insula-margareta

Insula Margareta

Aşezată pe Dunăre şi ancorată de continent prin podurile Arpad şi Margareta, insula Margareta este o minunată zonă verde între Buda şi Pesta. Această insulă micuţă (2,5 km lungime şi 500 m lăţime), a fost folosită în diverse scopuri – spaţiu de retragere religioasă, grajduri pentru caii turcilor (şi în care locuiau femeile lor cu reputaţie îndoielnică), grădină amenajată pentru familia regală din Buda şi, din 1869, parc public.

Regele Bela al IV-lea a pus să fie construită o mănăstire în locul numit atunci insula Iepurelui; fiica lui de unsprezece ani, Margit, a locuit aici încă din 1251 (în 1943 ea a fost canonizată), iar acum insula îi poartă numele.

Partea de nord a insulei are şi acum multe clădiri religioase vechi – claustrul şi biserica unei mănăstiri de călugăriţe dominicane, o biserică franciscană construită între secolele XIII—XIV şi o capelă norbertină refăcută, în al cărei turn se află cel mai vechi clopot din Ungaria.

parlament-ungaria-insula-margareta

Parlamentul Naţional, pe malul Dunării, privit de pe insula Margareta

Turnat în secolul XV, a fost găsit în 1914 îngropat la rădăcina unui copac dezrădăcinat de furtună, unde fusese ascuns de frica turcilor.

Datorită izvoarelor termale, băile sunt o activitate foarte populară. Modernul liotei Thermal oferă diverse tratamente, iar băile in aer liber fiatinus, într-o grădină frumoasă, sunt bogate in ape medicinale. Complexul sportiv Alfred Hajos a fost numit după înotătorul medaliat cu aur la olimpiadă. Partea de sud a insulei este ocupată de un teatru şi cinematograf în aer liber.

Insula este o grădină verde şi liniştită; dar ai la dispoziţie biciclete şi trăsuri. Poţi juca tenis, poţi să te plimbi cu rolele şi sunt o mulţime de cafenele.

CÂND SĂ TE DUCI

Oricând.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu autobuzul sau cu tramvaiul.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Turnul de apă din apropierea teatrului -sunt privelişti splendide de pe terasa cupolei, aflată sus, deasupra oraşului (153 de trepte), şi poţi vedea expoziţiile mereu schimbate din Galeria Postul de Observare.
  • Plimbări – insula e plină de castani; în jurul mănăstirii medievale, aleile sunt străjuite de statut de scriitori şi artişti maghiari.
  • Grădinile japoneze din capătul nordic – stânci, bazine, cascade şi plante exotice.
  • Fântâna dinspre partea de sud a insulei – cea mai înaltă fântână din ţară, cu jeturi care ajung la 25 m.
  • Monumentul Centenarului – definitivat în 1973, dedicat unirii dintre Buda, Pesta şi Obuda; este marcat cu simboluri naţionaliste şi socialiste şi noaptea este iluminat.



Booking.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.