insula-corsica

Insula Corsica

„Pleacă de aici înainte să te farmece şi să te înrobească deplin” – era sfatul primit de Dorothy Carrington de la un pescar, în clasicul ei portret al Corsicii, din 1971, Granite Island.

Corsica este un lanţ muntos care se ridică din mare. Ţărmurile ei stâncoase sunt scăldate din toate părţile de apele Mediteranei.

Are 184 km lungime şi 83 km lăţime şi acoperă o suprafaţă de 8 772 km2, iar punctul cel mai înalt este Monte Cinto, 2 707 m.

Munţii sunt divizaţi de văi adânci, săpate de râuri repezi -de aceea decorul este spectaculos şi aminteşte de Dolomiţi.

Primele aşezări umane din Corsica se pare că datează de acum peste 10 000 de ani şi, în mod tradiţional, insularii au locuit în interiorul munţilor stâncoşi, ca să fie apăraţi de atacuri. Litoralul era rezervat pescarilor, dar azi o bună parte din el este acaparat de turism.

În diferite momente ale istoriei, insula a fost guvernată de vandali, romani, greci, genovezi, ba chiar şi de britanici pentru scurtă vreme. Cu toate că face parte din Franţa din anul 1768, insula pare mai degrabă italiană decât franceză, cu bisericile ei baroce, cu fortăreţele genoveze şi cu dialectul toscan al indigenilor (corsu).

calvi-corsica

Oraşul Calvi

În afară de natura fascinantă, merită să vizitezi şi oraşele din Corsica. Denumit adesea „mica Marsilie”, Bastia are o vastă esplanadă la mare, un cartier vechi cu străzi încurcate, biserici baroce deosebite şi clădiri maiestuoase.

Adevărata experienţă corsicană o vei trăi la Corte, inima spirituală şi culturală a insulei, aşezat la confluenţa a două râuri; este un bun punct de pornire în drumeţie. Dacă vrei ceva mai rural, du-te la Piana, de unde vei putea vedea spectaculoasele Les Calanques, fără aglomeraţia din Porto.

Pregăteşte-te să fii fermecat, dacă nu înrobit.

POPULAŢIE

322 120 (2013).

CÂND SĂ TE DUCI

Vara, insula poate fi foarte aglomerată, dar în afara sezonului multe facilităţi sunt închise, aşa că interesează-te înainte de a pleca.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul de la Paris sau Nisa până la Bastia, Calvi sau Ajaccio; cu vaporul de la Marsilia, Toulon sau Nisa până la Ajaccio sau Bastia.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Megaliţii şi menhirele de la Filitosa -cea mai mare comoară arheologică a insulei.
  • GR20 – traseu cu nume neinspirat, dar spectaculos, compus din 16 etape (trebuie douăsprezece zile pentru a-l parcurge, dar nu încerca dacă nu eşti în formă).
  • Museu di a Corsica, în citadela genoveză din Corte – istoria insulei din Antichitate până în prezent.
  • Les Calanques de Piana – formaţiuni stâncoase ciudate şi frumoase; ideal ar fi să le vezi din barcă.
  • Orăşelul Sartene – ca să vezi cum era Corsica înainte, pentru că aici se perpetuează tradiţii din Evul Mediu.
  • Citadela din vârf de stâncă de la Bonifacio, de unde ai o splendidă panoramă a Sardiniei.

TREBUIE SĂ ŞTII

Ierburi sălbatice cresc peste tot în Corsica şi au influenţat mult dieta localnicilor. Stufatu, o tocană aromată de berbec, trebuie încercată neapărat.


Booking.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.