insula-flinders

Insula Flinders

Acest remarcabil „munte“ din mijlocul apelor este insula principală din arhipelagul Fumeaux – în jur de cincizeci de insule risipite în strâmtoarea Bass, care se întinde dinspre Tasmania spre Australia. Insulele sunt tot ce a mai rămas din podul de pământ care unea odinioară Tasmania de continent.

La sfârşitul secolului XIX, George Bass şi Matthew Flinders au făcut turul Tasmaniei şi şi-au lăsat pentru totdeauna numele pe hărţi. Insula Flinders a fost şi destinaţie pentru ultimii supravieţuitori ai aborigenilor din Tasmania.

Aceştia au fost, efectiv, mânaţi de la spate, sub supravegherea reverendului George Augustus Robinson, pentru a-i „salva“ de la pieire, civilizându-i şi convertindu-i la creştinism. Izolaţi, înfometaţi, loviţi de boli, aceştia au murit unul câte unul – tot ce a mai rămas de la ei este o micuţă capelă şi un cimitir la Wybalenna.

flinders-trousers-point

Trousers Point

Pe insula Flinders, după stânci aspre de granit vei ajunge la plaje albe, semicirculare, şi la ape albastre. O mare parte din teren este acum rezervaţie naturală, iar Parcul Naţional Strezelecki este superb, un loc pe care amatorii de drumeţii îl adoră. De la Settlement Point vei vedea o mare colonie de furtunari, unde sute de mii de păsări ţipă în cuiburi Ia apus în timpul sezonului de împerechere, din octombrie până în martie.

Modalitatea clasică de deplasare pe insulă este pe jos – şase zile de la un capăt la altul sau, eventual, pe trasee mai scurte, printre tufişuri. Iar dacă vrei să-ţi răcoreşti picioarele obosite, nimic nu se compară cu o baie în apele călduţe care spală plajele frumoase, de unde poţi să şi pescuieşti.

POPULAŢIE

897 (2005)

CÂND SĂ TE DUCI

Este plăcut tot timpul anului, dar luna Ianuarie este cea mai caldă, cu temperaturi între 13-22°C şi brize răcoroase.

CUM AJUNGI ACOLO

Sunt curse zilnice de avion din Tasmania şi câteva din victoria.

PUNCTE DE ATRACŢIE

  • Trousers Point – un golfuleţ idilic în care poţi să înoţi, să campezi sau să faci un picnic.
  • Settlement Point – pentru o plimbare mai scurtă pe coastă, cu înot, căţărat pe stânci şi privelişti frumoase.
  • O căţărare până în vârful muntelui Strezelecki.

TREBUIE SĂ ŞTII

O distracţie neobişnuită este căutarea de „diamante” – mici fragmente de topaz – pe plajă sau în albia torentului din Killiecrankie Bay.


Booking.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.