Fâşia aceasta de pământ atârnată de coasta de vest a insulei Rugen, pe malul baltic al Germaniei, şi-a păstrat în întregime farmecul care a atras atâţia artişti, scriitori şi intelectuali la începutul secolului XX – printre care Einstein, Freud, Brecht sau Thomas Mann.
Hiddensee nu are nici 17 km lungime şi în punctul cel mai îngust ajunge la 250 m. Peisajul este de o frumuseţe ieşită din comun, cu un decor incredibil de variat – stânci ameninţătoare, în contrast cu plaje largi şi nisipoase, pajişti şi mlaştini sărate, dune uriaşe, deşerturi şi şesuri domoale.
O mare parte din insulă abia trece de nivelul mării, iar cel mai înalt punct ajunge la 72 m. Întinderile largi de nisip de pe coastele de vest şi de nord, care se întind pe circa 16 km, sunt printre cele mai frumoase din lume; numai vântul rece de Baltica îţi aminteşte că nu te afli undeva în Caraibe.
Maşinile nu au voie aici. Transportul este asigurat de căruţe trase de cai sau de biciclete. Principalul oraş, Vitte, este un mic port pe coasta de est, chiar la nord de Dunenheide, o splendidă zonă de şes care în luna august se acoperă de flori violet şi strălucitoare de iarbă neagră. Singura aşezare mai mare, în afară de Vitte, este sătucul Kloster, pe coasta de nord, ridicat în jurul mănăstirii cisterciene construite aici în 1296.

Farul de pe Hiddensee
Hiddensee are o atmosferă cumva boemă – un refugiu pentru persoanele care vor să se ascundă de mulţimea înnebunitoare.
Şi acum e cunoscut ca loc preferat al artiştilor; oriunde te duci, o să dai peste vreo galerie mică de artă sau peste vreo expoziţie pe marginea drumului. Deşi în lunile de vară aici vin o mulţime de turişti în excursii de o zi, nu e greu să scapi de aglomeraţie – trebuie doar să te îndepărtezi puţin ca să te trezeşti înconjurat de mare şi de cer, cu sentimentul viu de libertate.
POPULAŢIE
În jur de 1 300 (2006).
CÂND SĂ TE DUCI
Vârful de sezon durează din mai până în septembrie, dar insula atrage turişti tot timpul anului, iar cei mai robuşti dintre ei apreciază şi peisajul pustiu de iarnă la fel de mult ca pe cel estival.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu feribotul de la Stralsund, pe continent (două ore), sau de la Schaprode, pe insula Rugen (45 de minute), care fac mai multe curse pe zi.
PUNCTE DE ATRACŢIE
- Inselkirche – biserica de pe insulă şi cimitirul din Kloster.
- Schluckwiek – cel mai înalt punct de pe faleza Dombusch. Splendide panorame din far.
- Nisipurile Gellen – dune mişcătoare de nisip în sudul insulei, care fac parte din Parcul Naţional Boddenlandschaft, pentru pasionaţii de păsări, deoarece aici vin în luna august circa 30 000 de cocori (cei mai mulţi din Europa).
- Neuendorf – un fermecător sat cu căsuţe albe, cea mai sudică aşezare de pe insulă.
TREBUIE SĂ ŞTII
Trebuie să-ţi rezervi o cameră de hotel cu câteva luni înainte dacă vrei să vii în lunie-august; camparea nu e permisă pe insulă. Există şi o „taxă de staţiune”, pe care o plăteşti la hotel sau la compania de feriboturi (pentru excursioniştii de o zi).
Booking.com