Odinioară loc de adunare pentru vikingi şi al unei bătălii legendare împotriva înspăimântătorilor războinici din cultul Berserker, insula Samso se află la 19 km est de coasta Iutlandei. Are numai 28 km lungime şi o linie de coastă complexă, zimţată, care leagă două părţi distincte – Insula de Nord şi Insula de Sud.
Aceste insule străvechi erau unite la sfârşitul epocii glaciare, când topirea gheţarilor a spălat depozitele care formaseră relieful din jurul fiordului Stavns – o arie de conservare de o frumuseţe tulburătoare, cu o suprafaţă de peste 1 500 ha de bărăgane joase, pajişti şi recife.
Cel mai înalt punct – 64 m – este Ballebjerg, pe Insula de Nord, o regiune rurală cu teren domol, ideal pentru plimbări pe jos sau cu bicicleta; pe Insula de Sud terenul este clar agricol, înclinat uşor spre coaste, presărat cu sate pitoreşti, conace şi porturi de unde poţi savura privelişti minunate asupra Balticii.

Case cu structură din bârne pe insula Samso
Samso este renumită ca insulă ecologică, „vis verde“. Toată comunitatea şi-a strâns forţele să demonstreze că este perfect posibilă lipsa poluării cu carbon. Electricitatea e produsă de mori de vânt de pe insulă şi de o centrală eoliană aflată în larg, care laolaltă produc energie mai mult decât suficientă pentru locuitori; surplusul de combustibil este folosit de serviciul de feriboturi al insulei, iar restul este trimis pe continent.
Insularii încălzesc apa cu ajutorul panourilor solare ale centralei comune, precum şi prin centrale individuale alimentate cu paie. Toate vehiculele sunt alimentate cu biogaz făcut artizanal.
Cu excepţia câtorva zile din luna iulie, când vizitatorii vin în număr mare pentru festivalul anual de muzică, Samso este remarcabil de neaglomerat, – un paradis eco-turistic în care poţi să hoinăreşti, să admiri peisajul şi să experimentezi ospitalitatea liniştită şi ritmul relaxat al vieţii insulei daneze.
POPULAŢIE
4 124 (2006).
CÂND SĂ TE DUCI
De la începutul lui mai până la începutul lui septembrie.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu feribotul de la Hov, în apropiere de Aarhus, lutlanda, până la Saelvig, Samso; din Kalundborg, Zealand, până la Kolby Kaas, Samso.
PUNCTE DE ATRACŢIE
- Labirintul Samso – oficial cel mai mare labirint din lume, cu o cărare lungă de 5130 m, deschis în 2000.
- Satul pescăresc Ballen.
- Nordby – cel mai frumos sat de pe insulă, cu case de lemn şi o clopotniţă deosebită.
- Portul din Langor.
TREBUIE SĂ ŞTII
Insula este renumită pentru culturile timpurii de cartofi şi căpşune. În lunile iunie şi iulie vin aici tineri din toată Uniunea Europeană pentru o vacanţă la cules de căpşune.
Booking.com