Cea mai mică dintre cele patru insule principale ale Japoniei, Shikoku a fost dintotdeauna un loc retras, fără acces direct spre Honshu sau Kyushu, de care e separată prin Marea Interioară. Acum, chiar şi după ce s-au construit noi poduri care ar fi trebuit s-o integreze economic şi cultural cu restul Japoniei,
Shikoku a rămas la fel de izolată şi este cea mai frumoasă şi mai idilică regiune din ţară. Acest lucru a fost posibil şi datorită faptului că majoritatea populaţiei trăieşte în oraşele mari de pe coasta de nord. În munţii care se întind de la est la vest se concentrează toată industria şi agricultura insulei: nord-estul larg, aluvionar, produce două recolte anuale de orez şi grâu, plus o mulţime de fructe -chitre, kaki, piersici şi struguri.
Dacă vei privi o hartă rutieră a părţii de nord, o să vezi o reţea bine pusă la punct de drumuri şi autostrăzi, complet diferită faţă de partea de sud, cu populaţie mică şi preponderent rurală. Sudul este Japonia tradiţională, cu fabuloase peisaje montane, castele de samurai, ateliere de artizanat, sate de agricultori, unde boii trag căruţe scârţâitoare, şi mici terase cu legume sau pomi fructiferi tăiate în pădurile dese.
Vedere aeriană asupra vegetaţiei bogate a insulei
În Shikoku, străvechea Japonie nu este o fantomă: în fiecare an, 100 000 de oameni fac pelerinajul „celor 88 de temple”, un ritual care datează de prin 1570-1590, care le cere discipolilor preotului budist Kobo Daishi, din secolul IX, să viziteze altarele lui speciale, întinse pe distanţa de 1 450 km.
În Uwajima, colţul de sud-vest al insulei, luptele de tauri se numesc „sumo bovin”, pentru că antrenorii lor nu omoară, ci incită două creaturi uriaşe, bine hrănite, să se îmbrâncească şi să se scoată dintr-un cerc.
În apropiere, la Taga Jinja, un altar medieval şintoist dedicat fertilităţii a devenit un adevărat muzeu al sexualităţii şi erotismului, cu trei niveluri, dar care nu pare să-şi fi pierdut sacralitatea. Excentrică, fermecătoare şi frumoasă, Shikoku îţi aminteşte permanent de sufletul nipon din spatele faţadei neutre a tehnologiei moderne.
POPULAŢIE
3 845 534 (2015)
CÂND SĂ TE DUCI
Sfârşitul lui martie-începutul lui aprilie, pentru Oshiro Matsui, festivalul celor 300 de arbori Sakura, în Parcul Castel din Matsuyama. Din octombrie până pe la mijlocul lui decembrie, pentru superbele frunze de toamnă de la Kankakei, în Kagawa, sau de la lyakei, în Tokushima. Festivalul Awa Odori din Tokushima e în august.
CUM AJUNGI ACOLO
Cu avionul via Tokyo sau Osaka până la capitalele de prefectură Takamatsu (în nord). Matsuyama (în vest), Kochi (în sud) sau Tokushima (în est); cu trenul, autobuzul sau maşina pe unul dintre cele trei poduri noi dinspre Honshu; mai frumos e cu feribotul din portul Nanko, Osaka, până la Matsuyama. Feriboturile de noapte sunt nave de croazieră în miniatură, cu cabine de lemn şi băi elegante.
PUNCTE DE ATRACŢIE
- Turnurile şi fortificaţiile castelului Matsuyama (1627) şi uluitoarele porţi de piatră înalte de 10 m, fiecare cu propria semnificaţie istorică – opt dintre ele au fost desemnate comoară naţională.
- Un spectacol nocturn de teatru noh, la lumina torţelor, în stil medieval, în renovatul castel Ninomaru din Grădina Istorică Matsuyama.
- Opulenta casă negustorească Kami-Haga, fabricarea tradiţională de lumânări de ceară de la Uchiko, un minunat orăşel din secolul XIX, bine conservat, din Ehime.
- O baie în cel mai vechi izvor termal din Japonia, Dogo Onsen, în apropiere de Matsuyama – Kami-no-Yu (Baia Zeilor) sunt uriaşe clădiri tradiţionale de lemn, decorate cu marmură.
TREBUIE SĂ ŞTII
Kobo Daishi este titlul postum primit de călugărul cărturar Kukai, un spirit universal din secolul IX care a creat silabarul Kana, a adus din China învăţăturile tantrice ale esoterismului budist şi din ele a făcut secta japoneză shingon.
Booking.com