Numită şi „Insula Mările Sudului” a Danemarcei, Lolland are 1 243 km2 şi este a treia ca mărime din arhipelagul danez. Are o coastă neregulată, crestată de fiorduri, şi un peisaj rural şi pitoresc, bogat în monumente culturale.
Drumuri de ţară şerpuitoare te poartă peste cel mai bun pământ cultivabil din Danemarca, pe lângă sate micuţe şi glorioase păduri de fag, conace şi biserici medievale, până la coaste cu nisip alb. În inima insulei este sanctuarul de păsări Lacurile Maribo – una dintre cele mai importante rezervaţii naturale din Danemarca, unde cuibăreşte vulturul de mare.
Este o insulă pentru iubitorii de sport şi de natură. Pe lângă terenuri de golf şi şcoli de echitaţie, sunt kilometri întregi de piste de biciclete şi minunate facilităţi pentru înot, pescuit şi navigaţie. Navskov Fjord, în estul insulei, este o zonă de peste 50 km2 plină de insuliţe – loc ideal pentru iahting; pe coasta de sud găseşti cele mai bune plaje – întinderi lungi de nisip alb, curat, cu ţărm de pietriş şi ape sigure, puţin adânci.

Parcul de safari Knuthenborg
Cel mai mare oraş se află pe coasta de est – portul Navskov, în capătul fiordului. Aici te întâmpină şi acum atmosfera secolului XVI – străduţe înguste, pietruite, care coboară spre port, o veche spiţerie în piaţă, case cu faţade din bârne şi biserica gotică St. Nikolai. Sunt multe locuri evocative – pieţe şi porturi vechi, precum Maribo, Bandholm sau Rodby.
Lumina ciudată, extraordinar de frumoasă, de la sfârşitul verii a atras dintotdeauna artiştii pe Lolland. Ea este celebrată în cadrul unui eveniment cultural organizat în fiecare toamnă – „Lys over Lolland”.
POPULAŢIE
62 580 (2013).
CÂND SĂ TE DUCI
Aprilie-octombrie.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu feribotul până la Rodbyhavn din Puttgarden, Germania, sau până la Tars, din Langeland, Danemarca; cu maşina, prin tunelul construit pe sub Guldborgsund, drumul E47, de la Copenhaga, via Falster.
PUNCTE DE ATRACŢIE
- Galeria de artă Storstroms, Maribo.
- Călătorii cu barca spre micile insule din apropiere – Asko, Fejo şi Ferno. Naskov – să vezi submarinul rusesc U-359 şi să afli lucruri interesante despre perioada Războiului Rece.
- Moara Oreby.
- Parcul de safari Knuthenborg – cel mai mare din Europa.
- Engelsborg – castelul şi şantierul naval din secolul XVI.
TREBUIE SĂ ŞTII
Datorită strădaniei comunităţii locale, ajutate de autorităţile centrale, aici se produce mai multă energie verde pe cap de locuitor decât oriunde în lume. Toată energia electrică şi 75% din energia calorică necesară insulei sunt asigurate din surse regenerabile.
Booking.com