şi ceaiuri dansante. Dar prin anii 1950 proprietarul a transformat sala într-un important local unde se cânta jazz – prin anii 1960, jazzul a fost detronat de muzica R&B.

Cele mai mari formaţii ale vremii au cântat la Eel Pie Hotel: Long John Baldry, John Mayall’s Bluesbrakers, Pink Floyd, The Who şi The Rolling Stones. Închis în 1967, redeschis în 1969 pentru scurt timp, hotelul a devenit locul favorit al hippioţilor. În 1971, în timp ce era renovat, a ars în mod misterios.

În 1996, Eel Pie a fost afectată de un alt incendiu; azi, industria navală este în declin şi se pare că vor mai fi şi alte schimbări. Totuşi, locuitorii insulei rămân un splendid amestec eclectic de săraci şi bogaţi, uniţi prin pasiunea pentru artă, muzică şi viaţă boemă, foţi hotărâţi să păstreze intactă atmosfera insulei.

POPULAŢIE

Aproximativ 120.

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând.

CUM AJUNGI ACOLO

Pe podul pietonal sau cu barca.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Explorarea insulei şi, pentru unii, rememorarea vremilor trecute.
  • Plimbare cu barca pe Tamisa.
  • Excursie la Hampton Court.

TREBUIE SĂ ŞTII

Insula a fost numită Eel Pie datorită celebrelor plăcinte de ţipar care se făceau aici. Regelui Henric VIII îi plăceau la nebunie şi poruncise ca prima plăcintă din sezon să fie trimisă la Hampton Court prin barcagiul din Twickenham. Din păcate, ţiparii au plătit preţul poluării, iar acum nu se mai fac plăcinte.