„Insula florilor” este cea mai sudică insulă locuită din arhipelagul Losinj. Sunt 5,8 km2 de coline domoale, care se ridică la maximum 91 m. Peste tot pe insulă sunt puţuri subterane care susţin o densă vegetaţie mediteraneeană şi podgorii, dar şi leandri, trandafiri, palmieri şi eucalipţi.
Linia de ţărm, lungă de 15,4 km, este uşor accesibilă şi e plină de golfuri izolate. Cel mai mare este Parzine, pe coasta de sud-est, foarte popular datorită plajei nisipoase.
Minuscula insulă nelocuită Sv. Petar se află chiar în nord. Este acoperită de măslini şi păstrează rămăşiţele unei abaţii benedictine şi cimitirul insulei.
Călugării care au locuit odinioară aici obişnuiau să-şi pască oile pe Ilovik, unde cultivau şi viţă-de-vie; insula a fost secole la rând în proprietatea lor. Sv. Petar protejează insula Ilovik de vânturile aspre din nord, iar canalul îngust – 1,5 km – dintre cele două a servit ca loc sigur de ancorare încă din cele mai vechi timpuri.
Acum este folosit de pescarii locali şi de curând a devenit principalul punct de oprire pentru iahturile care colindă Adriatica.

Pescar întorcându-se pe Ilovik
Micuţul sat din Ilovik, cu două magazine, un oficiu poştal şi un bar, nu a fost înfiinţat decât în secolul XVIII, când fermieri de pe Losinj, insula din apropiere, au cumpărat terenul de la biserică şi s-au stabilit aici.
Aproape toate casele sunt pline de flori şi insularii se mândresc pe bună dreptate cu grădinile lor de legume bine îngrijite. Ilovik este o insulă unde poţi să te bucuri de plaje neaglomerate şi de atmosfera liniştită, cufundându-te în puritatea naturii.
POPULAŢIE
85 (2011)
CÂND SĂ TE DUCI
Mai-Septembrie.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu barca de la Losinj sau Rijecka.
PUNCTE DE ATRACŢIE
- Sicadriga – sit arheologic cu ruinele unei biserici medievale.
- Dealul Straza – vestigii preistorice şi bizantine.
- Ruinele unui castel veneţian şi zidurile unei abaţii din secolul XI, pe insuliţa Sveti Petar.
- Peştera Golubinka şi formaţiunile stâncoase de pe Sveti Petar.
- porţie de peşte proaspăt servită pe malul mării.
- Epava plină de amfore.
TREBUIE SĂ ŞTII
Locuitorii de pe insula Ilovik au una dintre cele mai ridicate speranţe de viaţă – 95 de ani!
Booking.com