arhipelagul-brijuni

Arhipelagul Brijuni

Odinioară doar o groapă pestilenţială, transformate de aristocraţi în bijuterii, devenite loc de retragere estivală pentru liderul comunist Tito şi acum parc naţional, aceste insule micuţe au ceva de poveste ciudată în ele – o juxtapunere suprarealistă de păduri verzi, pajişti superbe, animale sălbatice şi ruine romane înconjurate de apele incredibil de albastre ale Adriaticii.

Este un arhipelag minuscul, cu două insule mari şi 12 insuliţe care împreună au suprafaţa de numai 7,42 km2 şi se află la 3 km vest de coasta peninsulei Istria. Fundamentul lor este calcaros, având deasupra un sol argilos, roşu, deosebit de fertil, pe care creşte o vegetaţie bogată.

Ţărmurile sunt zimţate, cu golfuleţe adânci, iar apele din jur fac parte dintr-o arie de conservare în care cresc o mulţime de bureţi, crustacee, tot felul de peşti, ba chiar şi delfini şi ţestoase.

Veliki Brijun şi Mali Brijun au fost locuite din vremuri preistorice şi vei vedea aici valoroase vestigii străvechi, în special romane şi bizantine. Secole la rând insulele au fost hărţuite de piraţi şi războaie, dar depopularea lor a fost provocată de o epidemie de malarie.

 dobrik-bizantin

Ruinele castrului bizantin din golful Dobrik

În 1893, un industriaş austriac, Paul Kupelweiser, a achiziţionat insulele pentru a le dezvolta pentru aristocraţii europeni. El a asanat bazinele fetide, care erau o adevărată crescătorie de ţânţari, a importat plante exotice şi a transformat vegetaţia haotică de pe Veli Brijun într-un parc superb. După al Doilea Război Mondial, mareşalul Tito a luat insulele în primire.

El şi-a făcut aici un parc de safari şi a anunţat că aşteaptă donaţii pentru colecţia sa – de atunci, zebrele, cămilele, un elefant, struţi şi cerbi încă mai hoinăresc în voie.

Istoria lor curioasă, peisajul uimitor şi neaşteptatele animale garantează o experienţă care nu poate fi ratată – unul dintre cele mai neobişnuite şi mai romantice locuri de pe coasta croată.

POPULAŢIE

Nelocuite – în afară de angajaţii parcului şi ai hotelului.

CÂND SĂ TE DUCI

Mai-Septembrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Feribot zilnic de la Fazana, un oraş de pe coasta peninsulei Istria, până la Veliki Brijun. Ca să ajungi la Fazana, iei avionul până la Veneţia, Trieste sau Pula. De la Veneţia există o legătură cu barca sau autobuzul până la Fazana, iar de la Trieste şi Pula sunt autobuze. Fazana e la numai 8 km de Pula.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Dealul Gradina – o aşezare preistorică.
  • Golful Verige – un palat roman, temple şi anexe – un minunat exemplu de arhitectură romană.
  • Biserica Sf. Ieronim, din secolul XV, cu o colecţie de fresce.
  • Golful Dobrik – un castru bizantin, o bazilică din secolul V şi o biserică din secolul VI.
  • Mali Brijun – fort din secolul XIX.
  • O plimbare în jurul insulei Veliki Brijun cu trenuleţul turistic.

TREBUIE SĂ ŞTII

Tito a primit pe insulele Brijuni o mulţime de oaspeţi celebri – inclusiv pe Elizabeth Taylor şi Fidel Castro.


Booking.com


susak-insula

Insula Susak

Micuţa insulă de numai 3,8 km2, în largul mării, la vest de Losinj, este una dintre cele mai joase din golful Kvarner, cu cea mai mare înălţime la 98 m. Susak este un unicat geologic în regiune: terenul ei este compus în întregime din nisip, aşezat în straturi care ating grosimea de 100 m, pe un fundament de calcar.

Este unul dintre puţinele locuri din Croaţia unde nu vei avea absolut nici o problemă să găseşti o plajă cu nisip adevărată. De-a lungul ţărmului, pe toată lungimea de 11 km, este un drum de coastă care trece numai pe lângă plaje cu nisip fin şi auriu şi locuri sigure de înot.

Ca multe dintre insulele dalmate, Susak are o istorie tulbure, plină de jafuri şi invadatori. A fost un important punct de navigaţie din vest pe ruta Istria-Dalmaţia şi se află pe hărţile maritime încă din secolul XIII.

Insularii au trăit într-o asemenea izolare încât şi azi şi-au păstrat dialectul vechi de secole, obiceiurile şi ceremonialele de nuntă, ca şi extraordinarul costum popular feminin cu fustă plină, foarte scurtă, în culori vii, care seamănă cu un tutu.

susak-sat

Singurul sat din Susak

Susak a fost întotdeauna renumită pentru calitatea excepţională a vinului, considerat cel mai bun din Croaţia. Din păcate, după al Doilea Război Mondial, climatul politic şi economic a provocat un exod în masă spre SIJA, şi astfel cea mai mare parte a terenurilor au fost abandonate. Totuşi, cele cincisprezece podgorii care mai există aici produc şi azi acest vin superb.

Susak este şi acum un loc ciudat de desuet, cu un singur sat, const ruit în jurul unui mic golf izolat unde pot ancora iahturi. Este locul ideal pentru o vacanţă relaxantă la mare, departe de mulţimile nebune de turişti.

POPULAŢIE

Sub 200.

CÂND SĂ TE DUCI

Mai-Septembrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Curse zilnice cu barca din Losinj.

La Losinj poţi ajunge cu avionul sau cu barca de pe continent.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Capela Merina din cimitirul Fecioara îndurerată.
  • Farul de la Garba, cel mai înalt punct de pe insulă.
  • Biserica satului, cu o cruce din secolul XII.
  • Golful Bok, cu plajă de nudişti.
  • Degustarea vinului local.

TREBUIE SĂ ŞTII

Susak este renumită ca loc de scufundări – considerat unul dintre cele mai bune din Croaţia, pentru cei mai puţin experimentaţi -, recife, canioane şi epave scufundate.


Booking.com


insula-silba

Insula Silba

Una dintre cele mai mici insule dalmate din nord, de numai 15 km2, Silba are o întindere lină de teren cu dealuri joase acoperite de vegetaţie mediteraneeană diversă – copaci, tufăriş şi flori, printre care se găsesc podgorii. Drumuri de ţară te poartă prin văi împădurite până spre ţărm, unde sunt multe golfuri frumoase şi discrete şi porturi micuţe.

Nu există maşini – localnicii folosesc pentru transport un fel de velociped. În punctul cel mai îngust al insulei – doar 700 m lăţime – se află şi singurul sat, lângă frumoasa plajă Sotorisce, renumită pentru apele extraordinar de limpezi şi albastre şi fundul nisipos, puţin adânc.

Silba a fost colonizată de croaţi încă din secolul VIII, iar în 1091 a devenit proprietate a bisericii – religiozitatea locuitorilor ei este demonstrată de cele şase biserici. Insularii au devenit cei mai mari transportatori de animale, pe care le luau din Zagreb şi le duceau la Veneţia – erau cunoscuţi drept cei mai buni marinari şi constructori de vase din zonă.

apele-superbe-de-smarald-ale-marii-adriatice

Apele superbe de smarald ale Mării Adriatice

În secolul XVIII, insula era numită „poarta spre Dalmaţia”, şi ajunsese în culmea prosperităţii – deţinea o flotă de aproape 100 de corăbii. Mulţi ani, insula s-a aflat în proprietatea unei familii nobile veneţiene, care lua zeciuieli zdravene din toate câştigurile insularilor. După o dispută îndelungată, locuitorii au reuşit să cumpere insula pe 19 martie 1852, de Sf. Iosif, sărbătoare care şi acum este cea mai importantă.

Una dintre cele mai însorite insule din Adriatica, cu o briză plăcută din vest, care domoleşte verile caniculare, Silba este un loc fermecător unde poţi să faci plajă şi plimbări cu barca şi să pescuieşti.

POPULAŢIE

265 (2001).

CÂND SĂ TE DUCI

De la sfârşitul lui mai la începutul lui septembrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Sunt bărci care pleacă zilnic din Zadar, de două ori pe săptămână de la Rijeka sau Puia, pe continent, sau de pe insula Losinj.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Biserica Sf. Marcu şi cimitirul din secolul XVII.
  • Dobre Verde şi Nozdre – mici golfuri izolate la poalele pădurilor.
  • Pernastica – golf cu nisip aflat în topul primelor zece golfuri frumoase din Croaţia.
  • Toreta – turn hexagonal înalt de 15 m, de unde ai o panoramă uimitoare.
  • Vele Stene – singurul loc de pe insulă unde malul e abrupt.
  • Varh – cel mai înalt punct de pe insulă, la 80 m.

TREBUIE SĂ ŞTII

Pe Silba nu există hoteluri, dar sunt multe camere şi apartamente de închiriat.


Booking.com


elafiti-insule

Insulele Elafiti

Aceste 13 insuliţe ies din apele sclipitor de albastre din largul coastelor Dubrovnikului, ca nişte nestemate verzi. Peisajul îţi taie răsuflarea – un minunat decor cu ţărm şi apă, dealuri verzi, împădurite, văi cu livezi de citrice şi măslini. Sate tradiţionale, cu case de piatră acoperite cu ţiglă, ghemuite în golfuri pitoreşti, unde locuitorii îşi păstrează ocupaţiile vechi – pescuitul şi agricultura.

Elafiti au o suprafaţă de uscat mai mică de 30 km2 şi numai trei dintre insule sunt locuite. Kolocep, loc preferat al amatorilor de înot, este cea mai apropiată de Dubrovnik – la numai 20 de minute de mers cu barca. Insula nu are mai mult de 2,5 km2, este plină de vegetaţie, cu drumuri care trec prin parfumate păduri de pin şi prin livezi de măslini.

portul-elafiti

Frumosul port al insulei Lopud

Sunt două sătucuri fermecătoare, unde în grădini vei vedea flori exotice, palmieri, aloe şi cactuşi. Lopud este cea mai populară dintre insule, renumită pentru nisipul uimitor de alb şi de fin care are în spate dealuri bogat împădurite. Sipan este cea mai mare -16,5 km2 – şi este renumită pentru vinul ei.

Prima menţionare a insulelor apare la istoricul antic Plinius cel Bătrân – numele lor derivă din cuvântul grecesc care înseamnă „cerb“. În secolul X insulele au intrat în componenţa oraşului Dubrovnik şi atunci au început să apară biserici şi mănăstiri, în secolul XV, Sipan era locul preferat de retragere pentru aristocraţia locală; şi acum poţi vedea rămăşiţele magnificelor vile ascunse prin pădurile din golfuri.

Azi, insulele îţi oferă adăpost în faţa caniculei oraşului, un loc idilic unde poţi înota şi face plajă, te poţi plimba şi relaxa.

POPULAŢIE

850 (2006)

CÂND SĂ TE DUCI

Mai-Septembrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu feribotul de la Dubrovnik până la fiecare dintre cele trei insule mari; poţi face o excursie cu barca de o zi, în care să le vizitezi pe toate trei.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Palatul Rectorului, în stil gotic târziu, pe Sipan.
  • Rămăşiţele bisericii Sf. Petru, din secolul XI, pe Sipan.
  • Biserica Sfânta Treime, din secolul XVI, pe Lopud.
  • Mănăstirile din secolul XV, pe Lopud.
  • Ruinele vechii bazilici şi ale caselor de vacanţă de pe Kolocep.
  • Peştera Vrăjitoarei şi Peştera Albastră pe Kolocep.

TREBUIE SĂ ŞTII

Pe toate insulele sunt plaje de nudişti.


Booking.com


insula-rab

Insula Rab

Renumită pentru munţi, pentru păduri de pin, pentru plaje de nisip şi oraşul ei de poveste, Rab este una dintre cele mai încântătoare insule ale Adriaticii. Este situată chiar în largul apelor dintre insulele Krk şi Pag, la numai 2 km de continent în capătul sud-estic.

Are 22 km lungime şi cam 11 km lăţime, 93,6 km2 şi este înconjurată de insuliţe şi recife pietroase. Este cunoscută drept cel mai însorit loc din Europa, are un climat blând, deoarece munţii o protejează în faţa vânturilor Bora (din nord).

Peisajul insulei este de o frumuseţe uimitoare: de la falezele dramatice ale coastei estice, bătute de vânt, se ajunge la o succesiune de dealuri şi de platouri care urcă tot mai mult, până la un lanţ muntos înalt de 400 m, întins până în mijlocul insulei; la poalele lui sunt văi verzi cu podgorii şi păduri, care ajung până pe coasta de vest.

plajele-insulei-rab

Plajele insulei Rab

Plaja Paradisului, una dintre cele mai faimoase din Croaţia, se află pe peninsula nord-estică Lopar. Are aproape 2 km lungime, nisip fm şi auriu, ape cristaline, puţin adânci, perfecte pentru copii, iar în spate sunt păduri de pin.

O mulţime de urme ale trecutului furtunos al insulei şi bogata ei moştenire culturală se reflectă în arhitectura magnifică de aici. Oraşul Rab pare rupt din poveste – construit pe un promontoriu de pe abrupta coastă de vest, deasupra mării albastre, este o adevărată extravaganţă veneţiană, cu clopotniţe, palate, piaţete şi biserici înşirate pe străzi desuete şi întortocheate.

Această insulă magică a devenit faimoasă pentru concerte şi expoziţii de artă estivale şi pentru atitudinea tolerantă faţă de nuditate.

POPULAŢIE

9 480 (2001)

CÂND SĂ TE DUCI

De la sfârşitul lui Mai până în Septembrie, insula este foarte aglomerată în Iulie şi August – superbă atmosferă de vacanţă, pentru cei cărora le place agitaţia. Iunie şi septembrie sunt mult mai liniştite.

CUM AJUNGI ACOLO

De la Jablanac, pe continent, până la Misnjak, pe Rab, faci 12 minute cu feribotul care circulă permanent; cu feribotul de la Krk sau Pag până la Lopar; cu catamaranul de la Rijeka.

E şi un autobuz de la Zagreb la Rijeka. Cu avionul – cel mai simplu e să zbori până la Rijeka (pe Krk) şi de acolo să iei un feribot până la Rab (cu bilet rezervat).

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Clopotniţa bisericii Sf. Maria – un turn impresionant construit între secolele XII şi XIII, înalt de 26 m.
  • Mănăstirea Sf. Eufemia – cu două biserici, sarcofage frumoase şi opere de artă.
  • Palatul Dominis-Nimira – palat veneţian din secolul XV.
  • Palatul Ducal din secolul XIII.
  • Parcul Komrcar – o pajişte transformată într-un parc splendid în urmă cu vreo 80 de ani.
  • Kampor – sat vechi de pescari cu atmosferă paşnică şi drumuri splendide.

TREBUIE SĂ ŞTII

Turismul a început pe Rab la sfârşitul secolului XIX, dar insula a intrat pe harta internaţională după ce Eduard al VIll-lea şi Wallis Simpson şi-au petrecut aici vacanţa. Se presupune că ei au dat tonul nudismului.


Booking.com


mljet-insula

Insula Mljet

Poate cea mai frumoasă şi mai înverzită dintre toate insulele croate, Mljet este situată la circa 30 km de Dubrovnik. Insula este o fâşie de calcar argintiu lungă de 37 km, cu un defileu care o străbate de la nord la sud şi cu un peisaj dramatic, cu vârfuri montane dens împădurite şi prăpăstii.

O suprafaţă de circa 30 km2, în vestul insulei, este parc naţional, cu două lacuri sărate interconectate printr-un canal îngust, într-un decor idilic cu munţi şi păduri. Pe lacul cel mai mare se găseşte o insuliţă pe care se află o pitorească mănăstire benedictină din secolul XII.

Legenda spune că apostolul Pavel a ajuns la Mljet după ce corabia lui a naufragiat aici, când el se afla în drum spre Roma, în anul 61 d.Hr. În secolul XII, benedictinii au achiziţionat insula şi şi-au construit mănăstirea.

În secolul XV ei au cedat controlul oraşului Dubrovnik, dar mănăstirea şi-a menţinut influenţa materială şi spirituală, intrând în declin abia în secolul XVIII; în timpul lui Napoleon, în 1809, ea s-a prăbuşit.

mljet-biserica-sfanta-maria

Biserica Sfânta Maria de pe micuţa insulă

Azi, Mljet este faimoasă pentru uimitoarea ei frumuseţe naturală şi pentru moştenirea culturală deosebită. Viaţa rurală se desfăşoară şi azi aproape la fel ca acum sute de ani, cu costume populare tradiţionale, muzică şi dans.

Pentru iubitorii de natură şi ecoturişti, Mljet este un paradis. Poţi să te plimbi cu bicicleta sau pe jos, poţi să urci pe munte prin uimitorul decor al parcului naţional, poţi să înoţi în lacuri, să iei o barcă şi să ieşi pe apele calme ale Adriaticii pentru a explora complexitatea liniei de coastă şi pentru a privi animalele care populează apele albastre şi limpezi.

Există sate fermecătoare, biserici medievale, ruine istorice, plaje superbe unde te poţi relaxa, un vin local şi o brânză de capră excelente pe care le poţi savura.

POPULAŢIE

1 088 (2011).

CÂND SĂ TE DUCI

Mai-Septembrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu feribotul de la Dubrovnik sau din peninsula Peljesac.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Peştera Odiseu – la care se ajunge printr-un tunel lung de 30 m, folosită ca port de pescarii locali; se spune că aici s-a îndrăgostit Odiseu de Calypso şi a stat timp de şapte ani.
  • Govedari – un sat de deal din secolul XVIII.
  • Plajele nisipoase şi pădurile de pin de la Saplunara, pe coasta de est.
  • Polace – un palat roman din secolul V şi alte ruine antice.
  • partidă de înot în lacurile sărate.

TREBUIE SĂ ŞTII

Există o mare diversitate de floră şi faună (inclusiv foca-călugăr, specie ameninţată cu dispariţia), dar nici un şarpe. Benedictinii au introdus pe insulă mangustele ca să scape de ei, fapt care a afectat echilibrul natural al insulei, dar a avut efectul scontat.


Booking.com


krapanj-insula-adriatica

Insula Krapanj

Merită să te abaţi de la traseul turistic convenţional pentru a vizita desueta insulă aflată la numai 300 m în largul oraşului Brodarica, de pe partea continentală a Croaţiei. Krapanj este cea mai mică şi mai joasă insulă locuită din Adriatica – 36 ha şi 7 m deasupra nivelului mării, în punctul cel mai înalt.

Un nobil pe nume Juric a cumpărat insula nelocuită în 1436 şi a donat-o călugărilor franciscani, care au construit aici o mănăstire. Când turcii şi-au început raidurile asupra coastelor continentale, călugării au adăpostit aici refugiaţi cărora în cele din urmă le-au permis să se aşeze în acest loc definitiv.

Coloniştii au fost la început agricultori, dar s-au apucat de pescuit. Soarta lor s-a schimbat la începutul secolului XVIII, când un călugăr venit din Creta i-a învăţat să culeagă şi să pregătească bureţi. Bureţii erau adunaţi cu greu, unul câte unul, din barcă; un pescar priceput putea să-i prindă cu harponul şi de la 15 m adâncime.

krapanj-insula-adriatica

Krapanj este cea mai mică şi mai joasă insulă locuită din Adriatica

Piaţa bureţilor s-a dovedit foarte profitabilă – veneţienii nu se mai săturau de ei; la mijlocul secolului XIX operau pe Krapanj 40 de corăbii care transportau bureţi spre Veneţia. În 1893 a fost introdus echipamentul pentru scufundare, iar culegătorii de bureţi puteau ajunge acum la adâncimi mai mari -aşa au căpătat reputaţia unor scufundători pricepuţi.

Krapanj are o atmosferă autentică, pură – poţi să-ţi pierzi timpul într-una dintre cafenelele de pe malul apei, sporovăind cu localnicii, poţi să vizitezi o mănăstire înţesată de antichităţi şi lucrări de artă sau poţi să hoinăreşti pe străzile pitoreşti ale oraşului.

În plus, e locul perfect unde poţi afla multe despre lumea subacvatică şi unde poţi să-ţi îmbunătăţeşti aptitudinile de scufundător, sub supravegherea localnicilor prietenoşi, nerăbdători să-şi împărtăşească experienţa.

POPULAŢIE

2 500 (estimare 2004).

CÂND SĂ TE DUCI

Mai-Septembrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu barca de la Brodarica, la 8 km sud de Sibenik, de unde ai legături bune, de tren sau autobuz, spre Split, Zagreb şi Zadar.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Muzeul bureţilor.
  • Cina cea de Taină pictată în secolul XVI de Francesco da Santecroce.
  • Claustrul renascentist al mănăstirii. Un pahar de rakia şi o porţie de peşte proaspăt.

TREBUIE SĂ ŞTII

Dintre toate insulele croate, Krapanj este cea mai dens populată. Aproape toţi insularii trăiesc în oraş; maşinile sunt interzise.


Booking.com


insula-losinj

Insula Losinj

În golful Kvamer, ghemuită în largul coastei de sud-vest a insulei vecine Cres, Losinj este lungă de 31 km şi îngustă – dolomit acoperit de vegetaţie bogată. Coasta de est este joasă, cu golfuri şi insuliţe care merg spre sud, în timp ce dealurile stâncoase şi abrupte din nord-est se ridică până la 588 m. Cea mai mare parte din suprafaţa insulei – 75 km2 – este pădure mereu verde – stejar de stâncă, mirt şi dafin.

Inima insulei este Mali Losinj, pe coasta de sud-vest. Acest oraş-amfiteatru este construit în etaje în jurul unei curbe concave făcute de un deal numit Umpiljak şi are un port despre care se spune că e cel mai frumos din Adriatica.

Spre nord e o privelişte minunată, cu apele albastre ale golfului Cikat, o lungă plajă înconjurată de pini de Alep, frumos mirositori. Pe coasta opusă, la numai 4 km distanţă, se află fostul sat pescăresc Veli Losinj, remarcabil pentru străzi înguste şi întortocheate, frumoase case în stil baroc şi grădini splendide cu plante exotice.

barci-losinj

Bărci de-a lungul cheiului, în faţa restaurantelor din portul Veli Losinj

Sub stăpânirea veneţiană, Losinj a devenit un important centru comercial, maritim şi de construcţie navală, a cărui epocă de aur a fost în secolul XVIII. În 1797 insula a fost anexată de Imperiul Austro-Ungar, iar în secolul XIX a devenit tot mai populară ca staţiune balneară.

Apele limpezi ale mării şi aerul proaspăt cu miros revigorant de pin dau o senzaţie de bunăstare şi energie oricărui turist care vrea o vacanţă de recuperare, cu plimbări, apă şi sport.

Sunt locuri minunate pentru windsurfing şi scufundări, trasee de bicicletă care trec prin pădure, dealuri de pe al căror vârf ai privelişti frumoase, oraşe interesante unde vei vedea vile somptuoase din secolele XVIII şi XIX.

POPULAŢIE

9 587 (2011)

CÂND SĂ TE DUCI

Mai-Septembrie

CUM AJUNGI ACOLO

Zbori direct la Losinj din aeroporturile importante din Croaţia, italia, Germania şi Austria; cu feribotul de la Veneţia sau Zadar până la Mali Losinj; cu maşina de pe insula eres, pe podul rutier de la Osor.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Mali Losinj: cimitirul de lângă biserica Sf. Martin, unde pe pietrele de mormânt citeşti istoria insulei; Biserica Naşterea Maicii Domnului, unde sunt câteva frumoase opere de artă.
  • Veli Losinj: turnul veneţian din secolul XV, construit pentru a proteja oraşul de piraţi; Biserica Sf. Antonie.
  • Rezervaţia delfinilor – poţi face un drum cu barca să vezi delfini.

TREBUIE SĂ ŞTII

În mitologia clasică, insulele Losinj şi Cres erau numite Apsirtide şi erau unite la Osor. Romanii au săpat un canal îngust, de numai 11 m, pentru a le separa ca să înlesnească navigaţia. Acum insulele sunt legate, tot la Osor, printr-un pod.


Booking.com


insula-ilovik

Insula Ilovik

„Insula florilor” este cea mai sudică insulă locuită din arhipelagul Losinj. Sunt 5,8 km2 de coline domoale, care se ridică la maximum 91 m. Peste tot pe insulă sunt puţuri subterane care susţin o densă vegetaţie mediteraneeană şi podgorii, dar şi leandri, trandafiri, palmieri şi eucalipţi.

Linia de ţărm, lungă de 15,4 km, este uşor accesibilă şi e plină de golfuri izolate. Cel mai mare este Parzine, pe coasta de sud-est, foarte popular datorită plajei nisipoase.

Minuscula insulă nelocuită Sv. Petar se află chiar în nord. Este acoperită de măslini şi păstrează rămăşiţele unei abaţii benedictine şi cimitirul insulei.

Călugării care au locuit odinioară aici obişnuiau să-şi pască oile pe Ilovik, unde cultivau şi viţă-de-vie; insula a fost secole la rând în proprietatea lor. Sv. Petar protejează insula Ilovik de vânturile aspre din nord, iar canalul îngust – 1,5 km – dintre cele două a servit ca loc sigur de ancorare încă din cele mai vechi timpuri.

Acum este folosit de pescarii locali şi de curând a devenit principalul punct de oprire pentru iahturile care colindă Adriatica.

pescar-ilovik

Pescar întorcându-se pe Ilovik

Micuţul sat din Ilovik, cu două magazine, un oficiu poştal şi un bar, nu a fost înfiinţat decât în secolul XVIII, când fermieri de pe Losinj, insula din apropiere, au cumpărat terenul de la biserică şi s-au stabilit aici.

Aproape toate casele sunt pline de flori şi insularii se mândresc pe bună dreptate cu grădinile lor de legume bine îngrijite. Ilovik este o insulă unde poţi să te bucuri de plaje neaglomerate şi de atmosfera liniştită, cufundându-te în puritatea naturii.

POPULAŢIE

85 (2011)

CÂND SĂ TE DUCI

Mai-Septembrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu barca de la Losinj sau Rijecka.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Sicadriga – sit arheologic cu ruinele unei biserici medievale.
  • Dealul Straza – vestigii preistorice şi bizantine.
  • Ruinele unui castel veneţian şi zidurile unei abaţii din secolul XI, pe insuliţa Sveti Petar.
  • Peştera Golubinka şi formaţiunile stâncoase de pe Sveti Petar.
  • porţie de peşte proaspăt servită pe malul mării.
  • Epava plină de amfore.

TREBUIE SĂ ŞTII

Locuitorii de pe insula Ilovik au una dintre cele mai ridicate speranţe de viaţă – 95 de ani!


Booking.com


insula-vis

Insula Vis

Cea mai îndepărtată dintre insulele dalmate populate, la 45 km de continent şi separată de Hvar printr-un canal larg de 8 km,

Vis este o insulă de o frumuseţe sălbatică şi vântoasă. Are doar puţin peste 90 km2 şi un peisaj cu faleze stâncoase, peşteri ascunse, dealuri de calcar şi văi fertile. După al Doilea Război Mondial, când a fost ascunzătoare pentru partizani, insula a devenit bază militară pentru armata iugoslavă şi până în 1989 era interzisă pentru turism.

Din acest motiv este reconfortant de nedezvoltată prin comparaţie cu insulele de vacanţă mult mai cunoscute din zonă şi şi-a păstrat propriile tradiţii de pescuit şi agricultură.

Oraşul Vis (Issa) de pe coasta de nord-est a insulei este cea mai veche aşezare urbană din Adriatica. Locuită încă din anul 3000 î.Hr., insula a fost colonizată de grecii din Sicilia, care au întemeiat aici un polis (oraş-stat democratic) cu 12 000-14 000 de locuitori. Şi azi poţi vedea ruine greceşti şi romane, cât şi frumoase biserici şi vile din secolele XVI şi XVII.

Pe coasta de vest, satul pescăresc Komiza, din secolul XVII, cu citadela şi mănăstirea lui renascentiste, se află într-un uriaş golf nisipos. Este extrem de pitoresc, cu case înghesuite în junii portului de la poalele dealului Hum, cel mai înalt de pe insulă – 587 m.

vis-port

Clădiri neoclasice din elegantul port Vis

În afară de splendidul peisaj montan sălbatic şi de moştenirea culturală neatinsă, aici sunt şi câteva plaje frumoase, cea mai cunoscută fiind Zaglav, la 10 km sud de oraşul Vis. Poţi să te dai cu parapanta şi poţi face scufundări superbe, pentru că în zonă sunt şase nave scufundate.

POPULAŢIE

5 000 (estimare 2004).

CÂND SĂ TE DUCI

De la mijlocul lui Iunie la mijlocul lui Septembrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul până la Split, apoi cu feribotul sau hidroavionul – de la Split sau de pe insulele Korcula sau Hvar.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Muzeul arheologic.
  • Zelena Spilja – o peşteră de smarald în apropierea golfului Rukavak.
  • Biserica Sf. Ciprian, din secolul XVI. Uvala Stoncica şl Uvala Stiniva – mici golfuri pline de farmec.
  • Peştera Albastră de pe insuliţa Bisevo.
  • Colina Gradac.

TREBUIE SĂ ŞTII

Secole la rând, Vis a fost faimoasă pentru viticultură: producea vinuri albe şi roşii. Opol este un vin roşu uşor, deosebit de bun.


Booking.com