Bine ai venit pe cea mai mare insulă din Fiji, cu lungimea de 145 km şi lăţimea de 105 km.
Viti Levu este împărţită în două, geografic şi climatic, de un lanţ muntos înalt care se întinde de la nord la sud şi se ridică impresionant cu muntele Victoria, numit şi Tomanivi. La est cad ploi importante şi proliferează o adevărată industrie a laptelui.
La vest, climatul e mai uscat şi se produce zahăr de trestie. Mai sunt şi alte industrii – extracţie de aur, manufacturi uşoare – şi – dezvoltându-se foarte rapid – turismul. Insula este un nod important de comunicaţii aeriene şi marine din sud-vestul Pacificului.
Vibranta capitală a Republicii Fiji, Suva, se află aici, ca şi trei sferturi din populaţia ţării. Pe teritoriul insulei există o şosea bună, care leagă Suva de oraşele de coastă Sigatoka, Rakiraki, Nausori, Nadi, Lautoka şi Ba. Majoritatea vizitatorilor ajung pe aeroportul internaţional din Nadi, pe prăfoasa coastă de vest, care e un bun punct de plecare pentru cei care vor să facă turul insulei cu maşina.
Asta înseamnă o călătorie lejeră de două-trei zile pe singurele drumuri asfaltate de pe insulă – Queen’s Road, de-a lungul coastei de sud, de la Suva la Lautoka, şi King’s Road, de-a lungul coastei de nord, de la Lautoka înapoi la Suva.

Fiji este celebră pentru coralii ei coloraţi, iar apele limpezi din jurul insulei Viti levu sunt ideale pentru snorkeling
Este o modalitate excelentă de a admira insula, pentru că te poţi opri oricând să explorezi trasee fascinante din interior sau dinspre mare şi poţi să stai la discuţii cu localnicii deosebit de prietenoşi.
King’s Road nu e într-o stare prea bună, este mai lung şi nu prea frecventat de turişti, pentru că trece printr-o zonă care nu e la fel de dezvoltată precum cea din sud. Pentru cei care preferă o vacanţă clasică la Pacific, cu plajă, există numeroase hoteluri atractive atât pe Viti Levu, cât şi pe insuliţele din apropiere.
Viti Levu este poarta de intrare în arhipelagul Fiji, cu cele o mie de insule ale lui, dintre care cel puţin 100 sunt locuite şi îi aşteaptă cu braţele deschise pe vizitatori!
POPULAŢIE
892 145 (2015)
CÂND SĂ TE DUCI
Temperaturile sunt destul de constante (şi ridicate) tot timpul; lunile cele mai uscate sunt Aprilie, Mai şi Iunie, urmate la mică distanţă de Octombrie.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu avionul de aproape oriunde.
PUNCTE DE ATRACŢIE
- Valea Sigatora, dunele de nisip şi plaja excelentă de la gura râului Sigatora.
- Parcul Ecologic Kula, în sudul zonei Coral Coast, un parc excelent, dedicat protejării florei şi faunei din Fiji.
- Să vezi totul în 25 de minute, de la bordul unui elicopter, într-un circuit oferit de Island Hoppers, din Nadi.
TREBUIE SĂ ŞTII
Grădinile uriaşului Adormit din Lautoka sunt nişte grădini tropicale impresionante, cu o mulţime de orhidee care i-au aparţinut lui Perry Mason (vedeta de televiziune Raymond Burr).
Booking.com