insula-jersey

Insula Jersey

La numai 25 km de penisula franceză Cotentin, în apele Canalului Mânecii, se află Jersey, dependenţă cu autoguvernare ce ţine de coroana britanică. Este o insulă bine populată şi foarte atractivă, pentru că impozitele scăzute au transformat-o într-un important centru de fiscalitate off-shore. Cu toate acestea, coloana vertebrală a economiei este reprezentată de turism şi agricultură.

Ocupată încă din Epoca Pietrei, Jersey a avut o istorie zbuciumată – romanii, primii creştini, vikingii, normanzii şi-au lăsat aici amprenta; în 1204, insula a intrat sub stăpânire engleză. Au urmat şase sute de ani de atacuri franceze, iar pacea a venit abia în 1815, când Franţa a fost învinsă. Invadată şi ocupată de Germania în 1940, Jersey a fost silită să se reinventeze după al Doilea Război Mondial.

St. Helier, capitala administrativă, este un oraş atractiv, în jurul unui golf mare; străzile înguste şi aerul prosper ascund cu grijă istoria lui amară. În al Doilea Război Mondial, în coasta stâncoasă a muntelui a fost săpat un spital subteran enorm, construit în special cu ruşi şi polonezi exploataţi ca nişte sclavi – mulţi oameni şi-au pierdut viaţa atunci.

Castelul Mont Orgueil domină oraşul Gorey

Complexul restaurat la St. Lawrence este un memento a ceea ce s-ar fi putut întâmpla; poate că suferinţele îndurate de insulari în acei ani explică dorinţa lor de succes financiar.

Peisajul insulei este încântător şi foarte variat. Golful St. Ouen, în vest, este o magnifică întindere de plajă nisipoasă, protejată la fiecare capăt de faleze. Pe coasta de nord faleze abrupte şi golfuri ascunse atrag mii de păsări de mare care cuibăresc aici. Patru mlaştini de coastă au fost desemnate zone protejate RAMSAR.

În interior sunt iazuri şi bazine cu apă dulce, fermecătoare văi împădurite şi teren agricol. Aici creşte una dintre delicatesele britanice, cartoful de Jersey, iar vaca de Jersey asigură brânzeturi delicioase şi carne.

POPULAŢIE

100 000(2014)

CÂND SĂ TE DUCI

Clima de pe Jersey este blândă, dar cea mai bună vreme este în perioada aprilie-noiembrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul sau cu vaporul din Anglia sau Franţa.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • L’lslet şi Elizabeth Castle, unde poţi ajunge pe jos în perioada refluxului.
  • Fondul de conservare a vieţii sălbatice Durrell.
  • Castelul Grosnez.
  • Conacul Samares.
  • Farul Corbiere.
  • Carnavalul anual Bătălia Florilor, în a doua săptămână din august.

TREBUIE SĂ ŞTII

La fel ca toate celelalte insule din Canalul Mânecii şi ca insula Man, Jersey nu face parte din Marea Britanie şl nici din Uniunea Europeană.


Booking.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.