Insula Heard este singurul complex vulcanic activ din Australia, un con de circa 25 km diametru care se ridică semeţ la 2 745 m în sudul Oceanului Indian. De la muntele Mawson, cel mai înalt punct, masivul vulcanic Big Ben este legat de peninsula Laurens (o întindere muntoasă străbătută de tuneluri de lavă) printr-un culoar îngust de 10 km.
Forma Big Ben face ca vremea oricum ostilă de pe Heard să devină şi mai rea, aşa că insula are reputaţia celui mai sălbatic loc de pe Pământ, dar este unul dintre puţinele locuri din zona subantarctică în care a fost posibilă observarea continuă a vremii.
Aici nu au fost introduse niciodată plante sau animale, iar din 1972 orice intervenţie umană a fost oprită, aşa că nu există un loc mai bun de monitorizare a efectelor schimbării climaterice asupra gheţurilor permanente dintr-un mediu netulburat.

Câţiva elefanţi de mare relaxându-se pe insula Heard
De exemplu, pe Big Ben sunt 12 gheţari care contribuie la atingerea procentajului de 80% suprafaţă acoperită cu gheaţă a insulei şi care formează majoritatea malurilor abrupte, înalte de 100 m, din cauza cărora debarcarea este foarte dificilă. Gheţarii, care înainte ajungeau până la mare, acum au capătul departe în interior. Retragerea lor a adus beneficii florei şi faunei.
Pe măsură ce muşchiul, lichenii şi ierburile au început să colonizeze arii mai mari, ele au devenit habitat pentru colonii de păsări indigene şi mamifere marine. Heard este un exemplu clasic de insulă subarctică, cu puţine specii, dar cu populaţii uriaşe.
Sunt aici peste un milion de pinguini macaroni, zeci de mii de pinguini regali, imperiali sau gentoo, 11 000 de perechi de petreli sudici, 700 de perechi de albatroşi cu sprâncene negre şi 500 de perechi de albatroşi cu pelerină şi încă 31 de specii de păsări. Insula Heard a fost înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO.
POPULAŢIE
Nelocuită.
CÂND SĂ TE DUCI
Noiembrie-martie, dar vara nu îţi garantează condiţii bune.
CUM AJUNGI ACOLO
Doar dacă aranjezi cu ANARE (Australian National Research Expedition), care monitorizează toate cursele din apele protejate ale insulei. Nu există vreun port natural sau artificial.
PUNCTE DE ATRACŢIE
- Focile Wedell, Ross şi mâncătoare de crabi de la graniţa nordică extremă a habitatului lor.
- Cazanele în care se topea osânza de balenă, garduri din fier, fragmente de arme, ruine de căsuţe, morminte sau ateliere, printre alte vestigii ale industriei de prelucrare a focilor de la Atlas Cove.
- Cormoranul de Heard – subspecie endemică, din care există doar 100 de perechi. Albatrosul hoinar – observat prima oară la cuibărit în 1980. Formaţiunile vulcanice de pe roca de carst din peninsula Laurens.
TREBUIE SĂ ŞTII
Înainte de a decreta că „artefactele nu trebuie să fie mutate, luate ca suvenir sau relocalizate de turişti”, ANARE a adus în Australia „o presă de osânză de balenă şi unica gravură în bazalt din zona antarctică şi subantarctică descoperită până acum”.