insula-bora-bora

Insula Bora Bora

Polinezia Franceză e una dintre cele mai dezirabile destinaţii din Pacific – sau chiar – după cum proclamă în cunoscutul stil galic, deloc lăudăros, unul dintre site-urile dedicate – „cea mai frumoasă insulă din lume”.

Cu siguranţă vorbim despre un loc romantic, îndepărtat, care atrage o mulţime de oameni; ca să fim siguri că toată lumea pricepe, trebuie să spunem că sunt o mulţime de dansatoare cu fuste de iarbă, care au devenit emblema insulei.

Bora Bora face parte din Insulele Leeward, la 230 km nord-vest de Tahiti, iar acum bunăstarea insulei depinde numai de turism. Singurele activităţi economice care se practicau aici erau pescuitul şi recoltarea nucilor de cocos, aşa că turismul a fost o adevărată binecuvântare. Localnicii vorbesc franceza şi tahitiana, dar mulţi cunosc şi engleza.

Insula este înconjurată de o barieră de corali care închid lagunele cele mai albastre, iar de la plajele imaculate, terenul se înalţă prin povârnişuri acoperite de junglă până spre cele două vârfuri gemene ale unui vulcant stins – munţii Pahia şi Otemanu. Principala aşezare este Vaitape, pe coasta de vest, chiar vizavi de intrarea în lagună.

bora-bora-laguna-albastra

Strălucitoarea lagună albastră din Bora Bora

Hotelul Bora Bora a fost primul care a folosit frunze de palmier ca acoperiş şi construcţia pe stâlpi deasupra apei, iar acum acest gen de edificiu se găseşte în majoritatea staţiunilor. În ciuda aparenţei deliberat rustice, hotelurile sunt spaţioase, luxoase şi au preţuri pe măsură. Sunt câteva sofisticate pe insuliţele (motu) pline de palmieri, dar se găsesc şi locuri de cazare mai ieftine.

Circulă un autobuz pe jumătate de insulă, dar cel mai bine o explorezi cu bicicleta sau pe jos. Laguna oferă activităţile obişnuite – scufundări, snorkeling, windsurfing, kitesurfing, schi acvatic şi jetski.

POPULAŢIE

8 880 (2007)

CÂND SĂ TE DUCI

Nu există un moment prost în care să te duci, dar sezonul de vârf este iulie-octombrie.

CUM AJUNGI ACOLO

Cu Air Tahiti până la aeroportul Motu Mute, pe recif, unde aterizează şi alte curse internaţionale.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Excursie pe dealuri cu un autoturism 4×4 pentru a vedea insteriorul insulei – nu rata tunurile impresionante din al Doilea Război Mondial.
  • Pentru curajoşii subacvatici, o expediţie de hrănire a rechinilor şi diavolilor de mare din lagună.
  • Excursii la apusul soarelui, ca să vezi de pe apă asfinţitul spectaculos.
  • Bijuteriile din perle negre făcute de localnici.

TREBUIE SĂ ŞTII

În al Doilea Război Mondial aici a fost o bază americană de aprovizionare şi mulţi americani au rămas aici, pentru că le-a plăcut insula – până când unii au fost obligaţi de armată să se întoarcă în Statele Unite în urma plângerilor venite din partea familiilor.


Booking.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.