socotra-insula

Insula Socotra

În Oceanul Indian, în largul coastelor Cornului Africii, se află un mic arhipelag alcătuit din patru insule şi insuliţe. Deşi e mai aproape de Africa, arhipelagul face parte din Yemen. Principala insulă este Socotra, iar celelalte trei sunt denumite colectiv „Fraţii” – Abd al Kuri, Samhah şi Darsa.

Insulele au fost separate de continent cu atât de mult timp în urmă, încât flora şi fauna lor este în mare parte unică şi de aceea importanţa lor ecologică este foarte mare. Tot din cauza izolării geografice, insularii au fost puţin influenţaţi de alţii; când ajungi pe Socotra ai impresia că te întorci în timp.

Cultura este cu totul diferită de cea a lumii moderne. Până în 1999, când a fost construit aeroportul, nu se putea ajunge decât pe apă, iar în perioada musonului, vânturile şi valurile puternice făceau accesul imposibil. Cei mai mulţi locuitori ai insulei trăiesc şi acum fără electricitate, apă curentă sau drumuri asfaltate. Până în 1990, economia insulei se baza pe troc; şi azi, în zonele montane oamenii încă trăiesc în peşteri.

Insula principală are ceva mai mult de 130 km lungime şi circa 35 km lăţime. Socotra este un spaţiu al peisajelor contrastante -laguna turcoaz Qalansiya şi dunele de nisip alb de la Ras Momi, pajiştile alpine, pline de flori, din Munţii Haghier şi platoul dezolant din interior, plin de peşteri.

laguna-qalansiya

Laguna albastră Qalansiya

Înalţi de peste 1 500 m, Munţii Haghier se ridică deasupra oraşului Hadibo, capitala insulei, dominând linia orizontului. Vârfurile roşii de granit sunt presărate cu licheni argintii, care cresc din belşug pe crestele goale de deasupra copacilor.

Din înălţimile ceţoase coboară la vale râuri repezi, pline de peşti şi crabi de apă dulce. Platoul de calcar se întinde spre est şi vest, cu soluri alcaline pe care creşte emblematicul dragonier, pentru care insula e faimoasă. Localnicii adună răşina roşie ca sângele, numită cinnabar, făcând incizii în scoarţa copacului. În vremurile vechi, aceasta era folosită la potenţarea culorilor sticlei şi pietrelor preţioase, ca pigment în vopseluri, sau în medicină.

Lunga izolare a arhipelagului Socotra, căldura extremă şi uscăciunea au dus la formarea unor specii endemice de floră şi faună. Sunt 300 de specii de plante, 113 specii de insecte, 24 de specii de reptile şi şase specii de păsări care nu se mai găsesc nicăieri în lume. Botaniştii consideră că flora de aici este în primele zece din lume aflate în pericol. Autorităţile au început să ia măsuri pentru protejarea acestui habitat.

POPULAŢIE

43 000 (2004).

CÂND SĂ TE DUCI

Octombrie-Februarie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul de la Sana’a sau Al-Mukalla.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Enorma peşteră de la Huq – capătul estic al insulei are un vast sistem de peşteri şi bazine subterane, aflat sub platoul Momi. Peştera Huq, în special, are stalactite şi stalagmite minunate.
  • Piaţa din Hadibo – caută ceramica locală, făcută de femeile de pe insule, şi mai ales gisfa – un vas mare, ornamental.
  • Observarea păsărilor – insulele abundă în păsări, inclusiv specii endemice precum graurul de Socotra, nectarinii de de Socotra, vrabia de Socotra şi botgrosul cu pene aurii de Socotra.
  • Plajele albe de nisip – probabil cele mai bune sunt la Ras Ersel şi Ras Momi.

TREBUIE SĂ ŞTII

Infrastructura turistică a insulei este un exemplu de pionierat în ecoturism; pentru a proteja moştenirea unică de aici, numărul de vizitatori este limitat.


palm-jumeriah

Palm Jumeirah

Autodeclarată „a opta minune a lumii”, Palm Jumeirah este o uimitoare capodoperă inginerească. Construită în forma unui palmier, cu rădăcinile pe coasta Dubaiului şi cu 17 frunze care se răsfiră în apele albastre, este prima dintre cele trei insule-palmier proiectate şi, deşi e cea mai mică, este cea mai mare insulă artificială.

S-au construit hoteluri şi vile extravagante, luxoase. Coroana, cu dimensiunile de 5 x 5 km, este legată de partea continentală printr-un pod de 300 m, iar în vârful palmierului se ajunge printr-un tunel submarin.

94 de milioane de metri cubi de nisip şi 7 milioane de tone de piatră au fost necesare pentru construirea acestei staţiuni exculsiviste. Sunt plaje, porturi, cafenele şi restaurante de toate felurile posibile.

palm-jumeriah-aer

Palm Jumeriah văzută din aer

Dubai este oraşul cu cea mai rapidă dezvoltare din lume, iar lipsa plajelor şi a hotelurilor a inspirat crearea acestor insule-palmier, care laolaltă vor mări litoralul oraşului cu 520 km. Create de firma guvernamentală Al Nakheel Properties, insulele cu această formă neobişnuită permit construirea mai multor plaje şi clădiri decât ar fi fost posibil pe o insulă cu formă obişnuită, circulară.

În 2007, Dubai World a cumpărat pachebotul Queen Elizabeth II de la Cunard Line, pentru a-l ancora la Palm Jumeirah, ca hotel şi destinaţie turistică.

Odinioară un orăşel liniştit, frecventat de pescari beduini şi de căutători de perle, Dubai este acum bogat şi îndrăzneţ, dar şi cumva ireal. Zgârie-nori strălucitori umbresc pieţele care au supravieţuit şi care sunt în continuare animate, iar principala modalitate de petrecere a timpului este aici shoppingul.

În ce priveşte dimensiunea şi îndrăzneala, nu există nicăieri ceva asemănător.

POPULAŢIE

Încă nu s-a făcut un recensământ (este preconizat să se ajungă la 8 000 de clădiri rezidenţiale).

CÂND SĂ TE DUCI

Vremea e mai suportabilă şi ceva mai răcoroasă în noiembrie-aprilie. În lunile Ramadanului musulman, preţurile la hotel sunt mai mici, dar nu ai voie să mănânci, să bei sau să fumezi în public între răsărit şi apus.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul până la Dubai.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Hoinăreală pe insulă – să vezi dimensiunile ei copleşitoare, luxul şi eventual pe unii dintre rezidenţii celebri.
  • Şcoala Al-Ahmadiya – cea mai veche şcoală din Dubai, o clădire uimitoare cu o curte interioară.
  • Zgârie-norii şi pieţele (souk) – piaţa de aur, piaţa de parfum şi piaţa de mirodenii.
  • Vechiul cartier Bastakiya.
  • Singurul hotel de şapte stele din lume -B urj Al Arab, având forma unei pânze de corabie şi propriul heliport.
  • Jumeirah Beach Park – alei, locuri pentru grătar, nisip curat şi o zi numai pentru femei.

TREBUIE SĂ ŞTII

Întrecerile cu cămile sunt un sport foarte apreciat în Emiratele Arabe şi Dubai.


Booking.com