insula-mallorca

Insula Mallorca

Pachetele de vacanţă la Mallorca au apărut încă din 1952, aşa că nu e de mirare că această insulă este, practic, sinonimă cu turismul de masă.

Nu lăsa acest lucru să te descurajeze – în ciuda petelor oribile lăsate de industria vacanţelor, anumite părţi din Mallorca încă se numără printre cele mai fermecătoare din lume.

Locurile istorice, satele de munte, climatul mediteraneean perfect, plajele superbe şi peisajul sublim sunt lucruri care i-au atras pe turişti aici de la bun început. Şi azi, la fel ca ieri, o vacanţă petrecută aici înviorează şi spiritul celui mai plictisit călător.

Mallorca este cea mai mare – 3 640 km2 – dintre Insulele Baleare şi se află la 88 km de coasta de sud-est a Spaniei. Istoria tulbure a insulei le-a făcut rezidenţilor o existenţă sumbră până în secolul XIX; mulţi dintre ei au preferat să emigreze – deci nu e de mirare că au profitat de oportunitatea de a-şi transforma insula în staţiune de vacanţă.

Cu totul uimitor, deşi golful Palma a fost absolut desfigurat de hoteluri înalte, de cluburi de noapte şi de plaje supraaglomerate, oraşul Palma este totuşi de o frumuseţe extraordinară, o capitală plină de farmec, cu un centru istoric şi o minunată piaţă locală, Mercat Olivar.

Ca să ajungi în punctul cel mai nordic, Cap Formentor, trebuie să treci pe cărările întortocheate şi periculoase ale muntelui înalt de 1 445 m, printr-un peisaj care îţi taie respiraţia, spre nord-vestul unui şes central cu pământ fertil, plin de podgorii, livezi de portocali şi migdali, mori de vânt şi orăşele adormite.

mallorca-valldemossa

Oraşul de munte Valldemossa

Cap Formentor este o stâncă abruptă de 384 m, cunoscută drept „locul unde se întâlnesc vânturile”. Să te uiţi în jos spre mare, când eşti împins de vânt în toate direcţiile, te face sigur să ameţeşti.

Nu e greu să scapi de părţile turistice cile insulei. Cum ai făcut asta, Mallorca îţi va arăta cealaltă faţă a ei – insula mediteraneeană idilică pe care încă o mai poartă în suflet.

POPULAŢIE

869 067 (2010).

CÂND SĂ TE DUCI

Aprilie, mai, septembrie şi octombrie sunt perioade frumoase pentru plimbări pe jos, cu bicicleta, pentru câţărări sau vizite – vremea nu e prea caldă şi insula este mult mai puţin aglomerată decât în plin sezon (iume-august), când turiştii dau năvală, pentru plajă – ziua -şi pentru cluburi – noaptea.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu avionul până la Palma; cu feribotul din porturile Barcelona sau Valencia, în Spania continentală.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Catedrala din Palma – o capodoperă construită în secolele XIII şi XIV în stil gotic.
  • Deia – un sat fermecător cu spectaculoase privelişti marine, unde a trăit scriitorul englez Robert Graves.
  • Traseul de cale ferată cu ecartament îngust de la Palma către pitorescul sat de munte Soller – o călătorie de neuitat, printr-un decor incredibil şi printr-un tunel înspăimântător de lung.
  • Uriaşa piaţă din inca.
  • Jardins d’Alfabia – grădini arabe.
  • Alcudia – un oraş medieval înconjurat de ziduri, cu rămăşiţele unor locuinţe romane.

TREBUIE SĂ ŞTII

Primul „turist” care a vizitat Mallorca a fost Chopin. El a venit aici în 1838, însoţit de amanta lui franţuzoaică, Amantine Dudevant (mai cunoscută ca George Sand) în încercarea zadarnică de a scăpa de bârfele legate de relaţia lor, dar şi pentru a încerca să-şi refacă sănătatea afectată de tuberculoză, cei doi au închiriat o chilie călugărească la mănăstirea cartuziană – una dintre cele mai impresionante clădiri istorice care se pot vedea azi pe insulă, în plăcutul oraş de munte Valldemossa.


Booking.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.