În largul coastei de vest a comitatului Mayo se află cea mai mare insulă din Irlanda, Achill, un loc pitoresc; pe coasta de nord se găsesc cele mai înalte faleze din Europa. Destinaţie turistică populară, insula este legată de continent printr-un pod mobil, care permite atât trecerea maşinilor, cât şi a navelor.
Deasupra insulei se ridică impresionanţi, dominatori, doi munţi mari şi pietroşi, Slievemore şi Croughan, de peste 650 m. 87% din suprafaţa insulei este turbărie şi aici cresc comunităţi de plante rare.
Se pare că insula este locuită încă din anul 3000 î.Hr. – mormintele megalitice şi forturile de promontoriu de aici stau mărturie pentru lunga ei istorie. Castelul Kildamhnait, construit în secolul XV, este numit şi castelul Grace O’Malley, pentru că a aparţinut familiei domnitoare, clanul O’Malley, iar Grace a fost cel mai faimos, sau mai infam, membru al acesteia.

Frumoasă plajă de nisip de la Keem Bay
Pe insulă sunt multe sate frumoase şi ai de unde să alegi unde să stai. Cea mai mare parte a clădirilor sunt modeme, nu la fel de atractive ca vechile case albe, cu frontoane, tradiţionale, dar explozia din construcţii din ultimii treizeci de ani le-a oferit insularilor locuri de muncă şi a dus la ridicarea multor case de vacanţă.
La poalele muntelui Slievemore se află fascinantul Sat Părăsit, despre care se crede că a fost abandonat în timpul Marii Foamete. De-a lungul drumului se întind aproape o sută de case de piatră, fără acoperiş – o imagine stranie.
În capătul de sud al insulei este o şosea de 40 km numită Atlantic Drive. Ideal e să o parcurgi pe bicicletă, şi te va duce pe lângă o biserică din secolul XVIII, acum în mine, pe lângă o fântână sfântă şi printr-un decor spectaculos de coastă. Insula se laudă cu cinci plaje cu steag albastru, printre care încântătoarea Keem Bay, în vest, şi Annagh, la care poţi ajunge doar pe jos sau pe apă.
POPULAŢIE
2 700 (2004)
CÂND SĂ TE DUCI
Cea mai bună vreme este vara.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu avionul până la Knock, cu trenul până la westport, apoi cu autobuzul sau cu maşina.
PUNCTE DE ATRACŢIE
- Achill Mission, la Dugort. Numită şi „Colonia”, această misiune protestantă înfiinţată în 1831 şi clădirile din jurul ei sunt un important sit istoric.
- Casa Valley, lângă Dugort, unde în 1894 a avut loc un atac celebru asupra unei englezoaice, încântătoarele sate Dooagh şi Dooega.
- Festivalul Fructelor de Mare din Achill, în luna iulie.
TREBUIE SĂ ŞTII
O profeţie străveche, făcută de Brian Rua O’Cearbhain, spunea că „nişte care cu roţi de fier” vor aduce pe Achill cadavre la primul şi ultimul drum. În 1894, calea ferată Westport-Newport a fost prelungită până la canalul Achill.
Curios, în prima sa călătorie, trenul a transportat victimele înecului de la Clew Bay, iar în ultima călătorie, în 1937, pe cele ale dezastruosului incendiu de la Kirkintilloch.
Booking.com