insula-ischia

Insula Ischia

Ischia este cea mai mare dintre insulele din golful Napoli şi mulţi o consideră mai frumoasă decât Capri, care se află în sud-estul ei. Ischia este o insulă vulcanică de 10 km lungime şi 7 km lăţime, care se ridică la 788 m, cu Monte Epomeo, ce o desparte în două. Părţile de sud şi de vest sunt lovite din plin de vânturile fierbinţi şi uscate din Africa; în peisajul subtropical prosperă cactuşii, agavele şi palmierii.

În nord, la umbra muntelui Epomeo, e plin de castani şi alţi copaci tipic mediteraneeni, precum stejarul de stâncă, chiparosul, pluta, migdalul şi măslinul, dar şi de podgorii terasate. Livezile de lămâi umplu toată insula de aromă, iar florile cresc din abundenţă pe acest sol vulcanic fertil.

În ciuda populaţiei mari şi a milioanelor de vizitatori, Ischia are şi acum zeci de plaje şi golfuri pustii, iar o bună parte din interior este o idilă pastorală nelocuită.

Oamenii vin aici pentru izvoare termale şi pentru tratamente cu noroi vulcanic – principalul punct de atracţie al insulei pentru o pleiadă de potentaţi din toate timpurile – de la greci, care au venit aici în anul 800 î.Hr., la romani, sarazini, normanzi, sicilieni, aragonezi, austrieci, piraţi, bourboni, britoni şi francezi, până la europenii bogaţi de azi, care au făcut din litoralul ei un sofisticat loc de joacă, magnet pentru cei tineri şi frumoşi.

castello-aragonese

Spectaculosul Castello Aragonese, legat de Ischia Porto printr-un lung pod de piatră

De prin anii 1960, exclusivismul bogaţilor a fost înlocuit de un alt fel de strălucire, mai populară, apărută odată cu ideea de „La Dolce Vita“. Aşa cum izvoarele termale şi noroiul vulcanic sunt potrivite pentru anumite afecţiuni, oraşele şi staţiunile din Ischia sunt potrivite pentru un anumit fel de turist.

Cărări liniştite, bune pentru plimbări, cafenele nenumărate, promenade pe plajă şi distracţii non-stop de club coexistă fără supărare. Ischia este un paradis de vacanţă.

POPULAŢIE

62 027 (2009 – şi şase milioane de turişti anual)

CÂND SĂ TE DUCI

Martie-noiembrie. Du-te la sfârşitul verii pentru Settembre Sul Sagarato, în satul Piazzale Battistessa – două săptămâni de parade, concerte şi beţie generală.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu hidroavionul din Napoli sau Sorrento până la ischia Porto (în est), Casamicciola (în nord) sau Forio (în vest); cu feribotul din Napoli sau Pozzuoli până în ischia Porto.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Golful San Montano, lângă Lacco Ameno – activitatea termală face apa de mare, puţin adâncă, fie foarte fiertinte pentru înot pe plaja Negombo.
  • Spectaculosul Castello Aragonese, pe stânci, legat de ischia Porto printr-un pod de piatră, refăcut în 1441 pe fortificaţii din 474 î.Hr.; turnul Guevara.
  • II Torrione, turnul de observare de la Forio, construit în 1480 şi restaurat, o parte ca muzeu şi o parte ca atelier artistic.
  • Uluitoarele grădini sud-mediteraneene de la Villa la Mortella, în Forio, plantate de compozitorul englez William Walton în 1946 numai cu specii ale florei locale, care acum au ajuns la maturitate deplină.
  • Concerte la Villa la Colombaia, Forio – fosta reşedinţă a regizorului Luchino Visconti, care are şi un parc frumos.
  • Faţada albă a bisericii Santa Mana della Neve, decorată cu 700 de chipuri de sfinţi şi scene din Patimi, realizate din majolica, într-un amestec unic şi armonios de stiluri arhitecturale greco-bizantin, maur şi mediteraneean.
  • masă gătită pe nisipul termal fierbinte al plajei Fumarole, lângă Sant’Angelo, cea mal şic staţiune din Ischia.

TREBUIE SĂ ŞTII

Cele mai vechi izvoare termale de pe Ischia au fost consacrate lui Apollo (Casamicciola), lui Hercule (Lacco Ameno), lui Venus Citaerea (Citara in Forio), nimfelor (Barano).


Booking.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.