insula-great-blasket

Insula Great Blasket

Great Blasket este cea mai mare dintre cele şase insule care se află în vestul peninsulei Dingle. Insulele nu sunt locuite decât în lunile de vară, când aici vin trei persoane: unul e ţesător, iar ceilalţi doi administrează un hostel şi o cafenea. Insula este deluroasă, are circa 6 km lungime şi 0,8 km lăţime – aici trăiesc măgari, iepuri şi păsări de mare.

În secolul XIII, insulele au fost concesionate de familia Ferriter, care a construit aici un castel. Din păcate, ruinele nu se mai văd, pentru că în 1840 piatra folosită la construcţie a fost luată de protestanţi pentru a ridica o cantină a săracilor, după marea foamete din 1879.

Tot atunci mai rămăseseră pe insulă vreo 100 de locuitori. Până pe la 1800, insularii cultivau pământul, vânau şi pescuiau de pe mal. Apariţia plaselor i-a transformat în pescari pe apă, şi atunci au reuşit să captureze din belşug macrou şi sardine.

great-blasket-ruine

Un golf frumos şi ruine ale unei vechi locuinţe din piatră pe insula Great Blasket

Mai târziu au început să pescuiască homar şi raci împlătoşaţi şi şi-au dezvoltat un sistem foarte profitabil de schimb – fructe de mare contra tutun şi alcool.

Din satul de pe Great Blasket a mai rămas ceva în partea de nord-est a insulei. Prin anii 1920-1930, tinerii nu au mai suportat privaţiunile vieţii de aici şi au început să plece pe continent sau mai departe.

Cei care au rămas s-au chinuit în continuare, cultivând ceva legume şi ducând o viaţă tradiţională. În 1953-1954, şi ei au trebuit să se declare învinşi. În ultimii ani au fost renovate câteva case de piatră de pe insulă, iar vizitatorii pot veni să exploreze locul şi să rămână pe insulă o noapte sau două.

POPULAŢIE

Locuită numai vara.

CÂND SĂ TE DUCI

Aprilie-octombrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Există curse de feribot de pe continent din două în două ore.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Pacea şi liniştea insulei, pe care le poţi savura într-o plimbare.
  • Priveliştile sunt superbe.
  • Scufundări deasupra numeroaselor corăbii eşuate din Armada spaniolă.

TREBUIE SĂ ŞTII

În anii 1920-1930, pe Great Blasket s-a scris o literatură remarcabilă. Autobiografiile care descriu modul de viaţă de pe insulă, toate scrise în irlandeză, au devenit opere clasice ale literaturii irlandeze.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.