În cel mai sudic punct al Japoniei în Oceanul Pacific, în apropiere de Tropicul Racului, se află insula Hateruma (Hateruma-jima), din grupul de insule Yaeyama. Este o fermecătoare insulă de coral acoperită de arbori banyan, migdali indieni, orhidee de bambus şi hibiscus colorat.
Splendida întindere de pământ rurală are o atmosferă minunată de izolare, în care, practic, nu se aude niciun sunet făcut de om, iar aerul e plin de parfum de plumeria.
Turismul aproape nu există pe Hateruma – nu sunt mari hoteluri sau locuri de cazare -, deci este locul perfect în care poţi hoinări. Cel mai bine e s-o explorezi cu bicicleta, încet, potrivindu-ţi paşii cu ritmul lent al vieţii ei. Drumurile pustii duc spre întinderi nesfârşite de mare şi cer.
Există un singur sat, în mijlocul insulei, în care majoritatea locuitorilor se ocupă cu pescuitul, cultivarea trestiei de zahăr sau producerea de awanami, o băutură alcoolică foarte preţuită. Unele case sunt vechi, din lemn, simple, iar altele sunt văruite în nuanţe plăcute de verde şi albastru, acoperite cu tradiţionalele ţigle portocalii.

Cea mai frumoasă plajă a Japoniei
Apele limpezi şi albastre din jurul insulei sunt bune pentru scufundări şi snorkeling. Sunt o mulţime de locuri de explorat – recife de corali, arcade de piatră şi peşti tropicali în culori strălucitoare. Primăvara poţi vedea peşti migratori, inclusiv rechini-ciocan. Plaja din Nishi, străjuită de arbori de pandanus, e considerată de multă lumea cea mai frumoasă din Japonia.
Hateruma este faimoasă şi pentru observatorul ei astronomic – este singurul loc din Japonia de unde poţi vedea Crucea Sudului. Dintre cele 88 de constelaţii, 84 pot fi văzute de aici, iar cerul senin, lipsit de poluare luminoasă, este perfect pentru admirarea stelelor.
POPULAŢIE
600 (2004).
CÂND SĂ TE DUCI
De la mijlocul lunii Decembrie până în luna Iunie, ca să vezi Crucea Sudului.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu avionul până pe insula Ishigaki, apoi cu feribotul până pe Hateruma.
PUNCTE DE ATRACŢIE
- Un tur cu bicicleta în jurul insulei – mijlocul ideal de deplasare, care îţi permite să savurezi pacea şi liniştea locului.
- Observatorul astronomic – deschis pentru public aproape în fiecare seară, când ţi se face şi o scurtă prezentare a planetelor. De aici poţi vedea 84 dintre cele 88 de constelaţii. Scufundări şi snorkeling în largul plajei Nishi – să explorezi recifele de corali, arcadele de piatră şi să vezi miriade de peşti tropicali.
- Monumentul de la Takanazaki – construit în amintirea revenirii peninsulei Okinawa la Japonia, în 1972 – făcut din pietre aduse de pe tot cuprinsul ţării.
TREBUIE SĂ ŞTII
Turismul e aproape inexistent – nu există mari hoteluri şi nici facilităţi importante pentru turişti.
Booking.com