Aflată la nord de laguna veneţiană, Torcello este un spaţiu tulburător, tăcut şi pustiu, cu o mână de clădiri vechi şi doar câţiva locuitori care cultivă legume. Cu o mie de ani în urmă era mult mai importantă decât Veneţia şi avea o populaţie de peste zece mii de oameni.

Insula din lagună a fost locuită din secolele V-VI. În anul 452 d.Hr., hunul Attila a distrus frumosul oraş de coastă Altinum, iar oamenii au căutat refugiu în această regiune mlăştinoasă, pe care şi-au construit case aşezate pe fundaţii de lemn. Au urmat atacurile germanicilor în acest colţ izolat de Bizanţ, iar în 638, episcopul de Altinum şi-a aşezat aici scaunul.

Frumoasele case din Torcello

A devenit un important centru comercial şi era mai mult sau mai puţin autonomă. Însă treptat, laguna din jurul insulei s-a transformat în mlaştină; navigaţia n-a mai fost posibilă, iar malaria era un pericol serios. Cea mai mare parte a insularilor a părăsit insula şi aşa a început ascensiunea Veneţiei.

În zilele ei de glorie, Torcello avea palate, mănăstiri şi biserici, dar, odată cu declinul ei, aproape toate aceste clădiri au fost dărâmate pentru a se folosi materialul de construcţie în Veneţia. Catedrala Santa Maria Assunta, fondată în 639, s-a păstrat, totuşi -campanila ei din secolul XI se vede din partea cealaltă a lagunei.

Sunt câteva cafenele pe insulă, un muzeu şi încă o biserică, motelul Locanda Cipriani şi un restaurant în care multe figuri ilustre din artă sau de la curţile regale s-au bucurat de pacea şi priveliştile insulei. De la debarcader ajungi în centrul insulei mergând pe o alee de cărămidă şi traversând un pod vechi de piatră.

POPULAŢIE

60 (2005).

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu feribotul de la Veneţia.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Mozaicul Madona cu Pruncul, cu uimitorul fundal de aur – una dintre cele mai frumoase creaţii ale artei bizantine.
• Mozaicul Judecata de Apoi, care acoperă tot peretele de vest al catedralei.
• Santa Fosca – biserică din secolul XI în formă de cruce grecească.
• Muzeul din Palazzo del Consiglio, din secolul XIII – artă, istorie şi arheologie.
• Tronul lui Atilla – un scaun străvechi de piatră, în curtea bisericii Santa Fosca.

TREBUIE SĂ ŞTII

Locanda Cipriani are câteva lucrări de Chagall şi Max Ernst realizate de artişti în timpul şederii pe insulă.


Booking.com

Una dintre puţinele insule din laguna veneţiană care are suficientă personalitate pentru a ieşi din umbra ilustrei sale vecine, Burano se află la 7 km nord de Veneţia. A fost populată în secolele V-VI de oameni fugiţi din regiunea Altino, de pe continent, care încercau să scape de carnagiul invaziilor barbare.

Comunitatea de pescari care s-a format aici a înlocuit treptat casele şubrede de paiantă cu case de piatră; odată cu comunitatea, s-a dezvoltat şi tradiţia caselor văruite în culori vii, pentru care insula e acum faimoasă.

Izolarea insulei Burano a fost amplificată de puterea Veneţiei: dogii îi izolau acolo pe bolnavii de ciumă sau de malarie şi pe nebuni, în timp a devenit autonomă, cu un puternic simţ al identităţii care o leagă profund de istoria socială a Veneţiei. Nu are pretenţii sau aere, şi atmosfera de aici este complet diferită de cea pe care o întâlneşti pe Canal Grande.

Nu are „obiective turistice” deosebite şi nu există spaţiu care să permită dezvoltarea turismului pe scară largă, dar insularii îi primesc pe vizitatori cu braţele deschise.

Bărci şi case colorate înşirate de-a lungul canalelor din Burano

Burano e renumită pentru dantelă. Meşteşugul dantelăriei s-a dezvoltat în secole, practicat de soţiile de pescari, care îşi umpleau astfel timpul în aşteptarea soţilor; din secolul XVI şi până la sfârşitul Republicii Veneţiene, în 1797, dantelăria s-a aflat sub patronaj regal.

A revenit în forţă în disperata iarnă a anului 1872, când apele îngheţate făcuseră pescuitul imposibil, iar Burano se confrunta cu foametea. Modelele străvechi şi delicateţea pieselor au avut succes imediat; acum însă nu mai sunt persoane dispuse să înveţe acest meşteşug, iar dantelăria „de Burano” de aici este importată şi fabricată industrial. Altfel, Burano este neschimbată – doar că şi-a acoperit unul dintre canale pentru a-şi face o piazza.

Dacă Veneţia cere tot felul de superlative, Burano este superlativă firesc – exact asta e frumuseţea ei.

POPULAŢIE

3 000 (2007).

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând. Sunetul apei care se loveşte încet de maluri şi culorile caselor, reflectate în apă, sunt la fel de frumoase în ceţurile iernii ca şi sub lumina intensă a soarelui.

CUM AJUNGI ACOLO Cu vaporetto (autobuz acvatic) No. LN (Laguna Norte), de la Fondamenta Nuove, pe malul nordic al veneţiei; cu un taxi acvatic de la aeroportul Marco Polo.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Impresionanta înclinare a „turnului beat”, Campanile Storto, înalt de 53 m, construit în secolul XVII în stil renascentist şi refăcut cu elemente neoclasice în 1703-1714. Cel mai bine se vede de pe Ponte di Terranova.
• Minunatele culori ale casei Bepi Sua – deosebite chiar faţă de curcubeul obişnuit al insulei – arhetipul clădirilor buraneze.
• Piaţa de miercuri dimineaţa.
• Crucificarea lui Tiepolo, pictată în 1725 în Chiesa din San Martino Vescovo.
• Museo del Merletto, Muzeul Dantelei, în care sunt expuse adevărate capodopere de gen, rochii de nuntă sau umbrele din dantelă, unele din secolul XV.

TREBUIE SĂ ŞTII

Philippe Starck, designerul cunoscut pentru stilul său minimalist, are trei case în Burano.


Booking.com

Pe cursul Tibrului, în Roma, se găseşte o singură insulă, în cotul sudic al fluviului. Insula este formată prin acumularea de sedimente, lungă de circa 270 km şi lată de 66 m, un depozit de aluviuni şi grohotiş.

Pentru romani este locul celei mai vechi aşezări umane, abandonate prin secolul IX sau VIII, când tehnica tot mai bună a tragerii cu arcul i-a făcut pe rezidenţi să se mute pe Colina Capitolină pentru mai multă siguranţă.

Pe măsură ce Roma a început să se dezvolte pe cele şapte coline, insula a devenit mai întâi loc de izolare pentru bolnavi, apoi loc de tratare şi chiar vindecare. Încă din anul 290 î.Hr. a fost asociată cultului lui Asclepios, zeul grec al medicinei; la sfârşitul secolului XIX s-au descoperit în aval rămăşiţele unui templu închinat acestuia şi artefacte ale cultului, sub biserica Sf. Adalbert, din secolul X.

Isola Tiberina se află pe fluviul Tibru, în centrul Romei

Azi această biserică are hramul Sfântului Bartolomeu, după relicvele cele mai importante pe care le-a găzduit, şi e inclusă într-o bazilică masivă. Tradiţiile medicale ale insulei se continuă şi în amonte, în capătul de est, unde, din 1548, călugării ospitalieri s-au ocupat de unul dintre cele mai importante spitale din Roma.

Ponte Fabricio, cel mai vechi pod pietonal din Roma (62 î.Hr.), leagă insula de Campo Martio. Pe parapetul lui este înfăţişat Ianus cu patru feţe – de obicei acesta este înfăţişat cu două feţe, care se uită înainte şi înapoi – cele patru feţe apăreau numai la intersecţiile foarte importante.

Dacă te uiţi sub scara din aval, o să vezi un ornament de travertin din secolul I care prezintă insula ca pe o triremă pe care se strecoară şarpele lui Asclepios, simbol al medicinei. Insula ne aminteşte de pasiunea cu care locuitorii ei se dedicau acestei meserii.

POPULAŢIE

1 (oficial – preotul rezident de la biserica Sf. Bartolomeu).

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând. Du-te de Sărbătoarea Tuturor Morţilor (2 noiembrie) când are loc procesiunea Sacconi Rossi (Mantiile Roşii), când Devoti di Gesu Crocifisso al Calvario e di SS Maria Addolorata, specialişti seculari în scoaterea cadavrelor din fluviu pentru înmormântare creştină, îi comemorează pe morţi printr-o procesiune pe insulă şi o slujbă la biserica San Giovanni Calibita. Nu e o ceremonie turistică -ea este legată direct de mitologia şi credinţele romane fundamentale.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu maşina de la Trastevere (pe malul stâng), pe restauratul Ponte Cesio, construit în anul 46 î.Hr. până la unul dintre cele circa 30 de locuri de parcare de lângă piazza; pe jos, de la Piazza Monte Savello, în apropiere de Ghetto, pe Ponte Fabricio.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Priveliştea din aval, cu Ponte Rotto (Podul Rupt), singurul arc de pod rămas din Ponte Aemilius, construit în anul 179 î.Hr. Într-o parte o să vezi groapa circulară, pietruită a principalei canalizări din Roma, Cloaca Maxima, construită în 300 î.Hr.
• Fântâna de piatră din Basilica di Santo Bartolomeo, construită, potrivit legendei, pe locul în care şarpele lui Asclepios se cuibărise lângă izvor.
• Biserica San Giovanni Calibata. din secolul XVII. Turla, construită de papa Pius al IX-lea în locul obeliscului roman antic care făcea ca insula să pară o corabie, a fost proiectată de Ignazio Giacometti. care a împodobit-o cu statuile sfinţilor Bartolomeu, Paulinus de Nola, Francisc şi loan.
• Turnul şi fortăreaţa Pierleoni, din secolul XI. singura familie de evrei care a dat vreodată un papă (Anacletus al ll-lea. 1130-1138), acum este cartierul general al Sacconi Rossi.

TREBUIE SĂ ŞTII

Rahere, menestrel şi clovn la curtea regelui Henric l al Angliei, a fost vindecat de malarie la spitalul San Bartolomeo. El s-a călugărit şi în 1123 a fondat celebrul spital Saint Bartholomew (Bart’s) din Londra.


Booking.com

Aproape de lacul Maggiore, la poalele Alpilor, lacul Orta are un farmec pitoresc şi o imagine liniştită, de multe ori ceţoasă. Dintre toate satele şi oraşele care stau confortabil pe malurile deluroase, verzi şi împădurite, cel mai frumos şi cel mai vechi este oraşul Orta, în capătul unui promontoriu, chiar vizavi de această insulă interesantă, la 400 m în larg.

Isola San Giulio are numai 275 m lungime şi 140 m lăţime, dar e înţesată de clădiri, turnuri şi terase amplasate elegant printre copaci semeţi. Toate sunt dominate de mănăstirea benedictină şi seminarul în formă de cruce care în 1842 a înlocuit castelul şi palatul episcopal vechi de peste 1 000 de ani.

Cea mai mare clădire de pe insulă este bazilica San Giulio, fondată în anul 390 de Julius de Novara, care se odihneşte în cripta bisericii. Nu au rămas prea multe după ce Otto I a distrus biserica originală, în anul 962, dar regele a dăruit pământul bisericii şi atunci s-a început construirea acestui edificiu în stil romanic, care ulterior s-a extins.

Cladire in stil baroc de pe insula San Giulio

Frumuseţea deosebită este amplificată de o linişte neaşteptată. Scurta alee circulară, care trece prin faţa mănăstirii şi a somptuoaselor vile particulare din secolul XVIII, aliniate pe malurile insulei, chiar se numeşte „Drumul Tăcerii”; este plină de afişe care te admonestează: „Ascultă apa, vântul, paşii tăi“ sau te sfătuiesc: „Dacă ajungi să fii tu cu adevărat, eşti totul”.

Poate ca reacţie la această pietate spirituală, pe una dintre vilele particulare este scris un proverb veneţian – „Protejează această casă – nu lăsa niciodată un avocat sau un doctor să pună piciorul aici”.

POPULAŢIE

110 (estimare 2006).

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând. E la fel de frumoasă învăluită de ceţuri în luna februarie sau reflectată limpede în sticla lacului, în serile de vară. Du-te în luna iunie, când se desfăşoară Festivalul de Muzică veche la villa Tallone, sau în septembrie, când în fiecare duminică se susţin concerte de pian.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu feribotul de la Orta San Giulio, Omegna, Pella sau oricare alt sat de pe malul lacului; cu taxiul acvatic de la Orta; singur, cu o barcă închiriată din portul Orta.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Sculpturile elaborate din amvonul bisericii, făcut din marmură cenuşie-verzuie, adusă din cariera Oira.
• Exuberanţa frescelor din biserică pictate şi repictate de-a lungul a patru secole (cea mai veche e din 1420) – aşteaptă-te să vezi o labă de picior renascentistă ataşată la un picior manierist şi alte anomalii interesante.
• Insula, în zorii zilei, vara, văzută de pe malul lacului, când parcă emană misticismul ei secular – atunci o să crezi toate legendele despre ea.
• Panourile de lemn din secolul XV, din cripta bisericii, pe care sunt pictate scene din viaţa lui San Giulio, inclusiv alungarea balaurului de pe insulă.
• Calitatea deosebită a lucrărilor de artă manieriste şi baroce din cele 20 de capele dedicate Sfântului Francisc din Assisi, construite în perioada 1583-1788 în complexul religios – înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO – de la sacro Monte, muntele din spatele oraşului Orta. De pe Sacro Monte ai cea mai bună privelişte asupra Insulei.

TREBUIE SĂ ŞTII
În multe dintre mâncărurile locale se foloseşte „carne tocată de măgar”, dar în meniurile pe care le primesc turiştii nu apare niciodată traducerea acestui ingredient.


Booking.com

Lacul Maggiore este cel mai vestic dintre cele trei mari lacuri prealpine din Italia. Insulele Borromee se află pe braţul vestic al lacului, între Stresa şi Verbinia. Trei insule şi două insuliţe ocupă laolaltă numai 20 ha şi numai una este locuită permanent.

Numele lor vine de la ilustra familie Borromeo, care şi-a avut aici fieful încă din secolul XIV (şi parţial îl mai are şi azi). De-a lungul timpului, aceştia au construit pe cele trei insule palate de vară şi grădini pe care le-au umplut de comori şi rarităţi opulente ce reflectau poziţia înaltă pe care o deţineau în politică, în biserică şi în rândul elitelor europene. Acum, insulele, cu locaţia lor fermecătoare, sunt un punct de atracţie din regiune.

Isola dei Pescatori, cea mai nordică, nu mai aparţine familiei Borromeo. Are numai 350 m lungime şi 100 m lăţime, un sat vechi de pescari şi o singură stradă principală din care pornesc alei pavate ce duc spre promenada de piatră care o înconjoară – un fel de zid de apărare împotriva eroziunii şi a inundaţiilor frecvente. Pescuitul se practică şi acum; insula este foarte populară printre excursioniştii de o zi şi este singura pe care te poţi şi caza.

Isola Bella se află pe lacul Maggiore

Casele vechi au portaluri de granit şi balcoane de lemn de o simplitate rustică, iar biserica San Vittore il Moro adăposteşte şi ruinele unei capele din secolul IX. Farmecul rustic al insulei contrastează izbitor cu magnificenţa pe care o are Isola Bella, iniţial doar stânci pustii, apoi, din 1632, un uriaş palazzo de vară, Casa Borromeo.

Între 1751 şi 1837, a găzduit oaspeţi de seamă, precum Edward Gibbon, Napoleon şi Josephine de Beauharnais sau Stendhal. Aceştia s-au bucurat şi de splendidele grădini ale palatului mai mic, de pe Isola Madre, unde familia se retrăgea din faţa tumultului vieţii sociale – grădina e plină şi acum de plante rare şi de păsări exotice aduse de ei aici.

POPULAŢIE

Isola dei Pescatori – 50 (celelalte nu sunt locuite decât de curatori).

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând. Climatul lacului Maggiore este cunoscut pentru blândeţea pe care o are iarna şi vara. Du-te în iunie—iulie, când pe isola Bella se ţine Festivalul de Muzică Stresa.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu feribotul (o singură cursă deserveşte toate cele trei insule, pe rând); cu taxiul acvatic de la Stresa, Baverno, Pallanza sau Intra.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Tapiseriile flamande din secolul XVII din palatul de pe isola Bella.
• Mobila şi colecţiile de porţelan şi uniforme de valeţi din secolul XVII şi XVIII, din casa de pe isola Madre – care arată latura privată, mai umană, a marii familii.
• Grotele palatului de pe Isola Bella, decorate cu flori şi animale pictate de unii dintre cei mai mari artişti italieni.
• Un picnic şi o baie în izolarea insulei Malghera (între isola Bella şi Isola dei Pescatori), sau pe Isolino di San Giovanni, chiar lângă Pallanza.

TREBUIE SĂ ŞTII

Familia Borromeo a avut conţi, duci şi cardinali, dar cel mai ilustru înaintaş este Sfântul Carlo Borromeo.


Booking.com

E cea mai mare insulă din Marea Mediterană şi prima societate multiculturală din lume, „ochiul acului” pentru istoria europeană. Plasată strategic în vârful Italiei, ea a fost centru de tranzacţii pentru puterile care au ocupat-o – din Orientul Mijlociu, Asia Centrală, Grecia, Balcani, Iberia, Europa de Nord, ba chiar şi America (pentru scurt timp, de curând, dar la fel de importantă ca influenţă).

Este destul de mare să absoarbă, şi destul de mică să transforme prin osmoză fiecare cultură care i s-a impus, cu un sentiment atât de puternic al identităţii, încât la rândul ei a influenţat alte culturi.

Binecuvântată cu un climat aproape perfect şi cu un sol vulcanic fertil, insula promite o vacanţă estivală mediteraneeană din cele mai bune, dar apoi sabotează totul cu hedonismul ei, care atrage ca un magnet bogăţiile altor culturi.

Sicilia este un triunghi cu o linie de coastă de 1 000 km, mai degrabă stâncoasă în nord şi nisipoasă în sud. În est, muntele Etna, cel mai activ vulcan din Europa, se ridică la 3 330 m deasupra unui platou de lavă şi calcar, tăiat de ravene şi defileuri adânci.

Pădurile alpine fac loc câmpurilor vaste de grâne, podgoriilor terasate, portocalilor, lămâilor, măslinilor şi migdalilor – o cultură rurală la fel de străveche precum ruinele de pe insulă.

Valea Templelor din Agrigento

Dar istoria este foarte vie în Sicilia: în palatele din Palermo, în baroca fantezie de la Noto, în templele spectaculoase de la Agrigento, în medievalul Monreale sau greceasca Taormina vei simţi continuitatea caracterului sicilian – exploziv, indulgent, amuzat şi amuzant.

În aceste locuri, dar chiar şi în satele tradiţionale, pline de praf, de pe colinele din interior, Sicilia este strălucitoare. Este o strălucire pe care a căpătat-o în mii de ani în care a tot altoit şi a reciclat ce i-a lăsat istoria – spre încântarea vizitatorilor.

POPULAŢIE

5 082 000 (estimare 2015).

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând. Du-te pentru festivalul de film de la Taormina sau pentru oricare dintre festivalurile mai mici sau mai mari care se ţin peste tot.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul până la Palermo sau Catania; cu feribotul de la Reggio di Calabria până la Messina.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Valea Templelor din Agrigento. Loc înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO, templele au fost construite în secolul V î.Hr.
• Teatro Greco, la Taormina, construit de greci în secolul III Î.Hr. şi adaptat de romani în secolul l pentru lupte de gladiatori. Aici Elizabeth Taylor a spart o chitară în capul lui Richard Burton, în secolul XX.
• Teatro Greco de la Siracusa, una dintre cele mai frumoase şi mai mari construcţii de acest gen, folosit şi azi pentru spectacole estivale.
• Barocul oraş Noto – reconstruit în totalitate în acest stil, după un mare cutremur care a avut loc în 1693.
• Necropola de la Pantalica.

TREBUIE SĂ ŞTII

Casa natală a dramaturgului Luigi Pirandello este în Agrigento, în suburbia Caos.


Booking.com

Cea mai mare dintre Insulele Pontine aflate între Roma şi Napoli, Ponza e o rămăşiţă vulcanică la 33 km sud de capul Circeo, în Marea Tireniană. Este o semilună neregulată, cu faleze şi stânci viu colorate, lungă de 12 km şi nu mai lată de 2 km. Roca de caolin şi tuf a fost erodată în forme fantastice; există şi uriaşe „faraglioni“ – coloane care par să mărşăluiască din mare spre plajă.

Etruscii au amplificat farmecul natural al insulei scobind în stânci grote acvatice luminiscente, iar romanii au săpat în roca dură galerii care duc spre cele mai frumoase plaje. În acea epocă, Ponza era acoperită de pădure; de pe Monte Guardia, cel mai înalt punct de pe insulă, încă poţi vedea tulpinile putrede ale unor copaci giganţi cu diametre de până la 2,5 m.

Când ajungi acolo, uită-te în jos spre versanţii terasaţi unde se cultivă viţă-de-vie, opuntia, ficus-indica şi smochini, care înconjoară o sumedenie de ruine, antice sau moderne, lăsate în urmă de zeci de invadatori.

Portul Ponza

Ponza a fost odinioară colonie penitenciară romană pentru creştini indezirabili. Izolarea ei a servit şi pentru exilul împăratului roman Nero, dar şi pentru exilul lui Mussolini, în 1943. Azi, casele cubice cu domuri colorate în nuanţe pastel, emblema arhitecturii locale, sunt deosebite din alt punct de vedere. Puţinul loc rămas pe insulă pentru dezvoltare imobiliară este protejat, iar rezidenţii actuali nu au voie să înfiinţeze baruri şi discoteci cu neon.

Nu trebuie să fii bogat ca să te bucuri de liniştea insulei, de frumuseţea ei, de minunatele scufundări pe care le poţi face aici, dar cu siguranţă stilul ei îi favorizează pe italienii cu stare care îşi fac vacanţa în Ponza. Este un loc discret, ca un soi de club particular – dar un club din care toţi ar vrea să facă parte.

POPULAŢIE

3 315 (2000).

CÂND SĂ TE DUCI

Aprilie-octombrie. Du-te pentru Festivalul San Silverio, patronul insulei Ponza, celebrat în jur de 20 iunie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu hidroavionul de la Anzio sau Napoli; cu feribotul de la Formia, Anzio sau Terracina până la Ponza.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Plaja lungă în formă de semilună, din nisip negru, vulcanic, de la poalele falezei Chiaia di Luna, accesibilă numai pe jos, din port, printr-o galerie săpată în piatră de romani.
• Grotte di Pilato – trei peşteri de lângă Le Forna, unde romanii au săpat nişte iazuri ca să prindă peştele lor preferat, murena.
• Înot printre arcadele şi grotele de la Piscine Naturali, în Le Forna, un încântător loc de relaxare.
• O barcă închiriată cu care să explorezi linia dramatică de coastă şi din care să plonjezi în apă printre bancuri de peşti coloraţi care se adună printre exoticele formaţiuni stâncoase subacvatice.
• Rezervaţia naturală şi ruinele mănăstirii benedictine din 1213, pe insula vecină, Zannone.

TREBUIE SĂ ŞTII

Lucia Rosa este o eroină locală care a preferat să se arunce în mare decât să se căsătorească împotriva voinţei sale.


Booking.com

Numite după Eol, zeul vânturilor, Insulele Eoliene sunt un arhipelag vulcanic nu departe de coasta nordică a Siciliei, în Marea Tireniană. Mai sunt cunoscute sub numele de Lipari sau Eolie; principalele insule sunt Lipari, Salina, Filicudi, Alicudi, Stromboli, Panarea şi Vulcano.

Toate se pot lăuda cu peisaje superbe, plaje minunate, castele, staţiuni termale, sporturi acvatice, partide bune de pescuit şi, desigur, ceva activitate vulcanică privită în direct.

Aceste insule frumoase sunt destul de pietroase, au peşteri adânci, extraordinare formaţiuni stâncoase, faleze abrupte şi privelişti splendide. Vulcanii de pe Stromboli erup chiar frecvent.

Filmul lui Rossellini, Stromboli, din 1950 a fost inspirat de acest vulcan, care şi azi trimite regulat lavă topită pe pietrele arse. Acest lucru nu a împiedicat insulele să devină populare staţiuni elegante pentru italieni bogaţi, aşa că poţi să te aştepţi la înghesuială în timpul verii.

Lipari este poate cea mai interesantă dintre ele din punct de vedere istoric, cu citadela şi vestigiile ei arheologice. De aici pornesc în general excursii pe apă spre plaje şi spre celelalte insule.

Oraşul Lipari pe înserat

Plajele sunt pline de pietre ponce şi pietre fine de obsidian negru, iar insula este bine dotată cu restaurante şi cafenele. Filicudi, cu ţărmul ei de bazalt, este mult mai puţin dezvoltată ca staţiune turistică – apa este uluitor de limpede, poţi închiria o barcă sau poţi face scufundări, iar plajele sunt de multe ori pustii.

Panarea oferă un frumos decor cu dealuri stâncoase, aşezări străvechi, văi verzi şi clădiri frumoase, cu coloane şi arcade. Aici găseşti hotelul Raya, deschis în anii 1960 de artistul Pablo Tilche, care i-a creat insulei reputaţia de loc al petrecerilor.

Insula-grădină Salina oferă linişte – este ideală dacă eşti în căutarea unui loc retras.

Este una dintre cele mai înverzite insule; aici se produc capere, peşte şi caracatiţă (delicioase) şi un vin auriu de desert, Malvasia. Aici s-a turnat filmul Poştaşul, în anii 1990. La Lingua există un muzeu, o biserică interesantă în oraşul-port Santa Marina şi spectaculoase formaţiuni stâncoase la Pollara.

Plajele de pietriş sunt curate şi rareori aglomerate, iar priveliştile înspre Lipari şi Stromboli sunt foarte frumoase.

Stromboli a devenit destinaţia preferată pentru o mulţime selectă de turişti. Vulcanul este şi acum principalul punct de atracţie şi cel mai bine ar fi să-l vezi seara, de pe apă, pentru că aşa vei putea aprecia spectacolul înfiorător. Vulcano câştigă rapid statutul de cea mai vizitată dintre Insulele Eoliene.

Activitatea vulcanică de aici a încetat de mult, dar şi acum te poţi urca în vârful vulcanului să te uiţi în jos la conul lui prăbuşit şi să admiri priveliştea dinspre Lipari şi Filicudi. Un alt punct de atracţie de pe Vulcano este bazinul in aer liber cu noroi vulcanic, care atrage amatorii de băi care caută tratamente pentru boli de piele şi alte afecţiuni.

POPULAŢIE

13 431 (2002)

CÂND SĂ TE DUCI

Mai, iunie sau septembrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu vaporul, feribotul sau hidroavionul de la Milazzo, Palermo sau Napoll.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Muzeul arheologic din Lipari – artefacte din siturile arheologice de pe insulă şi epave de corăbii. Farul cu cap de cal din strombolicchio.
• Vechea citadelă (castello) Lipari, cu acropolele.
• Extraordinarul ţărm de pe Vulcano, roşu, ocru şi galben.
• Laghetto di Fanghi – băile cu noroi vulcanic de pe vulcano sunt renumite pentru efectul lor terapeutic. Spală-te de noroi în apele mării, încălzite de izvoare termale.

TREBUIE SĂ ŞTII

Arhipelagul a fost înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO pentru geologie şi vulcanologie.


Booking.com

Ca şi Sicilia, Sardinia îi aparţine Italiei, dar istoria, cultura şi limba vorbită aici sunt distincte. Azi e posibil să fie mai cunoscută pentru plajele frumoase şi pentru interiorul ei misterios, dar Sardinia a fost insula care vreme de 3 500 de ani a supravieţuit în faţa a nenumăraţi invadatori – greci, fenicieni, cartaginezi, romani, arabi, turci, bizantini, ba chiar şi catalani. Toate aceste comunităţi încă există, într-un fel sau altul, şi sutele de festivaluri locale reflectă influenţa lor culturală.

O să vezi castele preistorice, sate, temple şi morminte peste tot pe insulă – puncte de reper în fascinanta evoluţie a unuia dintre cel mai puţin cunoscute popoare din Mediterana.

Insula are două feţe. Litoralul ei nu este egalat în frumuseţe de nici o coastă europeană – stâncos, dar şi incredibil de fertil.

Când treci pe lângă vilele discrete de pe Costa Smeralda, te îmbată mirosul de mimoze, leandri sau aroma de caramel a sunătoarei, în alte părţi vei vedea uriaşe formaţiuni stâncoase, modelate de ape şi vânturi în animale fantastice, străvechi sate pescăreşti şi gigantice dune de nisip care ascund colonii de flamingo.

Pitorescul port Alghero

De pe şesurile de coastă o să urci prin văi verzi până la 1 834 m, la Punta la Marmora, pe platoul muntos din regiunea Barbagia – o pustietate măreaţă, cu păduri de stejar şi canioane spectaculoase, unde singurele aşezări umane sunt sate preistorice cu case de piatră.

La nord, în apropiere de Nuoro, fiecare vale şi fiecare oraş tradiţional, construit în vârf de deal (precum Desulo sau Sorgono), pare să fie o provincie distinctă. O lume întreagă le separă de anumite oraşe şi staţiuni sofisticate de pe insulă, dar ele sunt sufletul adevărat al Sardiniei.

Dialectul vorbit aici şi obiceiurile sunt moştenite direct de la primii sarzi, care au construit 7 000 (dintre cele 30 000) de forturi circulare de apărare şi locuinţele numite nuraghe. Mari şi foarte elaborate, aceste structuri megalitice sunt risipite peste tot în insulă – nu se mai găsesc altundeva în lume.

POPULAŢIE

1 660 000 (estimare 2006).

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând – dar Sardinia poate avea veri extrem de fierbinţi şi ierni cu vânturi aspre. Du-te la începutul lui mai pentru festivalul Sant’Efisio, în străvechiul oraş Nora, din 1656, breslele şi confreriile din toate satele insulei se îmbracă în costume tradiţionale, cântă şi dansează în cadrul acestui important eveniment plin de culoare.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul până la Cagliari (în sud), Alghero (în vest) sau Olbia (în nord-est); cu feribotul de la Napoli sau Civitavecchia până la cagliari (în sud) sau Porto Torres (în nord).

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Cele mai frumoase şi mai complete structuri preistorice din Sardinia, complexul Nuraghe Su Naraxi, în Barumim – ca şi alte asemenea construcţii, au fost înscrise în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO.
• Parapeţii şi oraşul medieval Alghero, unde şi acum se vorbeşte catalana.
• Arhipelagul Maddalena, vizavi de Costa Smeralda, în nordul insulei – mai ales plajele roz de la Budelli.
• Satul nuragic şi ruinele romane şi cartagineze de la Nora, unde amfiteatrul, forul, termele, templul şi citadela sunt aşezate pitoresc pe malul mării.
• La Pelosa, una dintre cele mai frumoase plaje din Sardinia, în micul sat pescăresc Stintino, în capătul nord-vestic al insulei.
• „Palios”, curse de cai şi alergări cu lumânări aprinse care se organizează la fiecare sărbătoare sătească pe la mijlocul lui august.

TREBUIE SĂ ŞTII

Fil’e ferru (sârmă ghimpată) este o băutură alcoolică locală. În secolul XIX producerea ei era ilegală: când erau îngropate în pământ sticlele cu această băutură, locul era marcat cu o mică bucată de sârmă ghimpată.


Booking.com