Insula Guernsey

Guernsey se găseşte în apele Canalului Mânecii; de la ea până la coasta Normandiei sunt doar 45 km, aşa că e mult mai aproape de Franţa decât de Anglia. E dependenţă a coroanei britanice cu autoguvernare şi în jurisdicţia ei intră mai multe insule.

Are o economie prosperă, bazată pe turism, banking off-shore, asigurări şi agricultură, iar datorită nivelului scăzut al impozitelor a devenit şi un refugiu pentru cei bogaţi.

Locuită încă din anul 6000 î.Hr., Guernsey a fost luată de Anglia în 1066, iar în 1204 şi-a câştigat autonomia ca răsplată pentru loialitatea faţă de regele Ioan. În Evul Mediu a fost folosită de piraţi, iar în secolul XIX a cunoscut prosperitatea şi de atunci, cu excepţia celor cinci ani de ocupaţie germană din al Doilea Război Mondial, a rămas prosperă. Dacă insula are o problemă, aceea ar fi că prea mulţi oameni vor să se stabilească aici.

În general plată şi joasă, insula este cultivată intensiv şi o bună parte din suprafaţa ei de 63 km2 este acoperită de sere care adăpostesc tomate şi flori. Tot aici creşte şi animalul ei emblematic, vaca Guemsey, renumită pentru producţia de lapte şi de carne.

Cu toate acestea, rămâne destul loc şi pentru rezervaţii naturale, pentru că habitatul natural este variat – văi împădurite, mlaştini, stufăriş, bărăgane şi dune de nisip. Un drum pe coasta sudică îţi oferă 44 km de peisaj litoral, iar golfurile cu plaje largi de nisip garantează vacanţe estivale plăcute.

cornet-castel

Iahturi ancorate în apele din faţa castelului Cornet

Guernsey are şi alte lucruri de oferit. Castelul Cornet, în portul St. Peter, datează din secolul XIII şi a fost construit de regele Ioan. Legat de partea continentală a insulei printr-o şosea construită în 1860, castelul găzduieşte acum şase muzee.

POPULAŢIE

62 950 (2015).

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând, dar cea mai bună vreme e în perioada aprilie-octombrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul sau cu vaporul din Anglia sau din Europa.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Conacul Sausmarez.
  • Muzeul Ocupaţiei Germane.
  • Little Chapel.
  • Promontoriul Rousse.
  • Turnul napoleonian cu ferestre.
  • La Claire Mare – rezervaţiile naturale Collin Best şi Les Anguillieres. Insula Lihou, sanctuar nelocuit de păsări, unde se poate ajunge pe jos la reflux şi unde se află o abaţie din secolul XII.

TREBUIE SĂ ŞTII

Victor Hugo a trăit pe insula Guemsey, în exil, 14 ani (din 1855); aici a scris Mizerabilii şi alte romane. Casa lui, aflată în proprietatea oraşului Paris, găzduieşte azi consulatul francez şi este şi un muzeu fascinant dedicat vieţii şi creaţiei scriitorului.


Booking.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.