Sir David Attenborough, într-o scenă celebră, a stat aici pe plajă, în întuneric, pe când milioane de crabi roşii de pământ i se strecurau printre picioare într-un marş hotărât spre apă. Insula Crăciunului este paradisul oamenilor de ştiinţă, iar pentru noi, ceilalţi, este o retragere din faţa realităţii.
În îndepărtatele Teritorii ale Oceanului Indian din Australia, ea se află la 360 km sud de Jakarta şi la 2 300 km nord-vest de Perth. Populaţia insulei este un amestec de chinezi, malaezieni şi euro-australieni, ca şi mâncarea, limba, religia şi obiceiurile lor.

Ţărm aspru, vulcanic, al Insulei Crăciunului
A fost nevoie de milioane de ani ca insula să iasă din adâncimile oceanului, iar importanţa ei ştiinţifică este uriaşă. Secole la rând, izolarea ei şi ţărmurile stâncoase au fost bariere naturale pentru întemeierea unor aşezări.
Pe 25 decembrie 1643, William Mynors, căpitanul vasului Royal Mary de la Compania Indiilor de Est britanice, a fost primul care a descoperit insula şi tot el i-a dat numele. Dar, până în secolul XIX, insula a rămas nelocuită şi multe specii unice de animale s-au dezvoltat fără interferenţa oamenilor.
În prezent 60% din suprafaţa insulei este arie protejată, unde trăiesc animale endemice. Faimoşii crabi roşii de pământ umplu pădurile, crabul de cocos se caţără în palmieri, pe faleze, iar în păduri cuibăresc fregate, furtunuri şi corbi de mare. Coastele sunt stâncoase, dar din loc în loc apar golfuleţe adăpostite sau plaje de nisip şi coral care par să fie pregătite special pentru înot.
POPULAŢIE
2 072 (2011).
CÂND SĂ TE DUCI
Sezonul uscat ţine din Aprilie în Noiembrie. Pentru marşul crabilor roşii vino în Noiembrie/Decembrie.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu avionul din Perth (via insulele Cocos) sau din Singapore şi Jakarta.
PUNCTE DE ATRACŢIE
- Scufundări printre rechini-balenă – din Octombrie în Aprilie.
- Flying Fish Cove – înot şi snorkeling.
- Plimbări prin pădurea tropicală.
- Cascada Hugh.
- „Blowholes” – o serie de formaţiuni stâncoase care şuieră şi scuipă apa care este împinsă cu putere de ocean.
TREBUIE SĂ ŞTII
Această insulă îndepărtată a apărut pe neaşteptate în coloanele ziarelor în august 2001, când nava norvegiană de transport Tampa, care avea la bord afghani în căutare de azil politic, nu a primit permisiunea de a ancora pe insulă.
Booking.com