Insulele Hallig din Marea Wadden

Halligen (landuri sărate) nu sunt propriu-zis insule, ci nişte mlăştinişuri înalte create de maree şi inundaţii, fără nici un fel de apărare în faţa mării. În această zonă din Marea Nordului sunt variaţii mareice uriaşe; iarna, la maree înaltă, insulele dispar cu totul, în timp ce la reflux poţi să te plimbi de la una la alta.

Din sutele de insule care au existat odinioară, acum au mai rămas zece, risipite pe o suprafaţă de 20 x 30 km, în Parcul Naţional Waddenmeer din Schleswig-Holstein. Ele fac parte din acelaşi extraordinar sistem mareic care a dus la crearea Insulelor Frisice de Nord.

Peisajul suprarealist al acestor „vise ce plutesc pe mare“ este de neuitat – adesea se ivesc miraje stranii care plutesc în aer, pentru că pământul, marea şi cerul par a fi contopite. Faptul că oamenii au găsit o modalitate de a trăi pe aceste mlaştini mereu schimbătoare este dovada ingeniozităţii umane.

O cale ferată îngustă cu ecartament îngust duce de la Halling Langeness la Oland.

Secole la rând, populaţia şi-a apărat casele şi animalele de ravagiile făcute de landunder (furtuni mareice), construind clădiri pe warften (movile de pământ artificiale).

În secolele XVII şi XVIII, locuitorii au strâns bogăţii uimitoare din navigaţie, vânătoare de balene şi creşterea animalelor. Dar regiunea nu şi-a mai revenit după ce o inundaţie devastatoare din 1825 a distrus 90% din ferme şi a înecat sute de insulari.

Hallig Langeness este cea mai mare dintre insule – 9,5 km2 -, însă Hooge, cu o suprafaţă de 5,7 km2, o biserică şi zece warften, este considerată „regina” Insulelor Hallig. Celelalte insule sunt sanctuare de păsări. Singurătatea şi liniştea pe aceste insule ciudate te vor face să te gândeşti la uimitoarea forţă a naturii, atunci când vei contempla puterea mării sau răsăriturile şi apusurile incredibile.

POPULAŢIE

Circa 290 (Langeness – 100, Hooge -120; 2004).

CÂND SĂ TE DUCI

Sezonul turistic este mai-septembrie, dar iubitorii de natură şi de mişcare consideră că insulele sunt frumoase tot timpul anului.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu feribotul de la Schluttsiel sau Dagebull; din insulele Frisice de Nord Amrum, Fohr sau Sylt.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Farul de pe Hallig Oland – singurul far din Europa cu acoperiş de stuf; reflectorul lui este jumătate roşu, jumătate verde, pentru a le indica navigatorilor în ce moment trebuie să schimbe cursul.
  • Konigspesel, pe Hooge – o cameră bogat ornamentată, cu toate instalaţiile şi accesoriile originale ale unei case tradiţionale, unde poţi vedea cum trăiau oamenii în insulele Hallig.
  • Panorama din farul Nordemarsch, Langeness.
  • Muzeele din Langeness.

TREBUIE SĂ ŞTII

Migraţiile sezoniere (de primăvară şl de toamnă) în această regiune extrem de importantă pentru păsări reprezintă o experienţă uimitoare pentru turişti, cerul e sufocat de raţe sălbatice, cocori şi gâşte – peste trei milioane de păsări.

Nu uita – mareele aici sunt foarte periculoase, aşa că nu te aventura pe mlaştini fără să ai alături un ghid.


Booking.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.