lundy-insula

Insula Lundy

Cam la 19 km în largul canalului Bristol, acolo unde Oceanul Atlantic se întâlneşte cu fluviul Severn, se află insula Lundy. Protejată de faleze înalte de granit şi izolată, insula are un trecut plin de culoare. Solitudinea şi frumuseţea ei aduc vizitatori fideli an de an.

Lundy a fost locuită încă din vremurile preistorice şi a fost disputată de mulţi. În 1242, Henric al IlI-lea a construit aici un castel pentru a-şi întări controlul, dar pe insulă au domnit anarhia şi haosul, până când, în 1834, a fost cumpărată de William Hudson Heaven.

El a ridicat multe clădiri, inclusiv biserica St. Helena, dar în 1925 a vândut insula naturalistului Martin Harman, care a transformat-o complet, iar statul a achiziţionat-o în 1969.

Insula este alcătuită dintr-un mlăştiniş deschis, în nord, ceva pământ cultivabil şi un sat, în sud. Anual vin aici în jur de 20 000 de turişti, unii pentru a sta într-una dintre cele 23 de clădiri frumos renovate, printre care se numără farul şi castelul.

Cei care stau mai mult se pot plimba pe splendidul drum de coastă, de 11 km, admirând apele din jur, care sunt protejate de prima rezervaţie marină din Marea Britanie. Viaţa subacvatică este deosebit de bogată – specii rare de alge, corali şi evantaie de mare. Focile cenuşii sunt primele care ies în evidenţă, dar poţi vedea şi rechini-peregrin.

vase-lundy

Vase vizitând insula Lundy

O mare parte din insulă este sit de interes ştiinţific special; flora şi fauna sunt bogate şi variate – specii endemice de varză şi o rasă specială de ponei de Lundy. Este un paradis şi pentru pasionaţii de păsări. Deşi pufinii sunt puţini, pe faleze îşi au habitat mii de păsări de mare; primăvara şi toamna apar şi păsări migratoare.

POPULAŢIE

Aproximativ 20.

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând; cel mai bine ar fi în perioada aprilie-noiembrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu feribotul de la Bideford sau llfracombe; cu elicopterul de la Hartland Point (noiembrie-martie).

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Carierele de granit abandonate.
  • Devil’s Slide – unde poţi face căţărări.
  • Cele trei faruri – unul în care te poţi caza, celelalte două încă funcţionale.
  • Scufundări printre epave şi sporturi acvatice, cum ar fi surfingul.
  • Oaia Soay şi capra sălbatică.

TREBUIE SĂ ŞTII

În 1929, Martin Harman a emis propria serie de timbre poştale pentru Lundy, iar valoarea lor era exprimată în „pufini”. Aceste timbre se tipăresc şi azi, dar nu se lipesc decât în colţul stâng al plicului; în preţul lor sunt incluse şi taxele pentru Poşta Regală. Cunoscute în lumea filateliştilor drept „mărci de transport local”, unele timbre de Lundy sunt acum la mare preţ.


Booking.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.