holy-island

Holy Island – Insula Sfântă

Loc de pelerinaj de sute de ani, Inis Cealtra – Insula Sfântă -a fost casă pentru comunităţi precreştine şi creştine de când se ştie. Acoperind o suprafaţă de nici 20 ha, insula este un adevărat depozitar de biserici, chilii monahale şi cruci care datează de dinainte de anul 1000.

Celebrele pietre bullaun (stânci sau pietre cu adâncituri săpate în ele) datează din Epoca Bronzului sau chiar mai de mult şi se află mai ales în partea centrală şi estică a insulei, acolo unde sunt şi majoritatea siturilor religioase.

În secolul VI, Sfântul Colum a întemeiat o mănăstire benedictină pe Insula Sfântă, dar oamenii îl venerează şi azi pe Sfântul Caimin, al cincilea abate al mănăstirii – mulţi oameni îi poartă numele. După moartea lui, mănăstirea a continuat să prospere şi a fost renumită pentru studiile care se făceau aici.

Raidurile frecvente ale vikingilor le-au făcut viaţa grea călugărilor, dar, în secolul X, căpetenia războinică Brian Boru, născut în regiune, a dat o mână de ajutor la restaurarea bisericii, care a supravieţuit până la desfiinţarea mănăstirilor şi apariţia protestantismului, la 1500.

caimin-holy-island

Biserica Sf. Caimin

Atunci toate bisericile au fost decopertate ca să fie distruse de vreme. Singura renovată dintre cele şase biserici de pe insulă a fost biserica Sf. Caimin. Aflată chiar la intrarea în golful Scariff, pe Lough Derg, în comitatul Clare, insula e deluroasă, dar are şi păşuni întinse pe care pasc animale aduse aici pe apă.

Sunt copaci şi tufişuri, în special pe margini, iar interiorul este vara plin de flori, mai ales narcise – mii de narcise care acoperă pajiştile. Continuă să fie loc de înmormântare, pentru că parcelele din curtea bisericii din St. Michael sunt încă folosite – sicriele sunt aduse aici cu barca.

POPULAŢIE

Nelocuită.

CÂND SĂ TE DUCI

lunie-septembrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Se organizează excursii cu barca din Tuamgraney, satul de pe continent în care s-a născut romanciera Edna O’Brien, în 1932.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Turnul circular din secolul X, unde a trăit Sfântul Cosgrath. Cimitirul cu pietre de mormânt din secolul XI.
  • Biserica St. Mary, din secolul XIII, cea mai mare clădire de pe Holy island.
  • Vizitează şi celelalte insule din Lough Derg – al treilea lac ca mărime din Irlanda.

TREBUIE SĂ ŞTII

În secolele XVII şi XVIII, sute de pelerini veneau aici pentru penitenţă – înconjurau insula de şapte ori şi îşi spălau astfel toate păcatele. Treptat, pelerinajul a devenit prilej de petrecere, şi se spunea că e imposibil să nu comiţi nici un păcat cât timp te afli pe insula Sfântă, în 1846 distracţia s-a încheiat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.