În 1703, când Petru cel Mare a decis să-şi construiască oraşul-capitală în gura fluviului Neva, el a ales cea mai mare şi mai vestică dintre insulele din delta fluviului – „fereastra prin care Rusia se poate uita la Europa civilizată”.

Vasilevski era un pustiu mlăştinos nelocuit, pe care ţarul s-a hotărât să-l transforme în centrul său administrativ, cu străzi şi conace maiestuoase pe malurile canalelor largi, modelate după cele din Amsterdam.

Totuşi s-a dovedit imposibil să transporţi materiale, să le îndeşi în terenul mlăştinos şi să construieşti clădiri în ritmul pe care acesta îl anticipase; între timp, oraşul a continuat să se dezvolte pe partea continentală şi în cele din urmă planul canalelor a fost abandonat.

Azi, Vasilevski formează colţul nord-vestic din centrul Sankt-Petersburgului, peste fluviu, vizavi de Palatul de larnă. Insula este plină de mărturii ale trecutului, cu numeroase clădiri din secolul XVIII. Partea de sud a fost proiectată sub formă de „grilă”, cu 30 de linii care merg de la sud la nord, traversând trei bulevarde mari – tot ce a mai rămas din grandiosul plan de canale conceput de Petru.

Capătul de est, acolo unde Neva se desface în două, numit Strelka (Săgeata), este o semilună verde construită prin înălţarea şi prelungirea capătului pietros şi mlăştinos al insulei, în formă perfect semicirculară.

Fluviul Neva se desparte la Strelka în două canale

Aici se află câteva dintre cele mai mari clădiri istorice, inclusiv Bursa de Mărfuri, o clădire maiestuoasă care aminteşte de un templu grecesc. Strelka este dominată de Coloanele Rostrale – coloane roşii, înalte de 30 m, decorate cu rostre de corăbii, construite la începutul secolului XIX ca simbol al supremaţiei navale deţinute de Imperiul Ţarist.

De pe Strelka ai o splendidă panoramă a arcului făcut de Neva către centrul unuia dintre cele mai frumoase oraşe din lume.

POPULAŢIE

1 000 000 (2006).

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul până la Sankt-Petersburg.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Clădirile istorice aflate de-a lungul cheiului, inclusiv Academia de Arte, construite toate la sfârşitul secolului XVIII.
• Pitoreştile alei de piatră cubică din faţa caselor cu terase, văruite în nuanţe palide de galben şi ocru.
• Institutul Literaturii Ruse (Casa Puşkin) şi Muzeul Literaturii, unde există manuscrise din secolul XIII -fosta casă a vămii.
• Cele douăsprezece colegii – o clădire lungă, de la începutul secolului XVIII, care iniţial trebuia să găzduiască birouri guvernamentale, dar care a fost ulterior preluată de Universitate.
• Podul locotenent Schmidt – primul pod peste Neva.
• Interiorul catedralei Andreevski.

TREBUIE SĂ ŞTII

Vasilevski este în mod tradiţional cartier studenţesc şi muncitoresc – o zonă urbană în care poţi găsi o cazare relativ ieftină.


Booking.com

Marele abis acvatic al lacului Baikal este o uriaşă vale de rift în inima Siberiei, formată cu circa 25 de milioane de ani în urmă. Este cel mai vechi şi cel mai adânc lac din lume, cu aproximativ 20% din suprafaţă totală de apă dulce de pe planetă.

Olhon, una dintre cele mai mari insule lacustre din lume, este inima Baikalului, geografic, istoric şi spiritual; este separată de malul de sud-vest printr-o strâmtoare periculoasă, lângă punctul cel mai adânc al lacului – 1 637 m.

Pe insulă au rămas o mulţime de dovezi care atestă că oamenii au locuit aici încă de acum 13 000 de ani. Au fost descoperite 143 de situri arheologice – picturi rupestre, tumuli, aşezări, ziduri de apărare şi locuri sacre. Buriaţii, care locuiesc pe insulă, sunt descendenţi ai mongolilor, stau în iurte, au o bogată tradiţie orală şi practică şamanismul religios. Insula e înconjurată de miturile şi legendele lor.

stânca Şamanka

Frumoasa insulă are o suprafaţă de 730 km² şi 72 km lungime, un peisaj sălbatic, preistoric, de taiga, stepă, lacuri sărate şi dune de nisip formate prin mişcarea plăcilor tectonice.

Pe toată coasta de est sunt munţi stâncoşi care se ridică din lac până la 818 m – un contrast izbitor cu partea de sud, o câmpie care pare să se întindă la nesfârşit, plină de ierburi şi plante aromatice – perfectă pentru plimbări cu bicicleta sau cu calul.

Există o singură localitate care poate fi numită sat şi un singur drum principal care străbate toată insula. Promontoriile stâncoase de pe ţărmul de vest izolează golfuri adânci cu plaje de nisip, unde poţi să înnoptezi într-o iurtă, ca a doua zi să te duci la plimbare cu barca sau să pescuieşti.

Eşti chiar în sălbăticie: nu există curent electric sau cabluri telefonice, telefoanele mobile nu au semnal şi curentul electric provine doar de la generatoare casnice.

POPULAŢIE

1 500 (2006).

CÂND SĂ TE DUCI

Vârful sezonului turistic este de la jumătatea lui iunie la jumătatea lui august, când este cald şi uscat. De la sfârşitul lui mai la începutul lui iunie este ceva mai rece, dar mai puţin aglomerat. Dacă vrei o experienţă hibernală, cel mai bine ar fi să vii în luna martie. Vremea este groaznică în aprilie, octombrie şi noiembrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Există un autobuz care circulă cinci zile pe săptămână de la Irkutsk la Kujir, pe Olhon, cu tot cu feribotul, călătoria durează opt ore.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Capul Burhan – stânca Şamanka, cel mai sacru sit de pe lac, cu inscripţii budiste.
• Golful Pesceanaia – copaci care se deplasează pe nisipul mişcător.
• Muzeul de Natură şi istorie din Kujir.
• Lacul Hanhoi – cel mal mare lac sărat de pe Olhon, unde poţi să înoţi şi să pescuieşti.
• Capul Sagan Huşun – un promontoriu spectaculos de marmură acoperit de licheni roşii.

TREBUIE SĂ ŞTII

Lacul Baikal a fost înscris In Patrimoniul Mondial UNESCO Conţine la fel de multă apă ca Marile Lacuri din America de Nord la un loc. Deşi are o adâncime atât de mare, apa este bine oxigenată, oferind un habitat biologic unic. Este unul dintre cele mai adânci rifturi, grosimea sedimentelor de pe fundul lacului ajunge la 7 km.


Booking.com

Insula Stolbni este una dintre cele 160 de insule de pe lacul Seliger, în vestul Rusiei, la circa 360 km de Moscova. Lacul este de fapt un sistem lacustru complex de 212 km², cu lacuri interconectate, canale şi insule, o rezervaţie naturală înconjurată de o regiune sălbatică, de dealuri, mlaştini, păduri de pin şi mesteacăn populate de elani, urşi bruni, lincşi şi lupi.

În acest splendid decor natural, Stolbni, o insulă micuţă aflată la 10 km de malul sudic al lacului, este remarcabilă pentru uriaşa ei mănăstire – un edificiu maiestuos, care îţi taie răsuflarea, văzând cum se ridică din apele lacului.

Construită între secolele XVI şi XIX, mănăstirea Nilova Pustin, cunoscută mai bine drept „Ermitajul lui Nilu, este unul dintre cele mai impresionante ansambluri cu arhitectură neoclasică din Europa, cu patru biserici cu domuri din secolul XVIII şi o catedrală de la începutul secolului XIX, aşezate în mijlocul unor grădini înconjurate de un elegant zid de piatră.

Mănăstirea Nilov

Originile mănăstirii nu sunt tocmai clare; potrivit unei legende, un om sfânt, cunoscut pentru darul lui de vindecător şi de prezicător, a auzit în vara anului 1528 o voce divină care i-a poruncit să se ducă pe insula Stolbni, atunci nelocuită. El a murit aici în 1555, după 27 de ani de sihăstrie.

Faima lui era atât de mare încât ţarul a acceptat să se ridice aici o mănăstire pentru slava lui Dumnezeu şi pentru folosul oamenilor. În 1594 s-au construit o biserică şi chilii pentru călugări.

Mănăstirea a devenit celebră pentru vindecări miraculoase şi, la un moment dat, era cel mai vizitat centru religios din lume, unde veneau zeci de mii de pelerini anual. Este unul dintre cele mai măreţe monumente culturale ale epocii ortodoxe.

POPULAŢIE

O comunitate mică de călugări.

CÂND SĂ TE DUCI

Mai-septembrie sau decembrie şi ianuarie, dacă vrei să vezi peisaje splendide de iarnă şi serbarea de Anul Nou.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu trenul sau maşina de la Moscova ori Sankt-Petersburg până la Ostaşkov, via Tver. Din portul Ostaşkov cu barca până la Stolbni sau 25 km cu maşina pe marginea lacului, apoi pe jos, pe un pod îngust de lemn care traversează un şanţ mic.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Imensa clopotniţă a catedralei – privelişti panoramice.
• Biserica Vosdvijenskaia, din secolul XVIII, de un alb imaculat.
• O plimbare cu barca pentru explorarea celorlaltor insule.
• Ostaşkov – unul dintre cele mai frumoase oraşe de provincie din Rusia.

TREBUIE SĂ ŞTII

La izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, când Rusia şi Germania încă aveau un tratat de pace, bolşevicii au ucis toţi călugării şi au folosit mănăstirea ca loc de detenţie pentru prizonieri polonezi, aproape toţi executaţi în 1940. După acest masacru sinistru, insula a fost părăsită; abia de curând călugării au revenit aici ca să renoveze clădirile şi să facă din nou Stolbni un centru religios.


Booking.com

Lacul Onega, din întinderile sălbatice ale Kareliei, este al doilea ca mărime din Europa. Are o suprafaţă de circa 9 800 km² şi este presărat cu peste 1 500 de insule şi insuliţe.

Perla Onegăi este o insulă micuţă, de 3 km², aflată în nordul lacului şi înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO – o capodoperă de arhitectură populară emblematică, numită Kiji Pogost.

În componenţa Kiji Pogost intră trei construcţii în întregime din lemn, fără cuie sau alte legături metalice. Bijuteria arhitecturală este biserica Schimbarea la Faţă – înaltă de 32 m, cu 22 de cupole, construită în 1714 ca far călăuzitor pentru coloniştii ruşi stabiliţi pe malurile lacului.

Se spune că, atunci când a terminat construcţia, maestrul care a ridicat biserica şi-ar fi aruncat toporul în lac, strigând triumfător: „Nicăieri nu a fost şi nicăieri nu va mai fi o astfel de biserică!”

Biserica Schimbarea la Faţă, cu splendidele ei cupole ornate

Biserica fusese menită să servească enoriaşii numai în lunile de vară, aşa că în 1764 s-a construit în apropiere biserica de iarnă, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului. Cele două biserici sunt unite printr-o clopotniţă construită în secolul XIX, în locul uneia mai vechi.

Oricum le priveşti, individual sau ca un complex, aceste trei clădiri sunt cu adevărat uimitoare. Indiferent de unghiul din care le vezi, siluetele lor sunt în perfectă armonie una cu alta; tocmai această perfecţiune este uimitoare, pentru că nu au fost construite de vreun geniu vizionar, ci de dulgheri şi de ţărani simpli, din regiune.

În total sunt 87 de construcţii din lemn pe Kiji, inclusiv ferme, mori de vânt şi capele din secolul XVIII, în mijlocul unei regiuni agricole vechi de secole. Insula este un splendid monument istoric, arhitectural şi etnografic dedicat culturii populare.

POPULAŢIE

300 de angajaţi ai muzeelor (estimare).

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu trenul de la Moscova sau Sankt-Petersburg până la Petrozavodsk, capitala Kareliei. Apoi cu un hidroavion (1% ore) sau un elicopter (25 min.). Iarna poţi să treci cu snowmobilul pe gheaţă. Sau cu vaporul de la Sankt-Petersburg ori Moscova.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Iconostasurile – o uimitoare expoziţie de 104 icoane, mai ales din secolele XVII şi XVIII, amplasate pe patru niveluri, pe un cadru aurit.
• lamka şi Vasilievo – sate din secolul XVIII.
• Biserica lui Lazăr – cea mai veche biserică din lemn din Rusia, din secolul XIV, care în 1960 a fost transplantată din locul ei originar pe malul sudic al lacului Onega.
• Capela Năframa Veronicăi – pe cel mai înalt punct de pe insulă.

TREBUIE SĂ ŞTII

Nu poţi să înnoptezi pe Kiji. Nu poţi să stai acolo mai mult de 11 ore (în lunile de vară). Pe insulele din apropiere sunt însă încântătoare hanuri tradiţionale unde te poţi caza.


Booking.com

La mai puţin de 160 km de Cercul Polar Arctic, în partea de vest a Mării Albe, arhipelagul Solovetski este un loc străvechi de pelerinaj, unde se află o mănăstire fortificată, acum înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Sunt şase insule mari şi nenumărate insuliţe care au o suprafaţă totală de uscat de 300 km².

Clima este relativ blândă, influenţată de Curentul Golfului, iar peisajul este extraordinar de divers – dealuri şi păduri de pin, mlaştini, lacuri şi mesteceni, bancuri de nisip pline de bolovani, creste muntoase şi dune de nisip -un paradis pentru flora şi fauna abundente.

Solovetski are o istorie memorabilă de spiritualitate profundă şi de suferinţă indescriptibilă. Primii oameni care au venit aici au fost doi călugări, Sabbatius şi Herman, care au debarcat pe Soloveţki Mare, cea mai mare dintre insule, pe la 1430.

În curând li s-au alăturat şi alţi călugări care căutau solitudinea, iar în 1436 aici a fost întemeiată o mănăstire. Treptat, insula a devenit un important centru religios şi politic, care a atras atenţia ţarului; acesta a ordonat să se construiască aici o fortăreaţă dotată cu o garnizoană.

mănăstirea Solovetski

Visul spiritual al eremiţilor a început să se transforme într-un coşmar lumesc. Mănăstirea lor a devenit unul dintre cele mai mari şi mai puternice kremlinuri (fortăreţe) din Rusia, iar la sfârşitul secolului XVII era una dintre cele mai mari mănăstiri din lume.

Mai târziu, când importanţa ei strategică a început să scadă, insula a devenit loc de exil şi de moarte pentru deţinuţi religioşi şi politici; în perioada lui Stalin, exilările au căpătat proporţii apocaliptice.

În ciuda trecutului sumbru, Solovetski are o hipnotică atmosferă spirituală. Există aici minuni naturale, dar şi făcute de mâna omului, şi este imposibil să nu cazi sub vraja nordului rusesc.

POPULAŢIE

1 000 (2002)

CÂND SĂ TE DUCI

lunie-septembrie

CUM AJUNGI ACOLO

Cu vaporul din oraşele kareliene Kem sau Belomorsk. Cu o navă de croazieră de la Moscova sau Arhanghelsk. Cu elicopterul de la Petrozavodsk sau Arhanghelsk sau cu avionul de la Arhanghelsk, de două ori pe săptămână.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Solovetski Kremlin – ziduri masive, groase de 6 m, construite din bolovani luaţi de pe plajă, clădirile mănăstireşti şi bisericile.
• Grădina botanică – o mare varietate de plante, insulele Zaiatski – labirinturi preistorice sacre, tumuli, o biserică medievală şi colonii de păsări.
• O explorare cu barca cu vâsle a complicatului sistem de canale şi lacuri – canalele au fost construite de călugări, în sute de ani.
• Capul Beluga – unde poţi vedea balene.
• Barajul de pe insula Muksalma – în secolul XIX, călugării îşi creşteau aici vitele; pentru a le transporta mal uşor, au ridicat un baraj de piatră uriaş, lung de circa 1 km şi lat de 6,5 m – o incredibilă realizare inginerească.

TREBUIE SĂ ŞTII

În timpul lui Stalin, insula a fost transformată în gulag (lagăr de muncă silnică), şi aici au murit sute de mii de deţinuţi politici. În 1980, când Biserica Ortodoxă a fost reabilitată, Solovetski a devenit imediat loc de pelerinaj. La Biserica înălţării, construită în secolul XIX pe dealul Sekirnaia, poţi vedea o cruce comemorativă ridicată în amintirea oamenilor executaţi aici.


Booking.com

Acest arhipelag arctic are o suprafaţă totală de uscat de circa 38 000 km², iar jumătate din această suprafaţă este acoperită permanent de gheaţă – un tărâm al gheţurilor cu 17 sisteme glaciare distincte, unde se găsesc domuri şi praguri de gheaţă, râuri de gheaţă şi cea mai mare calotă de gheaţă din Rusia arctică, groasă de 819 m.

Sunt patru insule importante şi încă vreo 70 mai mici, pe care munţi abrupţi se ridică la înălţimi de 965 m, pe lângă zone joase de deşert polar, tundră şi şes costal. În ciuda condiţiilor aspre -temperatură medie anuală de -16°C şi şase luni de întuneric deplin – există aici o remarcabilă varietate de plante şi de animale.

În timpul verilor scurte, zonele lipsite de gheaţă se colorează în roşu şi verde de la licheni şi de la muşchiul catifelat, şi în violet de la saxifrage. Urşii polari se plimbă pe sloiuri plutitoare, iar lupii, renii, vulpile polare, lemingul gulerat şi iepurii arctici reuşesc să supravieţuiască, ca şi 32 de specii de păsări, printre care bufniţa polară, alea mică şi pescăruşul cu trei degete.

Urşii polari, locuitori obişnuiţi ai zonei

Până în 1913 nu s-a ştiut nimic de existenţa arhipelagului – ultimul descoperit din lume şi cel mai puţin accesibil grup de insule din zona arctică -, fiind înconjurat de ape îngheţate.

Boris Vilkitski, supraveghetor pe un spărgător de gheaţă care explora regiunea, s-a trezit pe neaşteptate într-o strâmtoare largă de 55 km (care, ulterior, a primit numele lui), strâmtoare care separă insulele de partea continentală a Siberiei.

A fost o descoperire colosală: încă din secolul XVI exploratorii au încercat să găsească o rută mai scurtă spre Asia, căutând un pasaj de la nord la est, de la Marea Barents la strâmtoarea Bering. Azi, călătoria către această regiune, una dintre cele mai aspre şi mai puţin cercetate, este tot dificilă – o aventură unică în viaţă.

POPULAŢIE

Nu locuieşte nimeni acolo în afară de angajaţii staţiilor de cercetare.

CÂND SĂ TE DUCI

lunie-august.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu un spărgător de gheaţă, într-o croazieră aventuroasă prin Pasajul de Nord-Est.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Urşii polari de pe insula Golomianni – unde două familii de cercetători polari trăiesc şi lucrează de şaisprezece ani.
• Aisbergurile din strâmtoarea Armata Roşie.
• Ciudatele formaţiuni de gheaţă din deşertul arctic.

TREBUIE SĂ ŞTII

Încălzirea globală face ca Marea Arctică să se topească într-un ritm extraordinar de rapid. Gheaţa s-a redus cu 6% comparativ cu procentul de 1,5% înregistrat în deceniul trecut.

Această fâşie îngustă de pământ, de numai 6 km, aflată departe de coastele estice ale Rusiei, are o lungime de 1 000 km. Se găseşte în mijlocul celor mai bogate ape din lume. Terenul este sălbatic şi virgin – nici măcar nu a fost cercetat complet din punct de vedere geografic.

Cam o treime din partea de nord este taiga mlăştinoasă pe care se întind kilometri de păduri de foioase splendide, în care se estimează că trăiesc circa 3 500 de urşi bruni. Există doi vulcani noroioşi, peste 16 000 de lacuri, plus vreo 60 000 de râuri şi izvoare care colcăie de somon sălbatic.

Sahalin era deja locuită la începutul secolului XIX, când au venit japonezii din Hokkaido, atraşi de apele pline de peşti, balene şi foci. Ei şi-au proclamat controlul asupra insulelor în 1845, spre regretul Rusiei, care, zece ani mai târziu, a negociat un tratat prin care insula a fost împărţită în două.

Imediat ţarul a înfiinţat în mlaştinile din nord o colonie penitenciară; până la urmă, în 1875, ruşii au preluat şi partea de sud, pe care au primt-o la schimb pentru Insulele Kurile. Scriitorul şi medicul Anton Pavlovici Cehov şi-a petrecut aici trei luni, în 1890, studiind viaţa grea a deţinuţilor. El a afirmat că închisoarea este un „iad“, iar raportul făcut de el a dus la închiderea temniţei.

Formaţiuni stâncoase în zona Capului Velikan

Capitala insulei, lujno-Sahalinsk, este un orăşel excentric -un amestec bizar de căsuţe de lemn, blocuri de ciment şi clădiri de birouri, noi şi strălucitoare, ridicate la câţiva paşi de pădurile virgine.

Insula a fost deschisă pentru occidentali abia în 1990, aşa că industria turistică este la început, deşi se dezvoltă rapid. Dacă ai spirit de pionier şi nu te sperie greutăţile, insula Sahalin este un adevărat vis pentru aventurierii naturii.

POPULAŢIE

498 000 (2010)

CÂND SĂ TE DUCI

lunie-octombrie, când poţi vedea balene. Pentru privelişti spectaculoase, cel mai bine ar fi în septembrie şi octombrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu o cursă internă de la Habarovsk. Vladivostok, Moscova sau Irkutsk.

Cu o cursă internaţională directă de la Seul sau Tokyo până la lujno-Sahalinsk, sau cu feribotul. Din aprilie până la jumătatea lunii decembrie, cu vaporul de la wakkanal, în capătul de nord al Japoniei, până în portul Korsakov.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Creasta Jdanko, în golful Buruni – formaţiuni vulcanice, râuri de lavă întărită şi cascade.
• Peştera carstică Vaidinskaia, cea mai frumoasă din Orientul îndepărtat rusesc.
• Capul Velikan – faleze şi formaţiuni stâncoase spectaculoase.
• Un tur al insulei cu trenul cu aburi.

TREBUIE SĂ ŞTII

În Sahalin se ajunge greu şi se trăieşte greu – ierni geroase şi veri scurte.

O lume ciudat de seducătoare, cu aisberguri, gheţari şi soarele de la miezul nopţii, Franz Josef este unul dintre puţinele locuri cu adevărat sălbatice de pe planetă. E un arhipelag de 191 insule vulcanice, în care sunt săpate golfuri şi fiorduri fascinante, acoperind 16 130 km² în Marea Barents, aproape complet în interiorul Cercului Polar Arctic. Aici se află cel mai nordic punct din Europa, la numai 911 km de Polul Nord – capul Fligely, pe insula Rudolph.

Doi exploratori austrieci, Julius Payer şi Karl Weyprecht, au debarcat aici în 1873 şi au botezat arhipelagul Ţara Franz Josef, în cinstea împăratului lor. Dar Austria nu a revendicat niciodată acest teritoriu; în 1926, Rusia a câştigat disputa cu Norvegia pentru suveranitatea insulelor, şi aşa a rămas până azi.

Munţi şi gheţari în arhipelagul Franz Josef

În afară de staţia meteorologică de pe Zemlia Aleksandri (Pământul Alexandrei), insula cea mai vestică, nici una nu e locuită. După măsurătorile făcute în ultimii cincizeci de ani, cea mai ridicată temperatură înregistrată aici a fost de 13°C şi cea mai scăzută -54°C.

În lunile de vară, apele pline de gheţuri capătă aspectul unui mozaic ciudat. Aproape 85% din suprafaţa insulei este acoperită permanent cu un strat de gheaţă care are în medie 180 m grosime.

Singurele culori pe care le poţi vedea în această sălbăticie de un alb orbitor sunt roşu şi verde, de la lichenii şi muşchii care cresc pe stâncile goale. Peisajul sălbatic devine maiestuos pe insula Champ, în mijlocul arhipelagului.

Aici se află cei mai înalţi munţi şi cele mai înalte faleze din arhipelag, precum şi nişte stânci extraordinare, perfect sferice, care ajung la un diametru de 3 m. În acest climat neiertător trăiesc vulpi polare, morse, urşi polari, balene beluga şi 37 de specii de păsări, printre care pescăruşi cu trei degete şi petreli. O călătorie aici reprezintă o experienţă unică, de neuitat.

POPULAŢIE

Nelocuit.

CÂND SĂ TE DUCI

Iulie şi august.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu vaporul de la Spitzbergen (Svaalbard).

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Cape Flora, insula Nordbrook – pentru colonia de păsări şi rămăşiţele aşezării construite în secolul XIX de exploratorii arctici.
• Stânca Rubini, insula Hooker – unde trăiesc mii de păsări.
• Cape Norway, insula Jackson – rămăşiţele cabanei exploratorilor norvegieni Johansen şi Nansen.
• Insulele Stoliciki şi Appolonov – pentru colonia de morse, insulele Alger şi Wilczek – pentru urşi polari.

TREBUIE SĂ ŞTII

O călătorie spre Ţara Franz Josef este o adevărată aventură. Este zonă militară rusească şi nu poţi ajunge acolo decât în cadrul unei expediţii cu escortă. Debarcarea pe insule depinde exclusiv de vreme.

Insula Vranghel este cel mai nordic sit din Patrimoniul Mondial UNESCO, o ridicătură de pământ sumbră şi pustie aflată între Marea Ciukci şi Marea Siberiei de Est, la nord de Cercul Polar Arctic.

Măturată de vânturi şuierătoare şi îngheţate, acoperită de zăpezi timp de opt luni pe an şi cufundată complet în întuneric din noiembrie în ianuarie, această insulă rusească este însă unul dintre cele mai valoroase habitate de pe Pământ.

Spre deosebire de alte insule din partea arctică a Rusiei, Vranghel nu a fost îngheţată complet în timpul ultimei epoci glaciare, aşa că ecosistemul ei este unul dintre cele mai bogate din zona polară.

Pe insulă cresc 417 specii de plante, aici fiind o mare varietate de habitate, de la deşert arctic şi tundră până la păşuni bogate, de la mlaştini şi pajişti cu tufăriş pitic până la întinderi acoperite cu muşchi şi licheni.

Pe coastele insulei sunt faleze înalte, nisipuri mişcătoare şi lagune costale, plaje de nisip sau de pietriş. În nord, şesul jos, de tundră, este punctat de lacuri şi râuri, iar sudul insulei este mai degrabă muntos – vârful cel mai înalt, Sovetskaia, are 1 096 m.

Ape arctice pline de gheaţă din jurul insulei Vranghel

Insula este un paradis pentru animale. Aici se găsesc cea mai mare populaţie de urşi polari din Rusia arctică şi cea mai mare populaţie de morse de Pacific din lume, care poate ajunge în anii călduroşi la 100 000 de exemplare. Pe insulă mai trăiesc vulpi polare, lemmingul Vranghel şi cel siberian, iar în apele din jurul ei vin să se hrănească balene polare cenuşii şi beluga.

Insula este locul ideal în care poţi admira colonii de păsări de mare care cuibăresc – peste 100 de specii vin aici în perioada de reproducere. Este singurul loc din Europa unde poţi vedea cuibărind gâscă de zăpadă.

Iarna, insula este întunecată şi neclintită, iar vântul urlă permanent. Primăvara, vin mii de păsări care îşi fac cuiburi pe coaste. Morsele stau întinse pe banchize de gheaţă sau pe stânci, iar urşii polari ies din bârloguri cu puii. Este o perioadă fermecătoare, pentru că tundra se transformă într-un caleidoscop de culori, cu splendide Hori care îşi pleacă petalele sub adierea brizei.

POPULAŢIE

Mai puţin de 100.

CÂND SĂ TE DUCI

lulie-august.

CUM AJUNGI ACOLO

De la Anchorage (Alaska), prin Providema (Rusia) sau cu o excursie organizată.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Urşii polari – insula are cea mai mare concentraţie de bârloguri de urşi polari din Rusia arctică.
• Observarea balenelor.
• Păsările care cuibăresc, inclusiv gâscă de zăpadă – este un loc minunat în care poţi observa aglomeratele şi gălăgioasele colonii de păsări care îşi cresc puii aici.

TREBUIE SĂ ŞTII

În prima jumătate a secolului XX, activitatea umană şi vânătoarea necontrolată au eliminat animalele sălbatice de pe insulă. Numai datorită perseverenţei ecologiştilor această insulă e acum protejată.

Un arhipelag bătut de vânt şi lipsit de copaci în largul peninsulei Kamceatka, din estul îndepărtat al Rusiei, insulele Komandorskie sunt coroana unui uriaş lanţ vulcanic de sub Marea Bering, legat de Cercul de Foc al Insulelor Aleutine, aflate la câteva sute de kilometri distanţă.

Aceste insule pustii de tundră sunt acum rezervaţie ştiinţifică – o suprafaţă de circa 2 000 km², în alcătuirea căreia intră insulele Bering, Mednîi şi încă treisprezece insule mici. Acestea au un ecosistem unic, în care se găseşte un număr copleşitor ca diversitate şi densitate de vietăţi marine şi păsări.

Insulele au fost numite aşa de la comandantul Vitus Bering, un eroic explorator danez aflat în serviciul lui Petru cel Mare. Venind spre casă, după ce se întorcea din Alaska, în 1741, înainte de a muri, el a reuşit să îşi ancoreze corabia avariată pe insula care azi îi poartă numele.

Insulele au fost nelocuite până în 1825, când Compania Ruso-Americană a adus aici muncitori aleutini pe care îi folosea în comerţul cu foci. Şi azi există aici o comunitate mică de ruşi şi aleutini care trăiesc din pescuit şi ecoturism.

Focă cu blană nordică

Nu este decât un pustiu întunecat şi îngheţat în timpul iernii, dar, pe măsură ce zilele se măresc, tundra revine la viaţă. Râuri de zăpadă topită curg la vale de pe versanţii muntelui, cascadele se prăvălesc peste faleze abrupte, iar coasta îngheţată se transformă într-o deltă magică, în care mii de culori se reflectă în bazine de apă.

Un covor verde-cenuşiu de licheni se întinde pe vârfurile muntelui, iar pe poalele acestuia cresc rododendroni galbeni şi ierburi lungi şi verzi. Ciuperci de proporţii mitice se ivesc din pământ, iar tufele sunt pline de fructe sălbatice.

Apele din largul coastelor sunt, efectiv, pline de balene, marsuini, foci şi vidre de mare, pe stânci se adăpostesc milioane de păsări, iar în râuri înoată mii de somoni – un adevărat vis de ecoturist.

POPULAŢIE

613 (2009)

CÂND SĂ TE DUCI

Mai-octombrie; în special culorile toamnei din septembrie sunt deosebit de frumoase.

CUM AJUNGI ACOLO

Poţi face o croazieră spre Kamceatka sau spre Cercul Polar Arctic; din oraşul Petropavlovsk-Kamceatskii, în estul îndepărtat al Rusiei, cu un avion sau cu un elicopter până pe aeroportul Nikolskoe pe insula Bering.

PUNCTE DE ATRACŢIE

• Mormântul comandantului Vitus Bering, care are un bust şi o piatră de mormânt din bronz.
• Coloniile de foci cu blană nordice.
• Vulpile polare – saprofage obraznice, fără frică de oameni.
• Depozitele de pietre semipreţioase din golful Buian.
• Cules de ciuperci şi fructe sălbatice în tundră.

TREBUIE SĂ ŞTII

În tundră, sub stratul de suprafaţă, se află un strat permanent de pământ îngheţat. În verile scurte, zăpada care se topeşte nu se poate infiltra în sol, aşa că rămâne la suprafaţă, formând o deltă mlăştinoasă.

Tundra este un rezervor imens de dioxid de carbon – absoarbe mai mult decât eliberează, insulele au fost desemnate Rezervaţie a Biosferei UNESCO în 2002.